Ceea ce se întâmplă cu biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu (Episcopia de Ungheni și Nisporeni a Mitropoliei Chișinăului și a întregi Moldove), pe lângă evenimentele emoționale ce se desfășoară în văzul nostru, ascunde în sine un șir de anomalii născute de politica dusă de mulți ani de către statul moldovenesc în raport cu Biserica Ortodoxă din Moldova. Aceste anomalii au apărut treptat și nu numai că nu erau înlăturate, ci erau și mai mult agravate de politica anti-bisericească a statului. Ca urmare, astăzi putem constata cu mâhnire că în această (și în această) privință în Republica Moldova totul se află într-o foarte mare delăsare.
Apoteoza acestui lanț de anomalii a devenit utilizarea, în noaptea de pe 10 spre 11 februarie, de către șefii poliției a detașamentului cu destinație specială împotriva enoriașilor care au ignorat interdicția forțelor de ordine și au intrat în biserică. Indiscutabil, sub aspect formal enoriașii au încălcat legea. Dar nu se poate să nu fie luat în calcul faptul că au fost animați de sentimentul de nedumerire și necaz.
Nedumerire pentru că cea de-a doua casă a lor – iar în sate biserica este în mod tradițional considerată a doua casă a omului – casa, pe care multe generații de locuitori ai Dereneului o considerau pe bună dreptate a lor, le-a fost luată cu o trăsătură de condei mai întâi ministerial, iar apoi judiciar, de către statul moldovenesc pentru a face din ea „o peșteră de tâlhari” (Mt. 21:13). Și supărare pe statul pe care îl considerau cu naivitate al lor, dar care s-a comportat cu ei cu o mârșăvie mai rar întâlnită.
Dar să le recapitulăm pe toate pe rând.
Anomalia 1: încălcarea prevederilor constituționale
Faptul că poliția i-a împiedicat în decursul mai multor zile pe membrii comunității locale să săvârșească slujba în biserică e o încălcare evidentă a prevederii Constituției cu privire la libertatea conștiinței, care libertate „este garantată” (art. 31-1). Invocarea unei oarecare hotărâri a instanței de judecată, conform căreia clădirea bisericii i-a fost atribuită organizației „Mitropolia Basarabiei”, dacă e să gândim cu mintea trează, nu trebuie luată în general în calcul.
Organizația aceasta ca atare a apărut ca o consecință a unei schisme din interiorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Cu alte cuvinte, din momentul înființării ei în vara anului 1992 a fost vorba de un conflict intern din cadrul unei confesiuni și tot așa a rămas și până în ziua de azi.
Întrebare: ce treabă are instanța judiciară al unui stat laic cu un conflict din interiorul unei confesiuni religioase? Cu atât mai mult cu cât în Constituție e stipulat clar: „Cultele religioase sunt autonome, separate de stat…” (art.31-4). Răspuns: într-un stat laic și de drept în sensul normal al acestor noțiuni n-ar fi avut nicio treabă, dar la momentul actual Moldova nu este un astfel de stat.
După cum se știe, istoria nu cunoaște cuvântul „dacă”, cu toate acestea însă, privind retrospectiv evoluția în decursul multor ani a acestui conflict, voi emite o presupunere: să fi rămas schisma cu denumirea „Mitropolia Basarabiei” o problemă internă a cultului creștin ortodox, ea ar fi fost soluționată de mult. Din păcate, n-a fost să fie.
Anomalia 2: amestecul factorului extra-religios
Cu începere din anul 1992 această schismă era în permanență alimentată, stimulată suplimentar de diferite forțe. Atât din interiorul Republicii Moldova, cât și din afara ei.
În interiorul țării era Frontul Popular (ulterior Partidul Popular Creștin Democrat) care vedea schisma bisericească ca pe un mijloc de racolare a preoților moldoveni care împărtășeau ideea unirii (cu România) pentru propagarea acestei idei în rândul enoriașilor moldoveni. E clar că asta nu avea – nu putea să aibă – nici cea mai mică atribuție la religia creștină ortodoxă. Rolul factorilor nereligioși secundari le-a revenit celorlalte partide unioniste moldovenești de calibru mai mic, precum și mass-media unioniste. Bineînțeles, toate erau finanțate cu generozitate din România.
