Motto: „7 aprilie nu va fi niciodată o zi obișnuită în Republica Moldova. În 2009, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere libertate și democrație – și au schimbat mersul istoriei noastre” – Maia Sandu, președintele Republicii Moldova
Vreme foarte îndelungată, în decursul veacurilor ziua de 7 aprile (25 martie stil vechi) avea pentru locuitorii Moldovei o singură semnificație. În această zi creștinii ortodocși, care cândva reprezentau întreaga populație a țarii, sărbătoreau Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Luau aminte cum arhanghelul Gavriil i-a adus Fecioarei Maria vestea cea bună despre zămislirea și nașterea de către Ea a Pruncului Dumnezeu Iisus Hristos. Troparul praznicului explică clar importanța existențială a zilei de 7 aprilie: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face…”
Ziua începutului mântuirii noastre pentru veșnicie – vă rog, rețineți gândul. În timpurile străvechi creștinii vedeau o legătură directă dintre Buna Vestire și sărbătoarea Nașterii Domnului – or, între aceste două evenimente istorice sunt exact 9 luni. În Bizanț, data de 25 martie – actuala 7 aprilie – era considerată ziua facerii lumii. Buna Vestire era datată cu anul 5499 de la facerea lumii, evenimentul a avut loc sâmbătă ziua, la ora cinci. Iar Nașterea lui Hristos, respectiv, era datată cu anul 5500 de la facerea lumii. O zi extraordinară, nu-i așa?!
Să fi avut noi, actualii, puțin respect față de tradiția noastră ortodoxă, sau nici chiar față de tradiție, cel puțin să-l fi avut față de noi înșine, atunci noi cu toții, locuitorii Republicii Moldova – și cei care credem în Hristos, și cei necredincioși – am fi petrecut ziua de 7 aprilie cu bucurie și într-o tăcere profundă, gândindu-ne la sensul vieții. Și, bineînțeles, la veșnicie. Doar omul – nu contează, fie că-și zice moldovean sau român, găgăuz, rus, bulgar sau altfel – trebuie să se gândească și la lucrurile acestea. Măcar în decursul unei singure zile din cele 365 câte sunt în an. Or, la urma urmei, anume el – gândul despre sensul vieții în perspectiva eternității – îl deosebește pe om de dobitoc. Căci dobitocului nu-i trebuie să se gândească la asemenea „fleacuri”, dobitocul are o singură grijă – să rumege. Și din când în când să mai scoată un muget.
Pe când omul, oricât de tare ar fi fost el constrâns de circumstanțele acestei lumi a consumului total să se gândească la cele „de-ale gurii”, are totuși nevoie nu doar să rumege și nu doar să vocifereze. Cu toate că pentru aceste două ocupații el dispune de o sumedenie de drepturi stipulate într-un șir întreg de declarații și convenții. Despre sensul vieții nu găsești în ele niciun cuvânt, dar despre dreptul la vociferare și dreptul la rumegat este spus totul.
Să prea poate, dacă am fi consacrat noi ziua de 7 aprilie unei cugetări liniștite despre sensul vieții, atunci pe noi pe toți, locuitorii Moldovei, ne-ar fi unit măcar ceva. Măcar acest cuget. Că doar nu putem noi fi permanent și în toate – dar absolut în toate! – dezbinați. Și învrăjbiți unii față de alții. Fiecare în deplinătatea drepturilor sale.
Problema noastră constă în faptul că la așa ceva noi nu vrem să ne gândim. Este marea noastră problemă. Noi vrem să rumegăm și să ne dușmănim unii pe alții. Anume din această cauză – din cauza dorinței de a ne dușmăni – în istoria noastră a și apărut ziua de 7 aprilie 2009. O zi și o dată care ne-a dezbinat și mai tare. Și continue să ne dezbine până în prezent, inclusiv în interpretarea a tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi în centrul Chișinăului. Pentru unii, printre care și autorul acestor rânduri, este o dată neagră din istoria Republicii Moldova. Iar pentru alții, printre aceștea numărându-se și președintele Maia Sandu, invers, o dată ce se percepe în culori luminoase.
Așa și o ducem, într-o diversitate absolută de percepție a culorilor. Cum s-ar fi exprimat cu referință la noi unul din personajele cunoscutului roman satiric „Douăsprezece scaune”, dedicat căutării fără rost a bijuteriilor ascunse într-un scaun: „E tristă situația, fetelor.”
Victor Josu