Traditia.md continue să publice răspunsurile la întrebările care ne sunt adresate în cadrul rubricii dedicate schismei bisericești din Republica Moldova.
Răspunsurile anterioare vezi: Rana netămăduită a Bisericii Ortodoxe din Moldova, Rana netămăduită a Bisericii Ortodoxe din Moldova – 2, Rana netămăduită a Bisericii Ortodoxe din Moldova – 3, Rana netămăduită a Bisericii Ortodoxe din Moldova – 4
– Recent, la 31 august 2023, un numeros grup de preoți și arhierei români au săvârșit în municipiul Bălți „sfințirea” crucii de pe locul viitoarei catedrale „episcopale” a așa-numitei Episcopii de Bălți din cadrul organizației schismatice „Mitropolia Basarabiei”. Oare chiar nu conștientizează factorii din Patriarhia Română faptul că prin asemenea acțiuni frații de peste Prut doar agravează schisma bisericească din Republica Moldova?
– Într-adevăr, evenimentul a fost reflectat în detalii de unele surse de informații din Republica Moldova, menționându-se și faptul participării la acțiunea respectivă a șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, și citirea mesajului Patriarhului Daniel al României adresat celor prezenți, și înmânarea unor distincții ale Bisericii Române etc.
Totodată, așa cum se obișnuiește de către mass-media noastră laică, atunci când au înșirat numele și funcțiile arhiereilor jurnaliștii au „uitat” (sau au făcut-o din ignoranță) să precizeze că cel puțin doi din cei șase – „mitropolitul” Petru al Basarabiei și „episcopul” Antonie de Bălți – se află în schismă.
Am scris „cel puțin”, deoarece canonul 10 al Sfinților Apostoli spune univoc: „Dacă cineva se roagă chiar şi în casă cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.” Se are în vedere nu doar rugăciunea săvârșită în sfântul lăcaș, ci orice fel de rugăciune. Culmea e că în cazul la care ne referim s-a slujit Sfânta Liturghie la care au participat Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfinţitul Ignatie, episcopul Huşilor, Preasfinţitul Benedict Bistrițeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, şi Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Despre același lucru – că „nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii” – spune și canonul 33 al Sinodului al cincilea local de la Laodiceea. Sunt niște norme cunoscute până și de mine, un simplu mirean ortodox fără studii teologice.
După cum se cunoaște și o altă regulă canonică a Bisericii Ortodoxe și anume: „Să nu fie îngăduit episcopului să înveţe în chip obştesc (în mod public) în altă cetate care nu ţine de el (nu este sub jurisdicţia sa); iar de s-ar prinde cineva făcând acest lucru, să înceteze de la episcopie.” (Canonul 20 Trulan al Sinodului VI Ecumenic – Constantinopol). Atenție, în cazul nostru din România au sosit într-o „cetate” străină situată pe teritoriul unei eparhii străine tocmai patru episcopi în fruntea unui întreg desant de preoți români – și toate acestea s-au făcut fără știrea și fără încuviințarea arhiepiscopului Marchel, arhiereu eparhiot al Episcopiei canonice de Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Oare ce atitudine noi, credincioșii Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, cetățeni ai Republicii Moldova trebuie să avem față de asemenea vizitatori care în mod deschis disprețuiesc orânduiala bisericească?
Pentu noi nu prezintă vreun secret faptul că sfințita ierarhie română dă dovadă de o atitudine indulgentă față de canoanele bisericești ori de câte ori vine vorba de „Mitropolia Basarabiei”. Și nu ne miră deloc acest lucru, pentru că știm că apariția acestei „mitropolii” a fost în mare măsură inspirată personal de Preafericitul Patriarh Daniel, despre fapta respectivă deja am scris. Anume din această cauză conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu va recunoaște că a călcat strâmb, neglijând canoanele Sfinților Apostoli. Mai mult, neglijându-le odată în trecut, va insista în continuare să afirme că „negrul este alb”.
Cunoaștem bine și toate argumentele cvasiistorice sau de natură etnică, cu care operează partea română pentru a-și îndreptăți, dacă e să folosim limbajul politic, intervenția bisericească în Moldova. Suntem la curent, de asemenea, cu prezența factorilor politici – la început doar a celor români, iar în ultimul timp și a factorilor americani – care influiențează asupra acestei intervenții și o alimentează.
În sfârșit, ne-a fost dat să auzim și tezele ecumeniste, azi la modă, precum că în zilele noastre canoanele elaborate și aprobate de Sfinții Părinți la Sinoadele Ecumenice nu mai sunt la fel de relevante ca în primele secole ale existenței Bisericii lui Hristos. Dacă vrea cineva să creadă astfel, treaba dânsului. Noi însă vrem să rămânem copiii fideli ai Bisericii, ea râmânind, ca formă și conținut, exact așa cum au definit-o Părinții. Chiar dacă vom ține cont de principiul așa-numitei iconomii (îngăduințe) – atunci și acolo când și unde ea este posibilă. Dar fără a uita că scopul oricărei îngăduințe bisericești este acela de a-i ajuta pe frații care au păcătuit – adică, în cazul nostru, pe schismaticii moldoveni – să revină pe calea adevărului, pocăinței și a respectării ordinii canonice. Deoarece suntem convinși că numai această cale ne poate duce la Iisus Hristos, la iertarea și mântuirea noastră, a păcătoșilor, de către Domnul.