Din afara țării organizația „Mitropolia Basarabiei” era susținută sistemic de statul român care folosea în acest scop Patriarhia Română. Despre rolul acesteia în stimularea schismei bisericești moldovenești s-a scris mult, inclusiv de autorul acestor rânduri (doritorii pot lua informații amănunțite din culegerea ”Pentru restabilirea unității: Poziţia Bisericii Ortodoxe Ruse în problema „Mitropoliei Basarabiei”. Documente şi materiale”, pe care am editat-o în anul 2012, precum și din broșura „Rana netămăduită” publicată în anul 2024). Potrivit intenției politicienilor români pentru care unirea este o idee fixă, anume participarea la acest proiect a Bisericii Ortodoxe Române trebuia să-i imprime organizației schismatice „Mitropolia Basarabiei” un fel de văl religios, să creeze iluzia de „Biserică”.
Proiectul a fost, desigur, de la bun început unul anticreștin, deoarece schisma nu este prin definiție Biserică. Schisma este ceea ce s-a rupt de Biserica lui Hristos, de trupul ei sfânt. Din punct de vedere canonic schisma este antipodul Bisericii. De aceea „Mitropolia Basarabiei”, în pofida tuturor eforturilor Patriarhiei Române și în pofida întregului său înveliș pseudoreligios rămâne ceea ce a fost de la bun început – o entitate ideologică finanțată de statul român și chemată să propage în rândul enoriașilor moldoveni ideile românismului și ale unirii.
Profitând de ocazie voi împărtăși o informație „de uz intern” pe care la rândul său le-a împărtășit-o, pe 16 noiembrie 2023, participanților la ședința extinsă a Consiliului Eparhiei de Chișinău a Bisericii Ortodoxe din Moldova mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al întregii Moldove. Deoarece nefiind membru al consiliului n-am putut să asist personal la întrunire, transmit informația în expunerea unuia dintre preoții care au luat parte la ea. Așadar, amintindu-și de întâlnirea sa de pe la prima jumătate a anilor 1990, deja după apariția „Mitropoliei Basarabiei”, cu Patriarhul Teoctist al României, mitropolitul Vladimir a relatat cum la întrebarea lui „Pentru ce, Preafericirea Voastră, a avut nevoie Sinodul vostru s-o înființeze? Bisericile noastre ar fi putut să colaboreze atât de bine să nu fi fost ea”, pururea pomenitul Întâistătător al Bisericii Române i-a răspuns cu o nuanță de amărăciune în glas: „Măi Volodea, parcă noi am înființat-o? Au înființat-o politicienii voștri împreună cu politicienii noștri”.
Uite-așa o mărturisire care nu lasă loc speculațiilor și interpretărilor false.
Anomalia 3: comanda politică de a persecuta Biserica
Astăzi culegem roadele inclusiv ale deciziei greșite a guvernului Republicii Moldova, adoptate în iulie 2002, de a înregistra „Mitropolia Basarabiei” anume ca organizație religioasă. Această decizie a urmat după ce pe 13 decembrie 2001 CEDO a emis hotărârea că autoritățile moldovenești au încălcat articolul cu privire la libertatea religiei a Convenției Europene a drepturilor omului.
Acum, după ce au trecut atâția ani, nu mai are sens să ne lansăm în reflecții despre cât de obiectivă din punct de vedere juridic a fost acea hotărâre a CEDO, dacă nu conținea dânsa elementele angajării politice etc. Plus că în Occidentul liberal ”„ibertatea religiei” este înțeleasă ca libertatea de a crede în orice dorești – e pe acolo și satanismul, și diferite secte oculte, destructive etc. În prezent, pentru noi în ceea ce privește hotărârea CEDO în chestiunea „Mitropoliei Basarabiei” este important să menționăm că în primul rând guvernul de atunci al Moldovei ar fi putut de fapt să nu se grăbească s-o îndeplinească, să nu se pripească cum s-ar zice să raporteze militărește ”S-a făcut!” Exemplele guvernelor moldovenești ulterioare, inclusiv ale ultimelor trei deja în mandatele prezidențiale ale Maiei Sandu, demonstrează că nici pe departe toate hotărârile CEDO sunt luate în executare în Moldova – și nu se întâmplă nimic grav, nu cade cerul peste noi.
