Motto:
Viața-i luptă – asta ne-au învățat.
Dar conform noilor date secrete, cu noi înșine am luptat.
Boris Grebenșcikov
Dacă e să vorbim acum despre războiul sensurilor la modul serios, ci nu pentru uzul conjuncturii politice a momentului, iertat să-mi fie calamburul, despre sensul acestui război cel mai bine e vorbim cu cuvintele clasicului: ”Aici diavolul luptă cu Dumnezeu, iar câmpul de luptă e în inimile oamenilor”. Acest război nu are o linie a frontului cât de cât vizibilă. Cu atât mai mult el nu poate fi înlocuit cu afirmațiile primitive, născute de o nepotolită înfumurare, precum că noi ne aflăm pe partea corectă a istoriei, iar alții, în cazul dat Rusia și toți cei care refuză să lupte împotriva ei sunt pe partea incorectă.
Războaiele, acești condrumeți tragici ai istoriei omenirii, pot fi diferite: mondiale, regionale, locale, convenționale, nucleare, chimice, bacteriologice, aeriene, marine, coloniale, de eliberare națională, civile, de gherilă, reci, informaționale, psihologice, economice, hibride, cibernetice, ale drogurilor… .
În alocuțiunea sa de la Conferința de securitate de la Munchen, în cadrul panelului de discuții ”Incertitudinea distructivă: descurajarea și contracararea războiului hibrid”, președintele Moldovei, Maia Sandu, a declarat că Moldova se află în stare de război cognitiv, că acest război este cel mai important și că, după cum e lesne de priceput, e purtat cu Rusia.
«Republica Moldova a experimentat toate elementele războiului hibrid, însă cel mai periculos rămâne războiul cognitiv, dificil de observat și capabil să producă efecte majore”, a spus Sandu.
Și a lămurit la ce se referă: „În Republica Moldova narativul Rusiei a fost constant: ”sunteți o țară mică, aveți un stat slab, iar instituțiile voastre nu sunt capabile să vă protejeze sau să livreze rezultate”. Au încercat să portretizeze conducerea țării drept coruptă, afirmând că opțiunea proeuropeană este o alegere greșită, că Uniunea Europeană nu este pentru noi, deoarece are valori diferite sau nu respectă tradițiile. În final mesajul a fost: ”Dacă voi nu votați pentru cei care susțin Rusia, Moldova va avea soarta Ucrainei. Aceste mesaje au fost amplificate pe fondul dificultăților economice generate de războiul din regiune, perioadele de stagnare fiind exploatate de Rusia pentru a alimenta nemulțumirea socială.”
Războiul sensurilor
În astfel de cazuri este important să înțelegem corect sensurile termenilor utilizați.
„Cognitiv” este un adjectiv derivat din substantivul latin cognitio care înseamnă cunoaștere. De aici derivă termeni foarte numeroși și foarte complicați, precum „analiza cognitivă” (cercetarea proceselor de cunoaștere de către om a lumii înconjurătoare, precum și a capacității omului de a dobândi cunoștințe noi), „sistemul cognitiv al omului” (sistemul nervos central și organele de simț cu ajutorul cărora omul cunoaște lumea din jur și se cunoaște pe sine însuși), „psihologia cognitivă”, „procese cognitive”, „lingvistică cognitivă”, „disonanță cognitivă”.
Sandu a decis să-și aducă obolul la dezvoltarea științei despre cunoaștere lansând în circulație termenul „război cognitiv” și descifrându-l cu ajutorul altui cuvânt savant – „narativ”, al cărui sens nou, anglicist, este definit de dicționarele din internet (nu și de DEX) ca „relatare sau descriere a unei serii de evenimente”, „modalitate de explicare sau de înțelegere a evenimentelor”.
Se pare că Sandu se referă la un război al sensurilor, al perceperii și interpretării evenimentelor, o ciocnire dintre concepțiile despre lume, o luptă pentru mințile și sufletele oamenilor.
Trebuie să recunoaștem că Sandu are dreptate când spune că un atare război este cel mai important, deoarece în ultimă instanță, dacă luăm toate acestea în serios, ci nu ca pe o propagandă pe un panel oarecare de discuții pe teme de geopolitică curentă, este vorba într-adevăr despre chestiunile cele mai importante, existențiale pentru fiecare om – cine este el, care e locul lui în lume, pentru ce și cum trăiește.
Dar Sandu a izbutit și în acest context să reducă totul la teza primitivă a războiului „Rusiei rele” contra Moldovei și UE bune. În accepția Maiei Sandu Rusia i-a declarat Moldovei un război cognitiv, Moscova încearcă să le impună moldovenilor narativele ei „dușmănoase”, Kremlinul este cel care desfășoară acțiuni de subminare împotriva conducerii de la Chișinău.
