Doar El cunoaște parola fericirii, doar El posedă cheia de la veșnicie, doar El cunoaște perfect instrucțiunea „de utilizare” a omului, ca să fie plinătatea existenței. Hristos este unica noastră speranță. Doamne, la cine ne vom duce? a spus odată apostolul Petru (In. 6:68). Repetau aceasta și noii mucenici: nu mai avem unde și la cine merge.
Sufletul îl așteaptă pe Dumnezeu și este însetat de El. Este o lege aidoma legii gravitației. Fericitul Augustin a exprimat aceasta mai bine decât alții: „Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, și inima noastră nu-și găsește pacea până când nu se odihnește în Tine.” Chipul lui Dumnezeu este un magnet din interiorul nostru. În vremurile grele, când întunericul duhovnicesc persistă, este important să conștientizăm că fără Dumnezeu ne vom pierde pe noi înșine. De aceea credincioșii în zilele de prigoană sovietică trebuia să păstreze în sine chipul neîntinat al lui Dumnezeu: capacitățile minții, libertății, creației, domniei asupra păcatului.
Păstrarea capacității minții însemna să păstrezi convingerile omului credincios și încrederea în Revelația Divină în timpul propagandei totale „revoluționare” și „ateiste”. Era necesar să rămâi credincios, când în jur era doar ateism: să vorbești despre Dumnezeu la interogatoriu și să mărturisești Adevărul. Viața sfântului sfințit mucenic Petru (Zverev) ne relatează cum vlădica intra în cabinetul anchetatorului și căuta icoana, iar când nu o găsea, își făcea cruce la ungherul drept și apoi își îndrepta atenția către anchetator. Iar când sfântul sfințit mucenic Vladimir (Bogoiavlenski), mitropolitul Kievului, era dus pentru a fi împușcat, în drumul său se oprea și se închina în rugăciune bisericilor din Lavră.
Era necesar de păstrat voința pentru viața veșnică. Și de subordonat toate problemele pământești Veșniciei. Să ne amintim de ultimul arest și interogatoriul sfântului sfințit mucenic Serafim (Ciciagov). A fost adus în izolatorul de anchetă în automobilul de urgență și anchetatorul a auzit proorocirea spusă de vlădică că prin prigoane Biserica va învia și va birui. Încă cu câteva zeci de ani înainte de mucenicie, în vremuri pașnice, în predica rostită la Anul Nou, mărturisitorul spunea: „Trebuie să alegem una din două: sau să credem în Hristos, să primim de la El adevărul, dându-I toate puterile – mintale, morale și materiale, să ne concordăm viața cu credință sau să ne lepădăm de existența rațională și să existăm fără rost. Așa procedează mulți, condamnându-se pe sine la tristețe, disperare și căutarea distracțiilor amorale. Există doar bucuria cerească și anume – în credință și în viața conștientă în credință. Majoritatea oamenilor s-au obișnuit să-și ducă viața în mod inconștient, încât nu-și observă lipsa de logică și inconsistența lor. În mintea lor este un amestec de credință, cunoștințe științifice și convingeri proprii, în inima lor – este aceeași neînțelegere dintre conștiință, năzuințe ideale și obiceiuri păcătoase! Și ca urmare – întrebarea groaznică ce este pusă omenirii: dacă dorești ceea ce e nou, ceea ce e mai bun, fericire – trebuie să crezi în mod conștient și să-ți realizezi cinstit credința în viață”.
Cel credincios din toate timpurile trebuie să domnească asupra păcatului și să posede libertatea de a crede, chiar și atunci când toate puterile răului vorbesc despre lipsa de viitor al credinței. Sfântul sfințit mucenic Iuvenalie, arhiepiscopul de Reazani și Șațk, a redat duhul epocii care „expulza credința în străinătate” și greutățile în a rămâne un creștin adevărat: „Este greu de trăit, nu poți avea încredere în nimeni, deoarece nu știi ce oameni te înconjoară. Oamenii se vând și devin agenții GhePeU”.
În lagărele de concentrare cel credincios nu trebuia să cârtească, la interogatorii – să nu mărturisească strâmb și să nu-i divulge pe ai săi, în viață trebuia să urmeze porunca Domnului „feriți-vă de oameni” (Mt. 10:17). Sfântul sfințit mucenic Serghei Meciov spunea în tipul prigoanelor: „Actualmente fiecare preot, fiecare credincios în Hristos este acela către care se îndreaptă toate derâderile, toată murdăria. Nu este întâmplător. Așa a fost întotdeauna, dar toate sunt îndreptate nu împotriva voastră, ci împotriva lui Hristos”.