Și în al doilea rând, dacă voiau totuși atât de tare să-și manifeste servilismul în fața Europei, puteau să înregistreze „Mitropolia Basarabiei” ca pe o asociație obștească, după cum în fond și este, dar nicidecum nu în calitate de organizație religioasă. Pentru că, după ce a înregistrat-o în calitate de organizație religioasă, guvernul Moldovei i-a acordat un statut legitim schismei bisericești, încălcând astfel dreptul multor sute de mii de credincioși moldoveni de a-și păstra Biserica lor canonică în unitate (voi cita Crezul: „Cred… întru Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească Biserică”). Dreptul unor cetățeni – deja nici nu mai contează dacă este real sau inventat – nu poate fi satisfăcut prin lezarea dreptului altor cetățeni. Altminteri nu mai avem de a face cu o judecată dreaptă, ci în mod natural cu o judecată strâmbă.
Așa sau altfel, deja de pe atunci legea laică a intrat în contradicție cu canoanele bisericești, fapt ce nu trebuie să existe în cazul unor relații normale dintre Stat și Biserică.
Dar chiar și după înregistrarea ei, adică după ce „Mitropolia Basarabiei”, de îndată ce a obținut statutul de persoană juridică a început să asalteze cu acțiuni instanțele de judecată moldovenești, cerând să i se „restituie” imobilele bisericești (despre care va fi vorba mai amănunțit în continuare), guvernele moldovenești ulterioare nu se grăbeau să-i satisfacă poftele. Voi presupune că și Vladimir Filat, și Vladimir Plahotniuc, cu toată „orientarea proeuropeană” pe care o declarau (cât face în acest sens doar legitimarea, în anul 2013, a păcatului sodomiei – un act fățiș antiortodox, ofensator pentru credincioșii moldoveni!) simțeau cu un fel de al șaselea simț că e ceva necurat aici, din care cauză litigiile judiciare la demersurile schismaticilor migrau de la o instanță de judecată la alta fără să fie luate decizii definitive.
Situația s-a schimbat din rădăcină doar după instalarea regimului politic al președintelui Maia Sandu și a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Anume din acel moment acțiunile autorităților moldovenești împotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova au devenit concentrate și bine direcționate. Și anume din acel moment se poate vorbi despre executarea de către autoritățile moldovenești a unei comenzi politice din exterior, orientate spre lupta contra ortodoxiei pe pământul moldovenesc.
La obișnuita deja comandă politică a României de a i se „restitui” valorile imobiliare istorice bisericești (a fost grăitoare în acest sens întrevederea de la București, pe 19 ianuarie 2023, a speakerului parlamentului moldovenesc Igor Grosu cu Patriarhul României Daniel, la care s-a anunțat cerința de a „restitui” edificiul fostului Seminar teologic din Chișinău și alte imobile) s-a adăugat comanda politică a Occidentului de a rupe relațiile canonice ale Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove cu Patriarhia Moscovei.
Anume de atunci presiunea autorităților laice asupra ierarhilor și clerului Bisericii Ortodoxe din Moldova a căpătat un caracter sistemic. Autorităților le-a venit la îndemână să execute această comandă și pentru că și însăși doamna Sandu, și toată conducerea PAS, și numeroșii activiști și adepți ai partidului de guvernământ sunt literalmente focalizați în mod obsesiv pe rusofobie.
Și a început hărmălaia: rețineri și percheziții ale preoților moldoveni la aeroportul din Chișinău la întoarcerea din pelerinajele în Rusia; reținerea fără explicarea motivelor în același aeroport a episcopilor cu scopul de ale zădărnici plecarea din Moldova; amenzile ilegale aplicate preoților pentru pretinsa „corupție electorală”; defăimarea lor permanentă în mass media pro-guvernamentale pentru relațiile imaginare cu oligarhul fugar condamnat pentru escrocherie, Ilan Șor… S-a ajuns până la aceea că, pe 30 iulie 2025, șeful statului moldovenesc, vorbind despre „amenințările asupra securității” din partea Rusiei i-a aplicat Bisericii Ortodoxe din Moldova eticheta de „instrument al influenței ruse”.
