„Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea.” (Luca 7:11-12)
Procesiunea morții a întâmpinat procesiunea vieții. A vieții ce dă viață, căci este izvorâtă din Dumnezeul întrupat. O procesiune iese din cetate, spre înhumare, alta intră, spre înălțare. Poarta devine locul intersecției și atingerii lor vertical-orizontale, ce ne ivește crucea învingerii asupra morții. Cel Viu atinge pe cel mort și-i redă viață, și din el țâșnește minunat verbul, logosul, cuvântul (Luca 7:15). Bucuria cerească preface tristețea pământească întru slăvirea generală a puterii și milei lui Dumnezeu.
Fericit este cel care în nenorocirea și durerea sa va da de Hristos Mântuitorul și se va lăsa cercetat și atins euharistic de El. Plânsul îi va deveni o mirare nezdruncinată și izvor de apă vie.
„Dacă omul se va atinge cu amărăciunea durerii sale de Dulcele Iisus, atunci toate amărăciunile și suferințele sale se prefac în miere.” (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul)
Hristos a înviat!
Iereu Anatolie Juraveli
În fotografie: Tabloul pictorului italian Paolo Veronese „Învierea fiului văduvei din Nain”, creat în 1565-1570.