La 11 septembrie 2022, Patriarhul Serbiei Porfirii a săvârșit în piața din fața Catedralei Sfântului Sava din Belgrad un Tedeum pentru sfințenia căsătoriei și a familiei cu participarea a mii de credincioși. Despre eveniment a comunicat serviciul de presă al Patriarhiei Sârbe.

Adresându-se credincioșilor, Patriarhul Porfirii a menționat că Biserica nu a impus niciodată vreun mod de viață altora, însă totodată ea se opune oricăror tentative ca cineva, sosind din orice parte a lumii, să vină la noi și să ne impună valorile sale, viziunea sa asupra lumii și a vieții.
„Familia este unul dintre roadele căsătoriei dintre bărbat și femeie. Dar chiar și în cazul când într-o căzătorie nu există copii, când așa este voia lui Dumnezeu, căsătoria oricum nu își pierde plenitudinea și sensul, pentru că rămâne în vigoare cel mai important scop – ca doi oameni, trăind în iubire, să devină un întreg”, a spus Întâistătătorul Bisericii Sârbe.
Șeful Bisericii Ortodoxe Sârbe a mai subliniat că, întrucât ortodocșii trăiesc după legile Evangheliei, ei nu acceptă ideologia LGBT+.
„Suntem împotriva EuroPride-ului ca atare, deoarece este evident că <… > scopul lor este să ne schimbe societatea, valorile noastre, modul nostru de viață”, a adăugat Patriarhul Porfirii.
Primul Ierarh sârb a numit lupta pentru valorile tradiționale din republică drept un fel de cruciadă și a accentuat că numai prin cruce, Evanghelie, rugăciune și o viață dreaptă pot fi învinse „valorile” străine.
Sursă: Spzh.news
