Rugăciunea din Postul Mare a sfântului cuvios Efrem Sirul se încheie cu rugămintea către Domnul a avea puteri „să nu osândesc pe fratele meu”.
La prima vedere s-ar părea neînţeles faptul, de ce sfântul Efrem care într-un mod uimitor a făcut să încapă în rugăciunea sa scurtă un sistem întreg ascetic pe care urmându-l omul este în stare să biruie în sine diferite păcate, finalizează rugăciunea de pocăinţă prin pomenirea unui viciu, s-ar părea, puţin însemnat, precum este osândirea, cerând de la Dumnezeu izbăvire de la el.
Într-adevăr, multor persoane li se pare că osândirea aproapelui nu este un păcat. În special dacă această osândire nu trage după sine nici un fel de fapte rele faţă de cela pe care îl judecăm. (…) De fapt, osândirea aproapelui, fiind păcatul cel mai răspândit între oameni, într-un anume sens este indicatorul vieţii duhovniceşti a omului. Deoarece este cu putinţă a te abţine de la păcatul osândirii, interzis de Biserică. Pentru aceasta nu e nevoie de o încordare deosebită a voinţei, nu se cer nici nevoinţe ascetice mari, nici râvnă duhovnicească, demnă de un sfânt. (…)
Dar care este cauza? Cauza constă în faptul că osândind pe alţii, noi deseori, fără a bănui şi fără a ne da seama, ne înălţăm pe noi înşine. Doar modelul osândirii altei persoane este până acum identic cu cel din pilda Mântuitorului despre vameş şi fariseu: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri sau ca şi acest vameş (Lc. 18, 11). Logica osândirii într-o formă vădită sau ascunsă întotdeauna presupune lauda de sine şi autoafirmarea din contul ridicării propriei persoane de asupra acelui om pe care îl osândim. (…)
Oamenilor nu le este dat să ştie adâncurile tainice şi mişcările tăinuite ale sufletului străin, să înţeleagă planul Domnului despre vreo anume persoană, să cunoască căile Proniei lui Dumnezeu. Toate acestea ne sunt acoperite aici, pe pământ. Doar Dumnezeu vede viaţa interioară a omului, doar Dumnezeu are dreptul să ne judece. De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor (1 Cor. 4, 5), ne cheamă apostolul. (…)
Căci acela care vieţuieşte conform legii lui Dumnezeu, cine doreşte să urmeze poruncile lui Dumnezeu, în primul rând conştientizează propria neputinţă, propria incapacitate de a fi fidel lui Dumnezeu şi demn de jertfa Mântuitorului. Iar conştientizând păcatele noastre şi deplângându-le, deja prin aceasta ridicăm o oprelişte în faţa ispitei a judeca necreştineşte pe aproapele nostru. (…)
Şi împreună cu sfântul Efrem Sirul ne rămâne doar cu îndrăznire să-L rugăm pe Domnul: „Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Din predica după slujba de dimineață în ziua de joi din prima săptămână din Postul Mare la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Smolensk, 1 martie 2001