Vrem sau nu vrem, dar modul de viață al poporului își are rădăcinile sale în tradiția ce înglobează experiența generațiilor premergătoare. Și nu e vorba doar de comportamentele-stereotip, dar și de spațiul duhovnicesc în care se formează cultura unui popor. Din aceste considerente putem spune că tradiția este o totalitate de cunoștințe și obiceiuri care se transmit din generație în generație.
Anume tradițiile scot în evidență trăsăturile specifice care diferențiază un popor de altul. Nu este întâmplător că pentru distrugerea tradițiilor sunt orientate eforturile adepților globalizării în versiunea sa liberal-totalitară. Ei își propun drept scop să transforme umanitatea într-o masă biologică fără identitate și ușor de manipulat.
Acum trei decenii, practic concomitent cu obținerea independenței de stat care a căzut peste noi din cer (moldovenii în calitate de lichidatori ai URSS lipseau la Belovejskaya pușcea în decembrie 1991), în vârtejul globalizării a fost atrasă și Republica Moldova. Bineînțeles că o țară mică cu instituții slabe de stat nu putea pur și simplu să opună rezistență.
Sistemul comunist nu mai funcționa, noua cale era trasată conform modelelor „democrației” occidentale, despre care nimeni de la noi nu cunoștea mai nimic. La hotarul anilor 1980-1990 majorității absolute a locuitorilor fostului lagăr socialist i se părea lumea occidentală drept un rai pe pământ. Și deoarece iluzia „raiului” comunist s-a prăbușit, în conștiința noastră ateistă cu ușurință și-au făcut loc visurile pentru un nou „rai pe pământ”, de data aceasta – capitalist.
Cu trecerea a trei decenii orice locuitor cu gândire trează din Moldova vede că dorita dezvoltare nu s-a produs. Din contra, privind la degradarea societății, oamenii în vârstă își amintesc cu nostalgie de Moldova Sovietică, de industria ei, de agricultura, medicina, învățământul, de orașele și satele ei în care clocotea viața. Iar tinerii care nu au ce să-și amintească visează în majoritatea lor să-și părăsească patria și să plece peste hotare.
Oamenii simt în mod intuitiv discrepanța vieții pe care o duc, dar foarte puțin din ei se gândesc la faptul unde și în ce fel a fost comisă greșeala.
Din ce cauză, obținând în propriile mâini statul, căpătând libertatea socială și dreptul de a ne alege de sine stătător conducerea, totodată primind ca moștenire de la RSS Moldovenească un potențial solid de ordin economic, cultural și științific, noi nu am putut să gestionăm corect toate acestea? Cum s-a întâmplat că dorind să nimerim, a câta oară, într-un „rai” iluzoriu, noi viețuim azi într-o realitate care ne duce la gândul despre infern?
Profesorul Preobrajenski în „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov a menționat foarte exact: „Distrugerea începe în capetele noastre.” În capetele noastre distrugerea a început odată cu obținerea independenței, când noi, fără a încerca măcar să ne adresăm istoriei noastre, fără a ne sprijini pe tradiția noastră ortodoxă, ne-am apucat să împrumutăm febril modul occidental de viață. Despre care, repet, nu știam nimic.
Noi nu am încercat să înțelegem esența lucrurilor. Ne-am apucat să copiem orbește, să maimuțărim, să transpunem în mod mecanic pe solul moldav totul la rând din ceea ce reușeam să observăm în timpul vizitelor de scurtă durată în țările occidentale, în diferite tipuri de „stagieri de studii” care, de facto, nu au învățat pe nimeni nimic. În același timp au început să sosească și numeroși experți occidentali cu sfaturile lor, față de care, de asemenea, nu aveam o atitudine critică. Și s-a început fără a se sfârși.
Nu este de mirare că aproape nimic din modul de viață occidental și de gospodărire nu s-a inoculat la noi, iar rezultatul logic al unei atare abordări a devenit degradarea Moldovei.
Oamenilor le este propriu să greșească. Uneori pentru greșeli noi plătim un preț mare. Trebuie să oprim mișcarea în pantă, să analizăm erorile noastre.
Și se prea poate anume acum, când la putere în Moldova au nimerit persoane fără experiență de conducere, având o conștiință imatură, în mare măsură infantilă, a venit timpul să apreciem calm și chibzuit calea trecută pe parcursul a trei decenii, ca să putem înțelege: se poate, oare, de oprit alunecarea noastră în prăpastie? Și unde de găsit acel punct de sprijin care ne-ar ajuta să începem să construim Moldova pe un fundament sănătos, care ar fi în stare să dea roade bune?
Greșeala principală a vremurilor noi este continuarea greșelii noastre vechi – căutarea raiului pe pământ. Căpătând posibilitatea de a reveni în mod deschis și liber la tradiția creștină, a ne întoarce cu fața la Dumnezeu, a intra în Biserică și a fi părtaș la viața ei, doar foarte puțini (conform diferitor sondaje, circa 5-10%) s-au folosit de această posibilitate. Ceilalți au dat buzna să se alinieze în noua (de facto, veche) lume ateistă „civilizată”. Ei și ce? Mulți și-au găsit acolo fericirea?
