Azi dimineață un bun prieten mi-a transmis un link despre un reportaj de la o sursă de propagandă a regimului. Ceea ce mi-a atras atenția deja din titlul tendențios a fost intenția de a lega Biserica cu niște „pliante cu ură” împărțite la Chișinău.
Din textul reportajului am aflat că, ieri, în unul din sectoarele capitalei s-au difuzat pliante care „instigau la ură împotriva Mitropoliei Basarabiei”. Deoarece tema schismei din sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova mă preocupă de mai mulți ani, am depus un anumit efort pentru a avea la dispoziție pliantul în cauză și a lua cunoștință de conținutul său. Îl aveți în imagine.
Mi-am pus întrebarea: unde în acest pliant se conține ura? În constatarea faptului cunoscut cu lux de amănunte de către credincioșii din toate parohiile Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove că, citez, „Biserica Ortodoxă din Moldova este supusă unui atac fără precedent, agresiv și obraznic, din partea schismaticilor bisericești din așa-numita Mitropolie a Basarabiei a Patriarhiei Române”? Dar oare ultimul caz, cel din Grinăuți (iar nu cu mult timp în urmă și cel din Răuțel), nu a demonstrat că lucrurile se prezintă anume astfel? Anume ca un atac agresiv și obrazic.
Sau, poate, conțin instigare la ură cele cinci sfaturi pentru enoriași cum să-și apere sfântul lăcaș de la cei care vor să-l acapareze?
Răspunsul la întrebare l-am găsit în comentariul oferit sursei propagandistice de către un reprezentant al „Mitropoliei Basarabiei”: „Nu este o inițiativă bună, instigă la ură, iar lumea trebuie să știe că Mitropolia Basarabiei nu este o mitropolie schizmatică.”
Interpretarea cu ura vine anume de la cei care se simt cu musca pe căciulă. Îi irită folosirea în raport cu dânșii a noțiunii de schismă cu toate derivatele. Îi înțeleg și îi compătimesc, dar problema e că lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.
Este adevărat, mult timp la noi în Moldova s-a evitat folosirea pentru „Mitropolia Basarabiei” a cuvântului „schismă”. Deși în mediul clerului moldovenesc se știa că această organizație, apărută în anul 1992 în rezultatul părăsirii în mod necanonic a Bisericii canonice de către un grup de preoți, rămâne până în prezent ceea ce a fost din start – o schismă. Rămâne a fi un mădular lipsit de har, care s-a rupt de la trupul sfânt al Bisericii, adică o ne-Biserică.
Se știa în mediul restrâns al clerului, nu însă și în mediul larg al poprului credincios. Printre enoriași se vehicula ideea despre „două mitropolii”, despre Mitropolia Moldovei care-i „a noastră”, din ce cauză noi de ținem de dânsa și despre „Mitropolia Basarabiei” care-i a românilor și „de-atâta noi nu avem ce căuta acolo”. Adica în popor predomina nu percepția religioasă, ci una secularistă, preponderent politică. O precepție care în linii generale le convenea celor de la „Mitropolia Basarabiei”, fiindcă datorită ei aveau posibilitatea să profite din plin, prezentându-se în fața factorilor decizionali de la București drept victime ale „politicii antiromânești de la Chișinău” (până la instaurarea regimului Sandu-PAS).
A fost de ajuns să se întreprindă un prim pas – prin difuzarea unui pliant în care să se spună adevărul despre schisma ca atare – și îndată a apărut învinurea cu „instigarea la ură”. O învinuire ce poate avea consecințe neplăcute pentru cei care îndrăznesc să-i numească pe schismatici drept schismatici. Avem multe exemple din Ucraina unde creștinii care îi numesc pe cei din așa-zisa ПЦУ („Biserica Ortodoxă a Ucrainei”) în frunte cu Serghei Dumenko schismatici sunt urmăriți de către organele de forță și li se fabrică dosare penale pentru, chipurile, „instigare la ură”.
Poate frații noștri cei alunecați în schismă din „Mitropolia Basarabiei” doresc ca scenarilul ucrainean să înceapă a fi implementat și în Moldova? Din care cauză și interpretează noțiunea de schismă în sens pur politic, lipsind-o de sensul ei ontologic, adică religios.
Oricum, pentru noi, creștinii ortodocși din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei cuvântul „schismă” nu este nicidecum unul de ocară. Pentu noi el este, în primul rând, o constatare a păcatului comis de cei care au trădat jurământul preoțesc și au încălcat sfintele canoane. Și, în al doilea rând, acest cuvânt expimă dorința noastră sinceră ca schismaticii să-și conștientizeze păcatul grav de rupere a unității bisericești, să se pocăiască și să revină în sânul Bisericii canonice.
Victor Josu