Iarna lui Iisus Hristos din noul an e aici cu noi, aproape de noi odată cu Nașterea Sa. În sălașul Său sfânt ne primește și pe noi să ne încălzim cu temperaturile ridicate de afară.
Mare este Domnul! Cât de mare ar fi focul războiului care s-a abătut peste lume, dar acest foc nu-l poate încălzi pe om, ba mai mult i-a mai luat gazul și lumina care îl încălzeau și l-a lăsat în miez de iarnă în frig și beznă. Omul e nevoit să părăsească sălașul casei sale și să doarmă unde poate, unde îl duc ochii și alarma de război de zi și de noapte ori să se refugieze cu lacrimi în priviri ca să pribegească prin lume…
Cu cât inima omului bate mai tare în piept în aceste vremuri grele în teama cugetului său de a fi sau a nu fi, cu atât suflarea lui Dumnezeu peste durerile pământului e mai mare, Care-i dă omului în această perioadă grea de viață căldură, ridicând temperaturile de afară peste maximele anotimpului de iarnă ca omul să poată rezista. Bisericile înalță la cer rugăciuni necontenite la Domnul, chemând puterile cerești ca să pogoare pacea peste pământul ucrainean și în întreaga lume, ca să înceteze acest război cât mai repede.
Privesc noaptea prin geamul autobusului la casele pustii și întunecate, cu uși și porți încuiate ce derulează prin ochii mei ca o peliculă de film tragic și apăsător. Prin acest sat, când treceam odată la sărbătorile de iarnă, se auzeau colinde, urături, casele purtau în sufletele lor duhul sfânt al sărbătorilor de iarnă. Unde sunt colindătorii?… Unde sunt stăpânii caselor?…
Bătrâna ce ședea pe scaunul de lângă mine, tot drumul îmi depănase durerile ei de viață, apoi îmi zice: „Dumnezeu e mare și ne va scoate din toate durerile și nevoile grele ale vieții. Au fost timpuri și mai grele: foamete, război mare, ne-au ridicat și ne-au dus pe nedreptate în Siberia, am fost prigoniți în toate părțile, dar slavă Domnului…”
Undeva departe, într-un subsol de casă umed și rece sau în metrou doarme un copilaș flămând și însetat, mai visând la cadoul multdorit. Tresare prin somn cu teamă, oftează, vorbește ceva speriat, apoi o întreabă pe mama: „Moș Crăciun va mai veni pe la mine să-mi aducă cadoul?”…
Înainte de a intra în magazinul alimentar, văzu-i o bătrânică cu o mâna întinsă și-mi zic în gând: „Poate să-i cumpăr și ei ceva pentru masa de sărbătoare?..” Ieșind din magazin, îi propun sacoșa cu produsele cumpărate. Ea îmi zice: „Slăvit să fie Domnul! Știam că o să-mi trimită și mie Domnul o bucată de pâine. Bogdaproste!”
Privesc îndelung la cerul înstelat, cu lună plină și din toate stelele mă copleșește cea mai strălucitoare care arde cel mai sfânt și cel mai frumos în policandrul cerului. În jur văzduhul e atât de cald, parcă e primăvară în miez de iarnă, și e înmiresmat de cetina brazilor de pădure. Cu privirile înrourate îi șoptesc Domnului: „Mulțumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, pentru că în această iarnă ne primești și ne încălzești în sălașul tău cel sfânt!”
Raisa Plăieșu, scriitoare, pentru Traditia.md