– Doamne ajuta! Las și eu aceasta întrebare pentru rubrica „Întreabă preotul” ce pot citi pentru găsirea unui loc de muncă și pentru a-mi găsi persoana cu care să întemeiez familie? Pe lângă mersul la biserică citesc rugăciunile dimineții, serii și Canonul către Îngerul păzitor. Pot continua așa sau pot adăuga ceva in plus? Mulțumesc. Pomeniți Constantin!
Răspunde iereul Anatolie Juraveli:
– Desigur că aș putea să vă spun să mai adăugați și celelalte Canoane care se citesc de obicei înainte de Sfânta Împărtășanie, pe lângă cel pe care deja îl citiți. Căci în treacăt fie spus, în jurul Tainei Euharistiei se învârte viața bisericească a oricărui creștin. Și prin asta vă îndemn să trăți Biserica din plin, prin unirea directă și deasă cu Hristos, și nu doar să vă limitați la mersul în ea, ceea ce reprezintă un efort salutar, dar insuficient. În esență viața noastră religioasă este o continuă încreștinare, adică o luptă cu noi înșine și o unificare cu Hristos, care este Ușa îndumnezeirii noastre (Ioan 10:9).
Verbul-cheie «a citi» caracterizează pe orice creștin, căci pe o carte este bazată credința noastră. Și această carte, după cum bine vă dați seama, este Sfânta Scriptură, încununată de Noul Testament. Deci încă un îndemn pentru Dvs., este de a citi și de a cunoaște Biblia, începând cu adâncirea în cele patru Evanghelii, cu ajutorul exegetic al Sfinților Părinți ai Bisericii ortodoxe.
Dar orice lectură trebuie însoțită de aducere în viață a celor citite, adică este nevoie și de un rezultat, de o fructificare, căci la fel cum credința fără fapte este moartă (Iacov 2:26), la fel și lectura fără fapte este zădarnică. Prima faptă este rugăciunea.
Deci, am vorbit despre potir și carte. Dar aceste două componente nu pot fi, fără ca să fie rugăciune, un dialog viu cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, altfel spus o reală «activare» a prezenței Lui în viața noastră. Iar rugăciunea nu poate fi fără ca să fie însoțită de pocăință și post, prin depărtarea de păcat și prin smerire. Căci ca să audă Dumnezeu rugăciunile noastre, trebuie și noi să auzim ce vrea El de la noi, pentru acest lucru este nevoie să ai urechi (în Duh) ca să auzi (Luca 8:8).
Ce ține de găsirea unui loc de muncă și a persoanei iubite cu care să întemeiați o familie, lucruri de altfel necesare și importante, dar care totuși se adaugă la coada unicului lucru necesar (Luca 10:42): căutarea Împărăției (Matei 6:33), și respectiv desăvârșirii interioare (Matei 5:48).
Printre altele, la întrebarea «ce pot citi ca să rezolv careva nevoi», mi-am adus aminte și de poezia lui Mihai Eminescu «În zadar în colbul școlii…».
Domnul să vă ajute să trăiți cele citite, frate Constantin, iar restul se vor adăuga!
