La 22 mai, de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni, în Aeroportul Internațional Chișinău autoritățile moldovene iarăși și-au bătut joc de arhiepiscopul de Bălți și Fălești Marchel.
Ierarhul intenționa să zboare într-un scurt pelerinaj în Turcia, la fosta Mira Lichiei pentru a vizita locurile unde s-a nevoit Sfântului Nicolae. Însă și de astă dată angajații poliției de frontieră l-au supus pe arhiepiscopul Marchel unei percheziții, refuzând să permită prezența avocatului, lucru pe care fața bisericească l-a solicitat (și aruncându-i cu nerușinare în față: „Doar nu e pentru prima dată!”), i-au reținut fără vreo explicație pașaportul, iar când i l-au returnat, avionul era deja pe pista de decolare. Astfel, pentru a treia oară lui vlădica i s-a blocat călătoria în străinătate. Anterior, același incident i s-a întâmplat la începutul lunii aprilie, în ajunul Paștelor, când de două ori a fost împiedicat să zboare la Ierusalim pentru a aduce focul haric.
Așadar, avem următorul tablou. Un ierarh al Bisericii Ortodoxe din Moldova, membru al Sinodului acesteia, este urmărit sistematic în drumul său de la Bălți la Chișinău, unde deja e așteptat și supus unor percheziții excesive și umilitoare, pentru ca în final, când zborul său deja devine imposibil, să-i fie restituite documentele și biletul de avion. Și de fiecare dată, în bătaie de joc, i se confirmă în scris că împotriva Înaltpreasfinției Sale nu există pretenții.
Comentariile compătimitoare referitor la cele întâmplate cu arhiepiscopul Marchel se rezumă, în linii generale, la faptul că printr-o metodă atât de bădărănească (mârlanul rămâne mârlan chiar și atunci când nimerește într-o funcție de stat) guvernarea zisă proeuropeană sporește presiunea asupra Bisericii noastre în semn de răzbunare pentru refuzul ei de a rupe legăturile cu Patriarhia Moscovei; că în Moldova se încearcă preluarea dacă nu a scenariului ucrainean, atunci a celui din țările baltice; că se încalcă dreptul constituțional la liberă circulație etc. Ceea ce așa și este, pentru astfel de concluzii există toate temeiurile. Însă aceste comentarii constituie doar o parte a adevărului.
Cealaltă parte se rezumă la faptul că dintre toți ierarhii noștri moldoveni arhiepiscopul de Bălți și Fălești Marchel este cel mai activ pe plan social. Nu tace, vorbește în public despre problemele sociale stringente care intră în contradicție cu învățătura creștină. Apără deschis unitatea bisericească, numește lucrurile pe nume, criticând Patriarhia Română pentru sprijinul acordat schismaticilor din „Mitropolia Basarabiei”.
Drept urmare, folosind asemenea exemple de tratament umilitor la adresa dânsului, regimul președintăi Maia Sandu le dă de înțeles tuturor celorlalți ierarhi ai noștri: „Taceți, nu vă pronunțați împotrivă! Nu vă implicați, politica și tot ce are legătură cu ea (aceeași agendă LGBT) nu e treaba voastră. Nici nu vă gândiți la vreun amestec în integrarea noastră europeană. Altfel, ne vom ocupa și de voi.” Cu alte cuvinte, regimul dorește ca Biserica Ortodoxă din Moldova să tacă.
Cunoscându-l de mulți ani pe vlădica Marchel, sunt convins că el nu va tăcea. Precum declara public ceea ce gândește așa va continua s-o facă. Nu va ceda. Dar, din păcate, problema deja nu ține în exclusivitate de dânsul, ci și de colegii săi din Sinodul moldovenesc, de toți ceilalți vlădici ai noștri, înaltpreasfințiți și preasfințiți.
Au păstrat tăcerea în legătură cu provocarea comisă de autorități în Vinerea Mare – chipurile, nimeni nu a observat nimic. Fie, admitem că atunci nu s-a dorit o tensionare, nu cumva să se strice la creștini dispoziția în ajunul Praznicului Praznicilor – al luminatei Învieri a lui Hristos. Dacă însă tăcerea colegilor arhiepiscopului Marchel va urma și de data aceasta, dacă Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova și de astă dată nu va da o apreciere adecvată celor întâmplate, în percepția societății moldovenești aceasta va însemna un singur lucru: restul ierarhilor moldoveni au cedat. S-au lăsat învinși.
Victor Josu
În loc de post-scriptum. Cu toții cunoaștem ce se întâmplă în ultimii ani cu Biserica Ortodoxă din Ucraina. Păi iată, una din lecțiile ucrainene constă în faptul că cedările la presiunea din partea puterii laice, chiar și în unele „fleacuri” (deși o Biserică care tace nu e nici pe departe un fleac) condiționate de „circumstanțe extraordinare” (mă refer la hotărârile Soborului din Feofania), duc nu la slăbirea, ci la creșterea acestei presiuni, la transformarea ei în prigoană deschisă. Tare aș vrea ca noi, cei din Moldova, să învățăm această lecție.