Domnul a dat posibilitate apostolilor să Îl vadă schimbat pe Muntele Tabor. El le-a făgăduit că nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, venită în putere și peste șase zile le-a arătat această Împărăție. Le-a dat posibilitate să se atingă de o altă lume și ei au văzut în El nu doar un Învățător Care le-a arătat înțelepciunea Dumnezeiască, dar pe Fiul lui Dumnezeu Care le-a descoperit firea Sa Dumnezeiască în minunatul eveniment al Schimbării la Față.
Bineînțeles, le-a arătat aceasta ucenicilor pentru ca ei, mai târziu, când aveau să survină vremuri grele și în fața lor aveau să Îl vadă pe Mântuitorul torturat de răutatea omenească, să țină minte de Schimbarea la Față. Să țină minte că Domnul s-a arătat pe Muntele Tabor în slava Sa și le-a descoperit o părticică din Împărăția lui Dumnezeu, către care El chema pe oameni prin schimbarea vieții lor, prin urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
După mărturia sfântului ierarh Grigorie Palama, Împărăția lui Dumnezeu, cu care s-au întâlnit ucenicii Mântuitorului pe Muntele Tabor, există în permanență. Împărăția lui Dumnezeu este lumea paralelă (sfântul ierarh nu folosea cuvintele spuse de mine, însă ele sunt mai pe înțelesul oamenilor), există dintotdeauna. Este Împărăția care e paralelă vieții pământești, împărățiilor pământești, prin urmare, este cu totul aproape și noi avem posibilitate să îi fim părtași deja aici, pe pământ. Doar nu este întâmplător că Liturghia Dumnezeiască începe cu vozglasul: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și Fiului, și Sfântului Duh!”
Dacă nu ar fi existat această Împărăție acum și aici, cum am putea spune că este binecuvântată o Împărăție oarecare, la care vom fi părtași doar în viitor? Însă Dumnezeiasca Liturghie ne introduce în această Împărăție Dumnezeiască. Prin primirea Trupului și a Sângelui Mântuitorului, noi ne împărtășim cu firea Lui Dumnezeiască și, bineînțeles, cu Împărăția lui Dumnezeu.
Fifrește, putem trăi o viață și niciodată să nu simțim această Împărăție și chiar să nu știm că alături se află Împărăția lui Dumnezeu. Însă putem simți în permanență prezența lui Dumnezeu, adică prezența în viața noastră a unei alte lumi. Deseori oamenilor li se oferă posibilitatea de a căpăta experiența trăirii prezenței lui Dumnezeu, adică a prezenței Împărăției lui Dumnezeu. Uneori se întâmplă aceasta, când persoana trece printr-un stres extrem de puternic și se apropie de moarte, dar apoi, prin mila lui Dumnezeu, capătă salvare și survine o bucurie nemaipomenită – persoana din nou este vie, după ce a fost aproape moartă. Dar se întâmplă că și fără vreo minune deosebită ne atingem de Împărăția lui Dumnezeu.
Când noi, căindu-ne în păcatele noastre, ne împărtășim cu Sfintele Taine ale lui Hristos, harul Dumnezeiesc se atinge de inima noastră. Desigur că este doar o reflectare, un semnal ce vine din Însăși Împărăția lui Dumnezeu. Deoarece o bucurie duhovnicească tihnită nu poate avea în calitate de sursă a sa viața pământească – ea își are drept izvor Împărăția lui Dumnezeu.
Îngreuiați de păcate și de viața trupească fizică, noi nu putem intra în această Împărăție în măsură deplină, atâta timp cât sufletul nostru nu va fi liber. Însă atingerea de Împărăția lui Dumnezeu, Care se reflectă prin bucurie, pace, dragoste în inimă, Care ne ajută să depășim impedimentele ce apar în calea vieții noastre, este un mare dar de la Dumnezeu.
De aceea când vorbim de Împărăția lui Dumnezeu, noi vorbim nu doar de viitor, deși vorbim și de el, dar de o lume paralelă care e alături de noi – atât de aproape, încât singuri nu ne imaginăm în ce măsură. Nu este atât de ușor să ne atingem de această lume. Doar trebuie să ne străduim să viețuim conform legii pe care Domnul ne-a descoperit-o prin intermediul rugăciunii. Prin primirea Sfintelor Taine ale lui Hristos noi ne învrednicim de bucuria să ne atingem de o altă existență – fie și pe un timp scurt, deoarece lumea, dând năvală în viața noastră duhovnicească, ne împiedică să ne aflăm permanent în Împărăția lui Dumnezeu.
