În drum spre o întâlnire de suflet poetul nu călătorește doar prin spațiu, ci și prin sine. Trăiam o emoție tăcută, ca o lumină care crește încet în piept. Între așteptare și teamă, între bucurie și puțină neliniște – nu de oameni, ci de întâlnirea cu adevărul din ei. Alteori simt o pace profundă, ca și cum aș ști că nu merg singură, ci port o responsabilitate, că inima-mi bate altfel. Mă întrebam dacă versurile scrise de mine vor ajunge acolo unde trebuie – în inimile celor care mă așteaptă. Privesc în drum prin fereastra microbusului, dar admir mai mult decât peisajul: îmi aminteam frânturi de începuturi de creație, de cuvintele scrise în singurătate, de rugăciunile nerostite care au devenit poezie.
În acel drum mă străduiam să-mi adun gândurile ca pe niște flori fragile, îmi cercetam sufletul cu sinceritate, îmi purtam emoțiile ca pe un dar ce urmează să fie oferit celor ce mă așteaptă ca să le revărs în suflete lumina lui Hristos.
În drum mă aflu între două lumi – cea a creației și cea a întâlnirii. Iar inima devine punte dintre ele. Mergând așa în acel microbus, mă întrebam: „Ce înseamnă pentru un poet o întâlnire de suflet cu copiii?” Și privirile se legănau după geamul microbusului, departe pe ramurile unei salcii plângătoare, care-mi amintise de Sfânta Fecioara Maria. Cu adevărat, pentru un poet o întâlnire de suflet cu copiii nu este doar un eveniment, ci o întoarcere la izvoarele curate ale inimii. Este clipa în care poezia coboară din cuvinte și devine trăire vie. Copiii nu ascultă doar versuri – ei le simt, le respiră, le primesc fără mască. În ochii lor poetul își vede sinceritatea, iar în întrebările lor – adevărul.
Pentru un poet o întâlnire, mai ales creștină înseamnă: regăsirea inocenței pierdute; confirmarea că poezia încă atinge suflete; bucuria de a semăna lumină în inimi tinere și, poate cel mai important, lecția de a fi din nou simplu și curat. Copiii nu judecă poezia – o primesc. Iar această primire este cel mai sincer premiu pentru un poet. O întâlnire de suflet cu copiii este pentru poet o binecuvântare – locul unde cuvântul devine inimă, iar poezia devine rugăciune.
Cum am coborât din mașină, chiar la poarta școlii mă așteptau cu pâine și sare și, fără să vreau, am lăcrimat de gestul acestei întâlniri. Îmi exprim candoarea mea cu sincere mulțumiri echipei de profesori ai Gimnaziului din Chetriș, raionul Fălești, pentru frumoasa întâlnire de suflet prilejuită de lansarea cărții creștine pentru copii „Roagă-te o viață”. A fost un moment plin de lumină, bucurie și apropiere de Dumnezeu, pe care îl voi păstra cu drag în inimă. Mulțumesc din suflet doamnelor profesoare de la ciclul primar, clasele I-IV, pentru dăruire, ospitalitate, organizare deosebită, dar și copiilor care au recitat poezii din creația mea: profesoarele – Mariana Cumpănici, Oxana Logan, Maria Cumpănici, Irina Leahu. Recunoștință pentru deschidere, căldură și implicare!
Tot în acceeași zi am venit la Biblioteca Publică şi filiala pentru Copii din Glinjeni, Făleşti, unde a fost pentru mine cel de-al doilea popas creștin în aceeași zi. Le mulțumesc mult doamnelor bibliotecare pentru invitație, buna organizare și ospitalitate de care au dat dovadă în cadrul lansării cărții de poezii creștine „Roagă-te o viață”. De asemenea, le mulțumesc elevilor Gimnaziului „Mihai Corlăteanu” din această localitate, ghidați de profesorii de limba și literatura română, care au susținut un recital de poezie din cartea „Roagă-te o viață”, impresionând prin emoție și sinceritate cele prezentate.
În cadrul ambelor întâlniri de suflet au fost înmânate diplome elevilor participanți la Concursul republican de poezie creștină „Scriu și cânt pentru steaua Pruncului Sfânt”, organizat de Cenaclul literar-creștin „Cuvântul” și Portalul jurnaliștilor și bloggerilor ortodocși din Moldova Tradiția.md în luna decembrie 2025, care nu au fost prezenți la Gala Laureaților concursului.

O lansare de carte creștină cu copiii este mai mult decât un eveniment – este o sămânță de credință pusă în sufletele lor. Prin întâlnirea directă cu cartea, copiii învață să iubească lectura, să descopere valorile creștine și să simtă prezența lui Dumnezeu în viața lor. Astfel de momente îi apropie de rugăciune, de Biserică și de o creștere frumoasă, în lumină și adevăr.
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md
