Timp de două zile m-am aflat într-un mic pelerinaj la Mănăstirea „Sfintele Marta și Maria” din Higimus, Căușeni, unde am trăit o stare sufletească profundă, o îmbinare între pace, curățire lăuntrică și apropiere de Dumnezeu. Aici m-am aflat într-o liniște și eliberare interioară, departe de zgomotul lumii, de grijile zilnice, unde tăcerea mănăstirii și cântările măicuțelor mi-au adus o pace adâncă, vindecătoare de suflet.
În locul sfințit, când inima se deschide spre Dumnezeu, fără să vrei plângi în taină, simți cum se curăță sufletul și cum poverile trecute pleacă în abis. Trăiești în interior bucuria credinței, unde simți prezența divină mai aproape în lumina lumânărilor, în privirea blândă a măicuțelor și preoților, în cântările lor pe care le primenește sufletul, simțind o renaștere a speranței. Trăiești clipa împăcării cu sine și te gândești cum să te împaci și cu ceilalți, privești sincer la pictura sfinților și simți gustul iertării, aprinzându-ți dorința de a trăi mai curat, mai modest, mai aproape de ceilalți.
După ce obrajii sunt spălați de puterea rugăciunii, trăiești simțul tainic al harului ce vine de Sus, care nu poți să-l descrii în cuvinte – o căldură coboară în inimă plină de lumină, bucurie neînțeleasă, ca semn că harul de Sus lucrează în tine cu tot ce-i mai sfânt și mai luminos.
Așa am trăit clipele sfinte la această mănăstire. Și vreau din tot sufletul să mulțumesc pentru ospitalitate, pentru slujba sfântă de seară, pentru Dumnezeiasca Liturghie de duminică cu Sfântul Apostol Toma, pentru „pâinea cea de toate zilele”, pentru cazare, pentru iubirea și bunătatea tuturor măicuțelor, în special maicii Teoctista, maicii Evsevia, preoților Adrian Lisnic, Petru Condru, Irinarh Galimov.
Pe lângă toate, mănăstirea are și o școală de luminare pentru zeci de tinere din țara noastră, deoarece aici se află Filiala Liceului Teoretic cu profil de arte „Grigore Grigoriu”, Cîrnățeni, raionul Căușeni, care s-a deschis cu ani în urmă. Școala reprezintă o instituţie de învăţământ mediu muzical teologic, al cărei scop este pregătirea conducătoarelor de cor bisericesc. Sarcinile școlii sunt: instruirea, educarea şi formarea pe baze metodice sistematice a personalului bisericesc, capabil să asigure întărirea şi răspândirea credinţei ortodoxe, a moralei creştine și a muzicii bisericești. Activităţile principale organizate în cadrul şcolii sunt: cursuri, lucrări, colocvii, examene, practică liturgică şi didactico-catehetică.
Personalul didactic este alcătuit din profesori, lectori şi asistenţi, monahii cu studii muzicale sau teologice de specialitate. Procesul de instruire se efectuează conform planului de studii aprobat de Ministerul Educației. Abiturientelor şi elevelor li se acordă studii, hrană şi cazare gratuite. Şcoala dispune de o bibliotecă teologică şi muzicală.
Veniți, ca să luați lumină de la Mănăstirea „Sfintele Marta și Maria” din Hagimus, Căușeni.
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md

