Cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale mitropolitul Vladimir, Sectorul sinodal pentru activitate socială și caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova condus de Serghei Crudu organizează în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!” mai multe acțiuni de susținere a copiilor și tinerilor cu dizabilități fizice și intelectuale, a copiilor cu autism, a copiilor cu Sindrom Down, precum și a familiilor și pedagogilor acestora.
În acest sens, cu suportul diasporei moldovenești din America organizat exemplar și în acest an de către Dumitru Țăruș, în jur de 200 de copii și tineri cu dizabilități, precum și copii proveniți din medii sociale defavorizate au primit cadouri cu prilejul praznicului Nașterii Domnului.
Printre beneficiari au fost:
– 80 de copii ai Centrului „SOS Autism” din municipiul Chișinău;
– 20 de beneficiari ai Centrului de consiliere și sprijin ,,Sfânta Elisabeta” din Chișinău: familii cu mulți copii, mame singure și femei provenite din diferite regiuni ale țării, care au trecut prin criza de sarcină, iar acum se bucură de copiii lor;
– peste 40 de persoane cu dizabilități de intelect din cadrul Centrului de zi și activități „START” din Chișinău;
– și alți zeci de copii și tineri proveniți din medii sociale defavorizate din țara noastră.
Biserica împreună cu alte instituții și organizații este permanent alături, întreprinde și susține măsuri pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor cu dizabilități fizice și intelectuale, a copiilor cu autism, a copiilor cu Sindrom Down, precum și a copiilor care fac parte din alte categorii sociale, cum ar fi: îngrijirea medicală preventivă, terapiile specializate, educaţia incluzivă, incluziunea în cadrul comunității religioase etc.
Sursa: Mitropolia.md
