Poruncile lui Dumnezeu, scrierile sfinților părinți, sfaturile preoților trec într-un fel alături de acel om. Din contra, din toată această moștenire valoroasă a vieții el încearcă să sintetizeze o anumită informație și să aleagă doar ceea ce îi place.
De câte ori se întâmplă că omul se apucă să citească pe internet, în site-urile, postările, în numeroasele grupuri necontrolate de nimeni tot felul de literatură pseudo-ortodoxă fantastică, iar apoi o acceptă ca un adevăr, mai mult ca atât – o propagă ca adevăr altora. Îți vine să îi spui unei astfel de persoane: „Dragul meu, tu ai citit că pe un mesteacăn, într-o pădure, a apărut printr-un miracol o icoană. Și urgent o iei din loc și mergi încolo. Sau a apărut un stareț care a spus așa și așa (dar posibil că acel stareț nici nu există, poate e un personaj imaginar pe care l-a inventat cineva pentru anumite scopuri meschine). Iar tu crezi în toate acestea.
Dar de ce nu citești scrierile marilor învățători ai Bisericii, pe sfinții ierarhi Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul? Sau pe alți minunați sfinți, din ale căror opere s-au mântuit sute de generații de creștini ortodocși. Sute de generații s-au urcat în Cer datorită lecturii acestor cărți și a vieții conforme ei. Pe când tu treci pe lângă ele și cauți otrava absurdă și periculoasă pentru sănătatea ta duhovnicească. Dar dacă nu te interesează scrierile sfinților părinți, atunci gândește-te la faptul ce fel de creștin ești? Ce nu e în regulă cu tine? În situația când aceste scrieri sunt ușa către mântuire, iar tu nu intri în ea”.
Sfântul mai marele apostol Pavel a scris apostolului Timotei, fiului său duhovnicesc, un testament, adresat și nouă tuturor ca și copiilor duhovnicești ai slugii lui Dumnezeu: „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” (1 Tim. 4:16). „Fii cu luare aminte asupra ta” semnifică să te smerești, încearcă să îți vezi păcatele, obișnuiește-te cu sentimentul de pocăință, atât de necesar pentru mântuire. Și „fii cu luare aminte asupra învățăturii pe care o dai altora”: Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, scrierile sfinților părinți. Sfântul apostol Pavel scrie în continuare că dacă vei proceda așa, te vei mântui. Te vei mântui!
Ce îți mai trebuie? Însă cel trufaș nu are nevoie de aceasta. El are nevoie să-și creeze propria religie, propria copie îngustă a ortodoxiei, în care ar îndrăzni să Îl împingă pe Dumnezeu de pe tron și să se așeze el singur pe el. Și să o facă pe neobservate, de parcă printre altele, având vreun prilej plauzibil. Fără a recunoaște chiar în fața propriei persoane aceste acțiuni, nemaivorbind să le recunoască în fața oamenilor, astfel, alimentând în sine pe monstrul trufiei și în mod tainic, în intimitatea sa, venerându-se aproape ca pe un prooroc sfânt.
Bazându-mă pe experiența de preot, aș menționa câteva indicii ale acestei maladii care se numește „amăgire”.
- Dorința de a învăța și a conduce cu alți oameni.
- Neacceptarea bolnăvicioasă a propriei nedreptăți și a criticii în privința sa.
- Lepădarea de ierarhia preoțească.
Ultimul indiciu este un indicator sigur al amăgirii. Ce semnifică Biserica? Este adunarea credincioșilor, uniți în jurul ierarhiei preoțești legitime prin Tainele Bisericești. Iar în amăgire diavolul așa îl încurcă pe om că el de la început îi critică pe preoți, apoi nu are încredere în ei, îi consideră fără de har și, ca urmare, tot mai rar participă la Tainele Bisericești și la slujbele dumnezeiești, iar apoi în genere se leapădă de Biserică și pleacă la vreo vilă, vreun apartament, subsol, unde un „slujitor”, aidoma lui, aflându-se în amăgeală, „slujește”.
În același timp, o astfel de persoană începe să se considere purtătorul unei cunoștințe mărețe, tainice, pe care o posedă doar un cerc îngust de oameni, prin urmare nu toți, deci el este mai presus decât mulți (iată unde se vede trufia), uitând de cuvintele Mântuitorului: „Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.” (Mt. 24:26). Sunt cuvintele lui Dumnezeu Însuși!
Și o astfel de persoană decade de la Biserică ca de la unica cale ce duce spre mântuire, pășind pe calea pierzătoare a ereziei sau a schismei.
În încheiere aș vrea să spun: ortodoxia nu trebuie să vă fie pe plac. Ea este mica plămădeală care conferă calitățile sale întregului aluat. Ea trebuie să schimbe sufletul, să îl smerească și să îl facă cetățean al Cerului. Dar pentru aceasta e necesar să deschidem larg ușile sufletului nostru în întâmpinarea lui Dumnezeu. Și El, Cel invitat, va intra în el și îl va mântui. Dacă tu singur, în mod cinstit, sincer, fără îndoială și fără compromisuri dorești aceasta.
Protoiereul Andrei Cijenko
Sursa: Pravlife.org