Timp de două mii de ani credem în ceea de ce s-a îndoit Toma – noi credem în Învierea Mântuitorului. Cuiva, aidoma lui Toma, i se pare straniu aceasta și în zilele noastre mulți zic: demonstrați-ne, arătați-ne; de parcă dacă ar vedea, ar crede. Bineînțeles că nu! Deoarece este cu neputință să-l cunoaștem pe Dumnezeu prin dovezi de ordin fizic sau matematic. El poate fi cunoscut doar de propriul suflet. Așa a dorit Dumnezeu ca nimeni din afară să nu poată să se amestece în relațiile Lui personale cu fiecare dintre oameni, ca aceste relații să nu depindă de nivelul de studii, de funcția pe care o deține persoana, de capacitatea sa de a apela la cunoștințele din domeniul științei.
Domnul are cu fiecare contactul Său personal și există doar o condiție: noi singuri trebuie să dorim aceste relații cu Dumnezeu. Și doar atunci când primim Taina Botezului, când intrăm în Biserică, când ne pomenim în mijlocul persoanelor ce au același crez, când ne hrănim cu minunatele și mântuitoarele cuvinte ale Evangheliei, ale Testamentului Vechi și Nou, când prin experiența de rugăciune în Biserică ne apropiem de viața sfinților nevoitori, încât experiența lor intră în conștiința noastră, atunci în fața noastră se deschide viziunea altor lumi. Noi simțim prezența lui Dumnezeu cu inima, noi credem că Dumnezeu există, că s-a arătat pe Sine prin Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, Care a venit în lume și a adus minunata învățătură ce ajută oamenilor să găsească sensul autentic al vieții, să construiască spre bine relațiile lor – cele personale, cele interstatale sau oricare altele.
Deoarece legea evanghelică este legea dragostei și, viețuind în conformitate cu această lege, noi cu adevărat făurim pe pământ Împărăția lui Dumnezeu. În toată plinătatea sa ea nu se poate arăta pe pământ, însă semnele prezenței acestei Împărății se lasă cunoscute prin credință – în timpul Sfintei Euharistii, în timpul rugăciunii de obște, în timpul trudelor pe care le facem pentru apropiații noștri, în timp ce ne apărăm Patria care este amenințată și în special când cineva își jertfește viața pentru apropiații săi. (…)
Cei care au înțeles marea învățătură a înțelepciunii Dumnezeiești ce ni se dăruiește prin povestirea despre credința lui Toma, să se țină strâns de credință și să țină minte că este o putere măreață ce e în stare să îi unească cu Dumnezeu. Încă odată voi spune: nici experiența de viață, nici formulele, nici știința, nici arta – nimic din toate acestea nu este în stare să ne unească pe noi cu Dumnezeu, deși, prin propriile eforturi omul se poate apropia de cunoașterea lui Dumnezeu. Din aceste considerente Biserica binecuvântează știința, cultura, arta, dar afirmă totodată că ele toate nu descoperă omului posibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu și a conviețui împreună cu El.
Fie ca Domnul Care a arătat marea Lui milă apostolului Toma, Care a dat învățătură tuturor oamenilor prin pilda lui Toma, să nu ne lase din mila Sa pe noi, cei din veacul al XXI-lea și să ne se dă plinătatea vieții, adică fericirea umană care este una adevărată, dar nu una trecătoare și efemeră. Fie ca Domnul să ne ajute nouă, celor care au primit darul credinței, să îl păstrăm în toate zilele vieții noastre.
Din predica din Duminica a 2-a după Paște, a apostolului Toma, după Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, 1 mai 2022.