Interviu cu poeta Silvia Cipovenco, o călătoare prin timp, o simplă basarabeancă care a plecat peste hotare deja timp de 20 de ani, în Italia, o femeie îndrăgostită de cuvântul poeziei, care prin această artă se regăsește mereu și lasă urme frumoase pe paginile zilelor, fiind apreciată de scriitori și cititorii ei.
Am întâlnit-o la Salonul Internațional de Carte „Bookfest 2022”, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în cadrul lansărilor de carte a Societății Culturale „Apollon” din România, unde m-au copleșit versurile ei pe care le-a recitat.
Atunci i-am făcut o invitație să vină și în ziua următoare la alte lansări de carte ale Cenaclului literar-creștin „Cuvântul”, în cadrul aceluiași salon de carte, cu un recital de versuri din creația sa. Am rămas surprins plăcută atăt de recitalul de versuri, cât și de lumina sufletului ei care vorbea cu patimă în inimă despre destinul femeii plecată de acasă. Atunci i-am propus să realizăm un interviu la această temă – despre durerea, dorul și curajul femeii de azi.
Raisa Plăieșu: Destinul femeii care pleacă peste hotare să fie o binecuvântare din cer sau de pe pământ?
Silvia Cipovenco: Cred că tot ce facem e o binecuvântare a lui Dumnezeu – de la naștere până la moarte – în tot ceea ce se întâmplă e mâna Lui. Desigur, El ne vrea binele, însă multe lucruri din câte le facem depind și de noi – aceste ființe simple, trecătoare pe pământ.
Acum despre femeile plecate peste hotare. Răspund la întrebare, citându-l pe preotul Mihail Damașcan, pe care l-am cunoscut la parohia „Sfânta Elena” din Veneția: „Toate femeile plecate de acasă în străinătate merită să ajungă în Rai pentru ceea ce suferă, căci Dumnezeu vede totul.”
R.P.: Ce simte o femeie atunci când este departe de casa părintească?
S.C.: Despărțirea de casa părintească doare mereu, căci lași în ea copilăria și sufletele dragi. Această durere o simți destul de tare în străinătate, unde practic trăiești cu dor de țară, de frați, copii, cu amintirile de cândva. Ele, amintirile, încălzesc sufletul.
R.P.: Cum credeți, cine să poarte vina în astă viață de plecarea femeii peste hotare – țara în care s-a născut sau chiar ea însăși?
S.C.: Răspund la întrebare cu o întrebare: „Cine fuge de bine?!”. Femeile, ca și bărbații, pleacă din țară din cauza crizei financiare, se duc la câștig pentru a întreține familia, a crea un viitor copiilor.
R.P.: Părinții noștri care au crescut mai mulți copii pe timpuri și au trecut prin război, foamete, nu plecau peste hotare să muncească pentru ei, ci îi întrețineau pe copii cu ce aveau acasă. Cum credeți, de ce s-a creat această avalanșă, această refugiere a mamelor de azi de apleca peste hotare?
S.C.: Da, mulți zic că înainte lumea trăia cu ce avea și nicăieri nu se ducea, deși au fost și cazuri când totuși oamenii plecau (uneori familii întregi) peste mări și țări. Însă pe timpuri nu erau cerințele de azi. De exemplu, credite, servicii comunale atât de costisitoare, contractele de studii și întreținere a studenților… Lumea mergea cu căruța, nu avea nevoie de mașini, carburanți… Am evoluat, ne-am emancipat, ne-am dezvoltat – azi sunt alte cerințe. Nu mai putem face față standardelor, dacă nu avem destule finanțe. Acum nu mai purtăm opinci, nu mai trăim în bordeie muruite cu lut etc.
R.P.: În sufletul unei femei, plecată ca Dumneavoastră peste hotare, locuiește Dumnezeu? Ce rol joacă credința în viața unei femei când e plecată departe de casă?
S.C.: Sunt creștină. Dumnezeu trăiește în mine. Am lăsat țara, nu și credința! Căci dacă o persoană e credincioasă, Dumnezeu are mereu loc în inima ei. În străinătate ne străduim să ne rugăm cât avem posibilitate, frecventând bisericile creștine din apropiere (care sunt puține). În casele unde lucrăm ne străduim să avem un colț al nostru unde să ne rugăm, dar nu toate femeile au consimțământul stăpânilor la asta. În asemenea cazuri purtăm în geantă o iconiță, o cărțulie de rugăciuni…
Eu, când mă deplasez la serviciu cu vaporul, cam tot timpul citesc acatistele mai multor sfinți. Ne rugăm în orele noastre libere, când avem posibilitate.