În situația în care conform tuturor sondajelor de opinie corupția, deopotrivă cu sărăcia, prețurile și tarifele mari, migrația, face parte statornic din lista problemelor care îi preocupă cel mai mult pe cetățenii Moldovei, oare chiar Rusia să fie de vină de asta?
Conform logicii conducerii de la Chișinău, care controlează în întregime tot aparatul de stat, în care se și produce cea mai mare corupție, nu funcționarii localnici sunt de vină de lăcomia lor, de violarea legii și a oricăror limite, ci Moscova îi constrânge să fure, să ia mită, să pună în aplicare scheme tulburi.
Atunci când UE promovează în mod agresiv agenda LGBT, impune în cadrul negocierilor de aderare la UE cerința de a recunoaște căsătoriile dintre persoanele de același sex, trece cu vederea peste persecutarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, impune o politică economică distrugătoare în numele triumfului rusofobiei – nu sunt oare toate acestea manifestările lipsei de respect față de valorile tradiționale ale poporului moldovenesc?
Dacă stăm să ascultăm ce spune conducerea de la Chișinău, Rusia, ci nu UE obligă detașamentul cu destinație specială a poliției să protejeze paradele gay din capitala Moldovei, Moscova, nu Bruxelles-ul se face că nu vede cum se strânge șurubul politic, e introdusă cenzura, sunt întreprinse tentative de a limita drepturile Autonomiei Găgăuze.
Dacă e totuși cineva care a declanșat o agresiune a sensurilor contra moldovenilor, sunt tocmai comisarii europeni care îi impun Moldovei un regim de ocupație geopolitică dură și promovează prin intermediul administrației coloniale locale „valorile” lor liberale desfrânate, care sunt servite ca unica concepție despre lume corectă.
Trump va fi declarat dușman al Moldovei?
Europa se află într-o stare de declin moral și economic, și-a pierdut rolul de odinioară în afacerile mondiale, s-a transformat într-un pitic geopolitic și în general s-a „rătăcit” în istorie cu elita ei politică degradată – acestea sunt aprecierile pe care le promovează și președintele SUA Donald Trump.
În raportul aceleiași conferințe de securitate de la Munchen anume administrația Trump este declarată dușmanul principal al Europei și abia după SUA urmează Rusia și China. Dar în rândul ”agresorilor cognitivi”, în versiunea Chișinăului, Trump nu figurează deloc, deși amenințarea emanată de el, conform estimării politicienilor europeni, este cu mult mai periculoasă decât cea rusă sau chineză. În viziunea acestor politicieni Trump s-a dovedit a fi un renegat, trădător, „străin între ai săi”. Cuțitul înfipt de SUA în spatele foștilor aliați deprimă și subminează UE mult mai mult decât „războiul cognitiv” din partea „dușmanului” tradițional în persoana Rusiei, deoarece trădarea a venit de unde n-o aștepta nimeni. .
Loviturile aplicate de Trump Uniunii Europene, care la momentul actual își asumă rolul de protector principal al puterii de la Chișinău sunt și lovituri care ating prin ricoșeu și această putere. Și pentru asta tot Rusia e de vină?
Nu demult în Parlamentul European s-a desfășurat o discuție aprinsă de mai multe ore despre faptul dacă doar femeile „veritabile” pot naște sau o pot face și transgenderii care și-au schimbat sexul feminin pe cel masculin. La sfârșitul discuției majoritatea deputaților europeni au votat (!) ca să li se permită să nască și „bărbaților”-transgenderi. Nu e o enormitate? Și oare de asta se ocupă Duma de stat a Rusiei, ci nu Parlamentul European?
Actualmente multă murdărie de acest fel vine în Moldova anume din Europa, ci nu din America, Rusia, China sau Africa. Deși ar fi mai corect spus nu din Europa, ci din UE, deoarece în Europa foarte multă lume nu e de acord cu cele făcute și drese de liberalii globaliști de la Bruxelles. Chiar și în UE prind puteri euroscepticii, care încearcă să-i opună rezistență „agresiunii cognitive” a comisarilor europeni pe care nimeni nu i-a ales în aceste funcții și care încearcă să mâne statele membre într-o federație în care totul e dictat de la Bruxelles.
Cerințe fără aderare
Atunci când foștii pionieri și comsomoliști născuți în satele sovietice moldovenești, după ce au răzbătut să ajungă la conducerea Moldovei independente, declară că ei se află întotdeauna de partea corectă a istoriei și că aceasta e partea UE în curs de degradare, o astfel de metamorfoză arată stupid și ridicol.