N-a schimbat nimic în acest sens nici întrevederea de pe 30 decembrie 2025 a președintelui Maia Sandu cu membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. Intenția anunțată de ea de a relansa relațiile dintre stat și Biserică de la zero s-a dovedit a fi o vorbă goală. Faptul că autoritățile laice continuă să terorizeze Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove este dovedit de evenimentele din Dereneu.
Anomalia 4: pretențiile la bunurile străine
Deseori ni se întâmplă să auzim opinia că în politica contemporană nu există loc pentru moralitate. Și cu toate că eu nu sunt de acord cu această opinie (politica e făcută de oameni, iar ei se întâmplă să fie diferiți), dar uneori chiar și eu, care am văzut multe și de toate pe tărâmul politicii, rămân perplex în fața neobrăzării cu care unii reprezentanți ai speciei umane încearcă să ia cu japca ceea ce au făurit alții. În contextul celor spuse percep și încercările fraților români de a-și însuși averea istorică bisericească situată pe teritoriul Moldovei.
Era și hazliu, și trist să afli revendicarea ierarhilor români făcută publică în anul 2023 de a i se compensa organizației „Mitropolia Basarabiei” pierderea clădirii pe locul căreia e situată acum Casa guvernului Moldovei. Este vorba de fosta reședință episcopală cunoscută și cu denumirea ”Casa lui Serafim”, care cu participarea activă a arhiereului titular al Eparhiei Chișinăului și Hotinului, episcopului Serafim (Ciciagov) a fost construită în termene scurte (fundația casei eparhiale a fost pusă pe 26 august 1910, iar edificiul gata a fost sfințit pe 18 decembrie 1911) în perioada aflării Basarabiei în componența Imperiului Rus.
Numeroasele documente de arhivă arată că majoritatea absolută a clădirilor istorice bisericești (inclusiv biserica din Dereneu) au fost înălțate cu mult înainte de introducerea în Basarabia în anul 1918 a trupelor Regatului României. Iar puținele edificii care au fost construite pe vremea românilor au fost construite pe banii populației locale, Bucureștiul n-a alocat niciun leu. Este grăitoare în acest sens mărturisirea episcopului Visarion (Puiu), rostită pe 3 iunie 1935 în timpul sfințirii catedralei „Sfinții Constantin și Elena” din Bălți: ”„…A fost însă, se vede, voia lui Dumnezeu ca atât această catedrală cât și toată așezarea reînființatei Episcopii a Hotinului și (Bălțiului) să se realizeze prin râvna și banii clerului său și, îndeosebi, cu sprijinul țăranilor acestei eparhii. Și acest lucru ne mângâie infinit… Regretăm numai că întru zidirea ei nu am avut sprijin din partea cârmuirii centrale a țării, precum de asemenea nici a factorilor locali” (sublinierea mea – V.J.) Aceste cuvinte ale ierarhului român, ce dezmint scornirile despre contribuția statului român sunt cioplite și pe monumentul episcopului Visarion care prin străduințele arhiepiscopului de Bălți și Fălești Marchel a fost instalat în curtea catedralei.
În lumina celor spuse devine evidentă și tactica provocatoare pe care și-a ales-o organizația „Mitropolia Basarabiei”. Mai întâi, beneficiind de susținerea politică a autorităților, își asigură hotărârea de care are nevoie în instanța de judecată. Apoi cu susținerea poliției care primește indicațiile corespunzătoare de la superiorii ei, încearcă să pună stăpânire pe clădirea bisericii, încingând patimile și montând împotriva sa populația locală care consideră pe bună dreptate că această clădire este a ei. Și în sfârșit să-i provoace pe enoriași la acțiuni violente pentru ca apoi acestora să le fie intentate cauze penale.