R.P.: Sunt femei care pleacă de acasă și nu se mai întorc niciodată. Ele își crează alte familii peste hotare și cred că banii care-i trimit acasă rezolvă toate problemele vieții. Cum credeți, aceste femei procedează creștinește? Cum să nu-ți dezlegi o cununie și să treci la o „căsătorie” de concubinaj?
S.C.: Da, sunt femei, care își întemeiază familii peste hotare. N-aș crede că nu-și iau cu dânsele și copiii minori, dar dacă aceștia sunt majori hotărăsc ei – să plece la mama sau să rămână acasă! N-am întâlnit femei care, căsătorindu-se acolo, să nu lupte pentru a perfecta documentele de reîntregire a familiei (cu copiii)…
Nu pot zice nimic despre cununia dezlegată, căci mulți preoți afirmă că cununia o poate dezlega doar Dumnezeu. Nu acuz concubinajul, căci nu sunt cea mai indicată de a judeca care și cum procedează. Există legi bisericești și fiecare va răspunde de păcatul lui.
R.P.: Cum credeți, ce trebuie să întreprindă statul, țara astăzi ca femeia să nu mai plece la muncă peste hotare?
S.C.: Într-adevăr, e în obligația structurilor statale să oprească migrarea populației. Ar trebui să creeze locuri de muncă bine plătite. Numai că în cazul Republicii Moldova, unde timp de peste 30 de ani domnește corupția, unde economia e pusă pe brânci (datorită guvernărilor precedente), acest proces e greu de oprit atât de repede la moment. Mare e durerea neamului nostru!
R.P.: Cum credeți, femiea de azi are cele șapte virtuți creștine?
S.C.: Cred că toți ar trebui să le avem – și femeile, și bărbații! Dacă le-am avea, am fi Oameni, în lume n-ar exista războaie, invidie, nedreptate, răutate… Da, femeile de azi sunt mai emancipate, poate credința nu e ca altădată, însă e important să-și păstreze sufletul curat, să știe a ierta, a dărui, a prețui, a accepta, a iubi. Nu cred că au existat (sau există) oameni fără păcate.
R.P.: Dacă femeia s-ar duce mai des la biserică, ar avea mai multă credință în Dumnezeu, credeți că ar mai pleca peste hotare?
S.C.: Ea pleacă peste hotare din motive financiare, nu religioase. Acolo, în țară străină, un mare ajutor și speranță îi este Dumnezeu spre Care ridică ochii și rugăciunea sa în nădejdea să fie sprijinită, ca El să-i ocrotească familia și neamul. Plecând, ea nu uită de Dumnezeu (dacă nu e atee).
R.P.: Cum credeți, poate Biserica azi să intervină în destinul unei femei ca să-i schimbe viața? Ce însemnătate are azi rugăciunea pentru o femeie?
S.C.: Vorbind deschis, sincer, fără a face aluzie la cineva și a obijdui preoții, Biserica de azi nu mai are puterea de altă dată! Tineretul, din cauza mai multor factori, nu e așa de credincios cum erau tinerii altădată. El nu mai vede Biserica ca ceva sfânt… Pentru mine rugăciunea mereu a fost o speranță de a fi ajutată de Dumnezeu.
R.P.: Femeia de azi mai respectă jurământul, tradițiile și obiceiurile Cununiei? Care sunt factorii de risc în desfacerea căscniciilor?
S.C.: Sunt femei între femei: care respectă, care nu, depinde cât e dânsa de credincioasă și în ce împrejurări a nimerit! Factorii de risc în desfacerea căsniciei sunt foarte mulți: neînțelegerile dintre soți, lipsa de respect, de dragoste, alcoolul, distanța…
R.P.: Vă mulțumesc pentru interviu. Sănătate să aveți și Doamne ajută în toate!
S.C.: Și eu vă mulțumesc pentru dialog. Tuturor femeilor le doresc sănătate, răbdare, curaj, rugăciune și mereu să fie ocrotite de Dumnezeu.
Consemnare: Raisa Plăieșu, scriitoare