În această duminică, a doua pregătitoare pentru Postul mare, citim cea mai lungă și mai cunoscută parabolă evanghelică – a fiului risipitor (sau rătăcitor) (Luca 15:11-32). În ea Mântuitorul ne arată cât de mare și necuprinsă este mila lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, față de păcătoșii care se pocăiesc. Dar ne vorbește și despre mândria unora socotiți drepți, dar cărora nu le convine marea milă a lui Dumnezeu avută față de cei păcătoși.
„Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” (Luca 15:2)
În parabolă apar trei personaje principale – un om cu doi fii ai săi. Fiul cel mic, care declanșează acțiunea din pildă, tatăl iubitor și fiul cel mare. Sub masca tatălui este ascuns Dumnezeu iar în spatele celor doi fii întrevedem pe vameșul și fariseul pomeniți duminica trecută. Primul – îndepărtat de Dumnezeu, risipitor de avere, desfrânat, adâncit în păcate, dar care a ajuns „să-și vină în sine”, să se pocăiască și să caute mila tatălui. Tatăl care îi va ieși în întâmpinare și se va bucura mult că l-a găsit sănătos pe acest fiul al său, care „mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”. Aceasta este bucuria Cerului pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15:10). Acesta este oceanul milei lui Dumnezeu care ni se dă în schimbul picăturii noastre, vorba unui poet oriental.
Fiul mai mare este mânios pentru această primire fastuoasă și nedreaptă după părerea lui, organizată de tatăl său. Astfel în el este ascuns păcatul fariseic, al privirii de sus în jos. El nu este pătruns de bucuria cerească și îngerească pe care ar trebui să o aibă, fiind totdeauna pe lângă tatăl. Ci își dă aramă pe față, demonstrând mândrie, fățărnicie și invidie. Fiind aproape în exterior, în interior este de fapt departe. Acesta este și păcatul egocentrismului de care suntem pătrunși cu toții, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Omul ce se apropie de Dumnezeu, intră în Biserică în căutarea Tatălui, parcurge o cale, de la starea fratelui mai mare la cea a fratelui mai mic. De la iluzie la realitate.
Când îți vii în sine, flămând fiind, ți se deschid ochii și observi că paști porcii dracilor, adică trăiești viața pătimaș și împământenit în minciună. Și astfel se deschid două căi: a pocăinței, pentru cei care știu de Biserică și rugăciune, sau a deznădejdii.
Dacă nu recunoști în sine pe fiul rătăcitor, atunci riști să rămâi în comoditatea și mândria fratelui mai mare. Care deși este totdeauna cu adevărul în sân (ca orice om făcut după chipul lui Dumnezeu), percepe totuși adevărul într-un mod superficial și împietrit, și care într-un moment neașteptat se crede în drept să judece adâncimea milei dumnezeiești, ce întrece orice schemă rațională. De aceea sfinții se vedeau ca fii rătăcitori, fiind luminați de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, și care se fereau de ispita „fratelui mai mare”, care te face să crezi că Dumnezeu este mereu doar la îndemâna ta.
„Cunoașterea lui Dumnezeu fără cunoașterea micimii noastre ne aduce la trufie. Cunoașterea micimii noastre fără cunoașterea lui Dumnezeu ne aduce la deznădejde. Cunoașterea lui Iisus Hristos mijlocește între ele, căci în El noi Îl găsim și pe Dumnezeu, și micimea noastră.” (Blaise Pascal)
În spatele fratelui mai mare poate fi ascuns și poporul iudeu (sau creștin), iar în cel mic popoarele păgâne (sau rătăcite). În aceeași ordine de idei, fratele mare poate ascunde și pe orice om religios, îmbisericit, iar cel mic pe păcătosul necredincios, care începe neașteptat să creadă și să caute ajutor de la Dumnezeu. Dar de frica și îndârjirea fratelui mai mare, poate să nu mai revină, să se smintească și să renunțe la calea către Tatăl (Matei 18:6). De aceea Mântuitorul ne îndeamnă: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.” (Luca 6:36)
În același timp această parabolă ne aduce aminte că deznădejdea este cel mai mare păcat și cât de tare nu am fi căzut, dacă ne pocăim, ne ridicăm și cerem iertare Tatălui nostru, Dumnezeu ne va primi cu bucurie în brațele Sale. În orișice țară depărtată (mintală sau materială) nu ne-am fi aflat, important este să vrem să revenim acasă, în Împărăția veșnică a Părintelui nostru.
Iereu Anatolie Juraveli
Ilustrația la publicație prezintă o fotografie a picturii lui Rembrandt „Întoarcerea fiului risipitor”.