Așa s-a întâmplat vara trecută la Grinăuți (Eparhia de Soroca și Drochia) după ce locuitorii acestui sat l-au scos în brânci pe fostul preot Constantin Turtureanu; acum șase dintre ei așteaptă dezbaterile judiciare. Conform aceluiași scenariu provocator s-au desfășurat evenimentele la Dereneu, unde câtorva localnici care au încălcat interdicția polițiștilor, le-au fost intentate dosare penale. De aceea credincioșii moldoveni trebuie să țină minte: când vă ciocniți de reprezentanții organizației „Mitropolia Basarabiei” nu aveți de a face doar cu schismaticii pe care trebuie să-i îndemnați creștinește la căința pentru păcatul schismei și la întoarcerea la Biserica lui Hristos, ci și cu niște provocatori față de care trebuie să manifestați vigilență civică. Și să se străduie să nu încalce legea, oricât de greu le-ar veni uneori s-o facă.
Dar anomalia de a pretinde la bunuri străine are și reversul ei, care vizează deja exclusiv statul moldovenesc. Valorile imobile bisericești istorice care la noi sunt considerate proprietate de stat i-au revenit Republicii Moldova ca moștenire de la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Care la rândul ei le-a expropriat de la Biserică. După cum se știe, puterea sovietică nu trata cu menajamente proprietatea altora – fie ea privată sau bisericească – și o declara prin directive proprietate de stat. Călăuzindu-se de lozinca „jefuiește ce-a fost jefuit” (în terminologia marxistă acțiunea aceasta se numea „exproprierea expropriatorilor”.
Când la hotarul din anii 80 și 90 ai secolului trecut pe pământul Moldovei a căzut regimul comunist și în schimbul lui a venit cel liberal-democratic, a început schimbarea orânduirii social-economice, au fost dizolvate colhozurile, a demarat procesul de privatizare a tot ce există… Au început a trâmbița despre „renașterea spirituală”, s-au pornit să compătimească Biserica care fusese prigonită pe vremea comuniștilor, politicienii și-a făcut o regulă din fotografierea în biserici cu lumânări în mâini… Numai că au „uitat” să-i restituie Bisericii ceea ce i-a aparținut cândva, ceea ce fusese creat de multe generații de credincioși moldoveni și le-a fost sustras în mod arbitrar.
Și atunci când azi autoritățile moldovenești ne scot în piață un vagon de marfă și organizează în interiorul lui o expoziții despre deportările din anii 1940, când în manualele de istorie grație eforturilor acestor autorități nu poți citi nimic altceva decât despre ororile „ocupației sovietice”, dar în același timp aceleași autorități mențin în continuare fără vreo remușcare în proprietatea lor averea bisericească furată în timpul „ocupației” – e greu să numești acest comportament altefel decât fățărnicie și duplicitate.
În unele țări post-socialiste există precedente de restituire în proprietatea Bisericii a valorilor ei imobiliare istorice. De exemplu, în Federația Rusă încă în anul 2010 a fost adoptată legea „Cu privire la transmiterea organizațiilor religioase a bunurilor cu destinație religioasă aflate în proprietate de stat sau municipală”. Dar vai, despre ce vorbesc eu, Rusia acum nu numai că nu e un reper pentru noi, Rusia este pentru mintea inflamată a actualelor autorități moldovenești doar o sursă permanentă de „atacuri hibride”.
* * *
Constatând toate cele expuse mai sus, pot să presupun că Biserica noastră se află în preajma unor încercări grele. Dar cu atât mai mult credincioșii moldoveni trebuie acum să se unească strâns, să caute posibilitățile de a-și apăra drepturile. Și, cu toate că acum statul moldovenesc se pronunță și acționează împotriva noastră, să nu ne pierdem speranța.
Să ținem minte că orice stăpânire lumească este trecătoare. Azi sunt la putere unii, mâine au să vină alții. Dacă va da Dumnezeu, va apărea cândva și în Moldova o stăpânire care va începe treptat să repare anomaliile din relațiile cu Biserica. Iar datoria noastră creștinească este să rămânem în sânul Bisericii, să-i păstrăm uunitatea și s-o apărăm cu toate mijloacele legale care ne sunt la îndemână.
Victor Josu