Trebuia, în pofida la toate, să-ți aperi propriile valori eterne. Sfântul sfințit mucenic Onufrie al Odesei în tâlcuirea sa referitor la ispitirea lui Hristos în pustie „și I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie (Mt. 4:9), menționa: «Oare satana nu înțelegea că în fața lui se află Mântuitorul lumii, Omul și Dumnezeul? Bineînțeles că știa prea bine. El a auzit cum îngerul îi anunța sfântului drept Iosif: Emanuel, care se tâlcuieşte: cu noi este Dumnezeu (Mt. 1:20-24); a auzit cum îngerii binevesteau păstorilor din Betleem: Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David (Lc. 2:9-14)… De asemenea a auzit în apele Iordanului mărturisirea lui Dumnezeu Tatăl și a lui Dumnezeu Duhul Sfânt că Cel botezat în Iordan de către Ioan, smeritul Hristos, este a doua Persoană a Preasfintei Treimi: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit (Mt. 3:13-17).
Însă satana îndrăznește să-L ispitească pe Mântuitor. La ce spera? Oare conta că Îl va ispiti pe Dumnezeu? Satana îl ispitea pe Domnul, deoarece este plin de răutate și pretutindeni vrea să semene răul. Va fi sau nu un rezultat – el își face lucrul satanic, pretutindeni îi atrage pe toți la păcat, îi rupe de la Dumnezeu și îi înarmează împotriva Lui, folosindu-se de minciună și de alte mijloace. Bineînțeles că satana nu a reușit în ispitele sale împotriva Mântuitorului (Mt. 4:1-11). Dar nu doar Însuși Dumnezeu prin cuvântul Său, ci și femeile slabe (de pildă, tânăra marea muceniță Varvara și altele), chiar și copiii îl respingeau pe satana cu ajutorul lui Dumnezeu.
Prin urmare, satana nu este atât de strașnic pentru noi, dacă vom fi cu Dumnezeu. Și orice rău nu este așa de puternic, cum ni se pare. El atacă adevărul, dar asta nu înseamnă că este mai puternic decât adevărul. Slujitorii satanei duc lupta împotriva lui Dumnezeu și împotriva la orice sfințenie, deoarece așa le este firea: ei nu pot să nu meargă împotriva lui Dumnezeu, după cum spune Mântuitorul și Dumnezeul nostru cărturarilor și fariseilor iudei: De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii (In. 8:43-44).
Să știi cu tărie, iubite copil, că nimeni nu poate birui adevărul lui Hristos. Nu te teme de rău, nu cădea cu fața la pământ în fața lui, după cum voia satana de la Dumnezeu Mântuitorul și de la toți creștinii. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu luptă-te cu răul și vei birui cu Dumnezeu, și vei ajunge la viața veșnică fericită!»
Chipul lui Dumnezeu luminează în creația duhovnicească. În vremurile când necredința domina, iar credința trebuia să se ascundă într-o atmosferă sufocantă, luau naștere capodopere. După cum spunea apostolul: unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult (Rom. 5:20). Este suficient să ne aducem aminte de scrisorile din închisori și lagăre de concentrare. Să ne amintim uimitoarele rugăciuni ale lui Serafim (Zvezdinski) și Afanasie (Saharov) care niciodată nu se întristau, ci, din contra, în temnițe, în lagăre, în surghiun se umpleau de o uimitoare energie, găsindu-și îndeletniciri mântuitoare pentru suflet.
Anume acolo, în temnițe, s-a născut slujba tuturor sfinților care au strălucit în pământul Rusiei, uimitoare în sensul său liturgic. Ea și-a căpătat încheierea după discuția cu ierarhii care au fost închiși împreună cu vlădica Afanasie. În perioada întemnițării, vlădica Afanasie a compus cântările de Te Deum: „Pentru cei ce se află în scârbiri și diverse situații grele”, „Pentru vrăjmașii care ne urăsc și ne obijduiesc”, „Pentru cei ce se află în temnițe și închisori”, „Mulțumire pentru primirea milelor”, „Pentru încetarea războaielor și pacea în toată lumea”.
De la noii mucenici a mers torentul luptei pentru dreptul de a rămâne om. Să ne aducem aminte cum la începutul revoluției sfântul sfințit mucenic Andronic (Nikolski) a luptat pentru ca tiparnița bisericească să-și continue activitatea. În timpul vieții era numit „focul arzător”. Să ne amintim cum în timpul iconoclasmului din anul 1922 părintele Pavel Florenski editează „Iconostasul”, unde a redat profund teologic icoana ortodoxă, iar sfântul sfințit mucenic Anatolie al Odesei numea într-o scrisoare viața mucenicilor și mărturisitorilor ca fiind creație: „Noi acum nu mai studiem istoria Bisericii, noi o creăm.”
Dacă vrei să fii cu Hristos, lumea se va diviza pentru tine în două jumătăți – cei care te iubesc și cei care te urăsc. Domnul spune: „Dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” (In. 15:20), de asemenea „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu” (Mt. 10:22). Pentru a confirma dreptul nostru la veșnicie, va trebuie să răbdăm prigoanele de la cea mai mare parte a omenirii și „să rămânem credincioși până al urmă”.
Iereul Andrei Gavrilenko
Sursa: Pravlife.org