Răspunsul poate fi doar unul: nici un fel de rai pe pământ – nici de tip comunist, nici de tip liberal – nu poate exista. Raiul există doar la Dumnezeu. Pe când noi avem liberul arbitru. Doar Dumnezeu ne-a creat oameni liberi, inclusiv liberi de a alege – să fim cu El sau fără de El.
Este lipsit de sens să facem agitație în folosul lui Dumnezeu, Biserica nu are nevoie de propagandă. Cele spuse mai sus sunt o chemare, adresată fiecăruia dintre noi, pentru a chibzui asupra cauzelor nereușitelor noastre, mai exact spus, asupra cauzei primare. Lansăm apelul de a opri distrugerea în suflete și minți. Și să începem să gândim. Iar o gândire calmă și imparțială ne va duce în mod inevitabil la concluzia că o astfel de pricină a fost refuzul la tradiție.
Nu voi descoperi niciun secret, dacă voi spune că în centrul tradiției noastre ca popor creștin – fie chiar și prin faptul botezului în Ortodoxie (botezați sunt circa 94%) – pe parcursul veacurilor a fost credința în Dumnezeu. Strămoșii noștri care au locuit în Moldova istorică, parte a civilizației ortodoxe mondiale, din generație în generație s-au condus de unul și același imperativ – să fie cu Hristos. Și cu ajutorul Lui soluționau problemele, înfruntau provocările pe care le înainta viața.
Iar aceste provocări deseori erau serioase și periculoase, pentru înfruntarea lor era nevoie de a merge la jertfe. În zilele noastre noi vorbim despre aceasta cu mândrie ca despre o parte componentă a istoriei noastre. Dar puțin cine conștientizează că trecutul cu care ne mândrim se baza pe o credință sinceră în Iisus Hristos și pe fidelitatea învățăturii Bisericii Lui.
Noi trebuie să facem o încercare pentru a reveni acolo, de unde am fost smulși de cataclisme istorice și de distrugeri revoluționare: la începutul secolului al XX-lea – de cele ale revoluției comuniste, la începutul secolului al XXI-lea – ale revoluției liberale.
Noi trebuie să revenim în sânul civilizației ortodoxe materne. În sânul tradiției. Cel puțin, să întreprindem o atare încercare.
Urmează să creăm între noi relații de încredere, să renunțăm la naționalism, la alte manifestări ale xenofobiei și să descoperim pentru noi creștinismul, „unde nu mai este elin și iudeu … ci toate și întru toți Hristos.” (Col. 3:11)
Noi trebuie să renaștem tradiția conviețuirii pașnice pe pământul moldovenesc a persoanelor ce aparțin la diferite etnii, tradiția unei vieți în spiritul dragostei frățești, al răbdării, smereniei, dorinței a ajuta pe cel slab, a ne ridica în apărarea dreptății.
Și încă tradiția a nu spune minciuni, a nu fura, a nu lua fără permisiune ceea ce aparține altora (gândiți-vă că până la mijlocul secolului trecut în satele noastre oamenii trăiau fără lacăt la ușă, plecând de acasă gospodarii nu încuiau ușa).
Este naiv și stupid a considera că revenirea la tradiție semnifică refuzul la realizările științei, ale economiei, la totul ce este pozitiv în lumea contemporană. Toate acestea rămân cu noi. Însă doar bazându-ne pe tradiție, pe autoritatea ei morală, putem în mod corect să ne stabilim prioritățile și să ne formulăm obiectivele de dezvoltare, să deosebim ceea ce este bine de ceea ce este rău, să împrumutăm experiența țărilor străine dezvoltate și să implementăm ceea ce poate aduce folos, să renunțăm liniștit la tot ce poate aduce daună poporului nostru și țării noastre.
Trebuie să ținem minte cuvintele Sanctității Sale Patriarhul Chiril: «Auzind cuvântul „tradiția”, oamenii contemporani, în special cei tineri, deseori își exprimă nedumerirea și chiar scepticismul. „Tradiția”, „tradiționalist”, „tradițional” sunt asociate cu ceva ce a rămas demult în trecut, cu ceva netrebuincios, cu ceea ce împiedică mersului înainte. De fapt, tradiția nu este doar amintirea trecutului, tradiția este modalitatea de transmitere a valorilor din generație în generație. Chiar și studentul care se află pe o poziție extrem de radicală față de tradiție deschide manualul care e scris nu de tinerii de vârsta lui, ci de o persoană care, se prea poate, nu mai este în viață. El crește pe baza gândurilor, cunoștințelor, experienței celor care nu mai sunt între noi. Dar cum au fost transmise aceste cunoștințe, experiențe, cugetări, idei? Le-am obținut prin tradiție. Tradiția este modalitatea de păstrare și transmitere a valorilor din generație în generație. Aceasta nu semnifică că ea este chemată a păstra totul ce aparține trecutului. Doar nu păstrăm gunoiul, noi îl aruncăm. Omul, viețuind și muncind, produce multe din cele netrebuincioase pentru a fi păstrate în viitor. Însă valoarea adevărată se transmite nu altminteri decât prin tradiție».
Trecerea de la degradare la dezvoltare, renașterea Moldovei poate avea loc doar pe baza credinței și a tradiției. Noi ne dăm seama de greutățile ce ne așteaptă pe această cale. Dar, nădăjduind în Dumnezeu, vom merge înainte.
Victor Josu, redactor-șef al portalului „Tradiția”