Iată de ce atunci când vedem cum conducerea Bisericii Române continuă politica de aprofundare a schismei în Biserica Ortodoxă din Moldova – iar manifestația de la Bălți, din 31 august, urmărește anume acest scop, un astfel de comportament ne trezește sentimente de amărăciune și regret. Pentru că el repetă întocmai comportamentul arogant al clasei politice românești față de moldovenii din Republica Moldova. Or, celor din urmă li se contestă de către această clasă în primul rând dreptul la autoidentificare etnoculturală, atunci când toți ca unul sunt notați drept români, iar mai apoi, în rândul doi, și dreptul de a se ruga în propria Biserică-Mamă în care au fost botezați, cununați și în care și-au petrecut în ceruri apropiații.
Și doar nu este prima tentativă, ceva similar s-a mai întâmplat în istorie. Am în vedere perioada anilor 1918-1940, perioadă ce a păstrat amintiri mult prea controversate în memoria poporului nostru. Nici până în prezent nu există o percepție unică a acelor 22 de ani în care Basarabia făcea parte din Regatul Român, și asta cu toate că de mai bine de trei decenii încoace în locul fostei istorii sovietice a Moldovei în școli se predă istoria românilor.
Voi cita în acest sens o mărturisire relevantă a lui Onisifor Ghibu, filosof și istoric român, considerat pe drept cuvânt ca fiind unul dintre principalii ideologi ai unirii Basarabiei cu România: „…Trebuie să recunoaştem marea greşală pe care toată lumea a făcut-o faţă de Unirea Basarabiei: nimeni nu şi-a bătut în mod serios capul cu studierea bazelor şi a metodelor celor mai indicate pentru realizarea firească a ei. Dimpotrivă, atât conducătorii localnici, cât şi cei de la Centru (adică de la București – V.J.), au procedat faţă de Basarabia fără nici o luare în seamă a sufletului ei, a nevoilor ei, a dorinţelor ei, prin ce au îndepărtat-o sufleteşte de ceea ce ea, în momentele ei mari, dorise atât de fierbinte.” (cit. după: Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească. Cluj, 1926, pp. 189-190, evidențiat de mine – V.J.)
Anume în ignorarea de către români în perioada menționată a nevoilor și dorințelor populației Basarabiei a constat acea lecția istorică. Care a rămas neînvățată nu doar de politicienii români contemporani și de partenerii lor de la Chișinău, ci și, spre regret, de sfințita ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române care repetă aceeași mare greșeală.
Păcat, pentru că noi, credincioșii Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, deși rămânem în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse și nu intenționăm să ne despărțim de ea, avem nevoie de bogăția Ortodoxiei Române. Pentru noi sunt importante tradițiile vieții monahale românești, noi cinstim și apreciem la justa valoare sfintele odoare ortodoxe din România, moștenirea teologică a părintelui Dumitru Stăniloae, învățămintele duhovnicești ale marilor duhovnici Cleopa (Ilie), Ioanichie (Bălan), Iustin (Pîrvu) și multe alte lucruri care pe noi, moldovenii, ne leagă și ne apropie de români.
Bineînțeles că le vom cinsti și aprecia și în continuare – contrar tuturor acțiunilor necanonice de aprofundare a schismei din sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova, acțiuni pe care nu le vom accepta și care doar ne înstrăinează unii de ceilalți.
Cât despre rugăciunea cu schismaticii… De mai bine de trei decenii preoții moldoveni, când vizitează România, participă la slujbele dumnezeiești împreună cu clericii români, la fel o fac și preoții ruși, și cei ucraineni. Și preoții români, la rândul lor – când vin în pelerinaj în Moldova, în Rusia, în Ucraina – slujesc împreună cu preoții ce țin de Patriarhia Moscovei. Este ceva absolut firesc, așa și trebuie să fie. Însă această normă nu se aplică „clericilor” din „Mitropolia Basarabiei” – or, schisma bisericească nu a fost soluționată până în prezent, rana adusă trupului bisericesc rămâne nevindecată.
Din ce cauză Patriarhia Română este îngrijorată mult mai puțin de această imposibilitate a comuniunii liturgice cu clericii căzuți în schismă decât, de exemplu, de soarta unor clădiri bisericești istorice sau încă neconstruite? Această întrebare o voi lăsa fără răspuns.
Victor Josu
În îmagine la articol: Catedrala episcopală „Sfinții întocmai cu Apostolii împărați Constantin și Elena” din Bălți a Bisericii Ortodoxe din Moldova