Oamenii sfinți care se dedică pe deplin Domnului, care iau asupra lor nevoințe deosebite, care își răstignesc trupul fizic și prin aceasta se dezic totalmente de lumea din exterior, deja pe pământ se află în această Împărăție. Nu putem altfel să explicăm nevoința de o mie de zile și nopți a sfântului cuvios Serafim de Sarov, rugăciunea lui pe piatră. Parcă ar fi putut, pur și simplu, să stea și să se roage, dacă nu s-ar fi aflat în acel moment în Împărăția lui Dumnezeu? Fără a-și părăsi trupul, cu duhul era acolo.
Dar cum putem explica puterea neverosimilă a mucenicilor? Nici un fel de răbdare nu poate explica stoicismul prin care ei suportau toate torturile. Când citim despre toate acestea, nu ne putem imagina cum putea trupul omenesc să suporte aceste trageri pe roată, bătăi, tăieri ale membrelor trupului. Cum omul nu își ieșea din munți în timpul acestor torturi, dar rămânea cu mintea limpede, în puterea duhului și nu își pierdea credința? De ce? Deoarece prin această scârbire Domnul îi dădea posibilitate aici, pe pământ, în cel mai îngrozitor moment al torturilor, să se atingă de Împărăția Sa Dumnezeiască.
Și, atingându-se de o altă realitate, omul nu se mai putea lepăda de convingerile sale, nici să accepte propunerile chinuitorilor. El accepta moartea cu calm, trecând prin chinuri strașnice, deoarece deja s-a atins de Împărăția lui Dumnezeu cea din Ceruri.
Este oare această atingere de Împărăția Cerurilor, de Împărăția lui Dumnezeu aici, pe pământ, o favoare doar a mucenicilor sau a persoanelor duhovnicește marcante? Desigur că nu! Deoarece dacă ar fi fost așa, ar fi însemnat că Domnul a închis posibilitatea atingerii de Împărăția Sa Cerească majorității absolute a oamenilor. Însă nu este așa! Fiecare om are o atare posibilitate, doar e nevoie de a te concentra asupra dorinței de a fi cu Dumnezeu.
Trebuie ca rugăciunea să nu fie un ritual pe care l-am deprins de la părinți sau de la niște oameni buni și pe care îl săvârșim aproape mașinal. Dar dacă rugăciunea devine o convorbire vie a omului cu Dumnezeu, dacă ea ne aduce la comunicare cu Dumnezeu, atunci unei astfel de persoane, măcar pentru o clipă, i se descoperă și zorile Împărăției lui Dumnezeu.
Ziua de azi ne învață multe. Domnul Schimbat la Față a arătat ucenicilor firea Sa Dumnezeiască. Le-a întărit credința ca în timpul ispitelor, încercărilor, suferințelor prin care urmau să treacă, ei să fi rămas fideli Lui. Anume așa și s-a întâmplat. De parcă puteau aceia care au văzut Schimbarea la Față a Mântuitorului să îl trădeze în vremea suferințelor și a torturilor? După acele suferințe îngrozitoare ei au fost omorâți, în special apostolul Petru, însă și Pavel a fost condamnat la moarte prin tăierea capului. Deși Pavel nu a fost prezent pe muntele Tabor, dar i-a cunoscut pe martorii oculari și singur a fost martor ocular, întâlnindu-se cu Mântuitorul Cel Înviat în drumul său spre Damasc. Și această experiență vie a atingerii apostolilor de Domnul și Mântuitorul, de Împărăția lui Dumnezeu, le dădea puteri să săvârșească nevoințe mărețe, să depășească greutăți, torturi, batjocoriri și ei cu putere duhovnicească, fiind de neînfrânt, întâmpinau însăși moartea.
În ziua de azi nimeni nu cere de la noi ceea ce cereau conducătorii păgâni de la apostoli. Însă lumea influențează conștiința noastră, psihicul nostru, propunându-ne cu mare insistență să mergem pe altă cale, foarte îndepărtată de calea ce duce la Împărăția lui Dumnezeu. Lumea ne propune o sumedenie de ispite, o filosofie de consum, hedonism și un sistem întreg de valori care îl plasează pe om în centrul vieții, îl depărtează de gândul la Dumnezeu și de faptul că în centrul existenței se află Însuși Dumnezeu.
Fie ca sărbătoarea de azi să ne întărească în credință, evlavie, tărie de a urma calea pe care am ales-o ca și creștini. Să ne rugăm pentru sine și unii pentru alții, să ne rugăm pentru poporul nostru, pentru Patria noastră, ca tot mai multă lume să creadă că există o cale reală ce duce la Împărăția lui Dumnezeu ce își are obârșia aici, pe pământ, Împărăție care oferă omului ceea ce poate oferi doar Dumnezeu – plinătatea existenței, acea plinătate pe care noi o numim în limba noastră omenească „fericire”.
Din predica, rostită de sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, la 19 august 2022.
Sursa: Patriarchia.ru