Absurditatea situației constă în faptul că toate cerințele pe care UE ni le prezintă în cadrul virtualelor „negocieri de aderare” care nici măcar n-au început la modul formal, autoritățile Moldova le execută docil în condițiile în care posibila calitate de membru al UE, care și așa e întotdeauna fantomatică, se evaporă definitiv în văzul tuturor.
Deja niciunul dintre reprezentanții puterii nu-și amintește de promisiunea electorală de a introduce Moldova în UE în anul 2028. Ca răspuns la cererea Ucrainei de a i se acorda calitatea de membru al UE deja în anul 2027 conform unei proceduri accelerate în cadrul reglementării pașnice șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat sincer că nimeni din UE nu poate numi data concretă a admiterii Ucrainei în rândurile acestei organizații. Dat fiind că în procesul de integrare europeană Moldova merge la pachet cu Ucraina, nu-i surâde nicio speranță în această privință. Nu poate UE de dragul capriciilor Ucrainei și Moldovei să-și modifice propriile acorduri și legi. Chiar dacă ne-am imagina că așa ceva s-ar putea întâmpla în vreun mod incredibil și că pentru aceste țări candidate ar fi născocită vreo procedură specială de aderare, va fi deja o cu totul altă UE, iar cea care a existat mai înainte se va destrăma și va dispărea. .
Președintele războiului
Alocuțiunea de la Munchen a Maiei Sandu a arătat încă o dată că ea este un președinte al războiului. Slavă Domnului, în Moldova nu se desfășoară un război adevărat ca în Ucraina vecină, dar Sandu oricum vorbește despre război, fie și unul cognitiv..
În cadrul campaniei de alegere a președintelui Sandu îi speria pe alegători cu „războiul de la frontieră”. Pe această amenințare a fost edificată toată strategia ei electorală. Când a devenit clar că până la frontierele la care e dus războiul real e o distanță de o mie de kilometri și că toată amenințarea asta e trasă de păr, au început să vorbească despre „războiul hibrid”. Acum au ajuns la „războiul cognitiv”. Tot despre război și iară despre război și din nou despre război și numai din partea Rusiei.
Dacă odată și odată războiul dintre Rusia și Europa de pe teritoriul Ucrainei se va termina, iar odată și odată el oricum se va termina, nici Sandu, nici partidul ei nu vor mai avea ce căuta în politica moldovenească. Ei nu pot fi politicieni ai păcii. Puterea lor nu e despre pace, ci despre război. I-a ajuns mintea să declanșeze un război chiar și în interiorul Bisericii Ortodoxe, ca să nu mai vorbim despre războiul „convențional” împotriva tuturor oponenților politici și a presei pe care n-o agreează.
S-a ajuns la absurditatea totală: politicienii care ca și cum conduc statul declară că sunt gata să-l lichideze prin alipirea la statul vecin cu unicul scop – c nu cumva în Moldova să „biruie” Rusia. Mai bine să dispară țara cu totul, decât să „ajungă pe mâna” Rusiei.
„Câmpul de luptă e în inimile oamenilor”
Dacă e să vorbim acum despre războiul sensurilor la modul serios, ci nu pentru uzul conjuncturii politice a momentului, iertat să-mi fie calamburul, despre sensul acestui război cel mai bine e vorbim cu cuvintele clasicului: „Aici diavolul luptă cu Dumnezeu, iar câmpul de luptă e în inimile oamenilor.” Acest război nu are o linie a frontului cât de cât vizibilă. Cu atât mai mult el nu poate fi înlocuit cu afirmațiile primitive, născute de o nepotolită înfumurare, precum că noi ne aflăm pe partea corectă a istoriei, iar alții, în cazul dat Rusia și toți cei care refuză să lupte împotriva ei sunt pe partea incorectă.
Viața în alb și negru există doar în imaginația inflamată a participanților la discuțiile de panel, vopsite ideologic, între tovarășii de idei rusofobe. Adevărata luptă pentru sufletele și inimile oamenilor se desfășoară și în Europa, și în America – pretutindeni și întotdeauna. „…Căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc… Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine.” (Romani, 7:15, 17)
Teza despre „războiul cognitiv” nu e altceva decât încă o justificare a propriilor eșecuri în politică. Deja de șase ani ei au în mâini puterea deplină, dar găsesc în permanență explicați tot mai noi și mai noi ale faptului că nu le reușește nimic.
Aceste autorități pot să-l pună la respect și pe Sun Tzu, și pe Clausewitz, și toate academiile militare din lume, scornind pentru a se justifica specii tot mai noi de războaie pe care ele le poartă mereu. Acest comportament nu le face mai puțin iresponsabile. Ba dimpotrivă. Și pentru asta tot Rusia e de vină?
Dumitru Ciubașenco