Timp de două zile m-am aflat într-un mic pelerinaj la Mănăstirea „Sfintele Marta și Maria” din Higimus, Căușeni, unde am trăit o …
niku
-
-
Evanghelia zilei: „Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă …
-
BISERICA ȘI SOCIETATEABloguriȘTIRIVictor Josu
În interesul cui se face politica în Republica Moldova?
- niku787 vederiA câta oară mi-am pus acestă întrebare, uitându-mă la datele Recensământului din 2024, la compartimentul „Populația după religia declarată”, publicate recent de …
-
APĂRAREA CREDINȚEIȘTIRI
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”
- niku607 vederiPărintele Pimen (Vlad): „Rugăciunea inimii, dragii mei, nu este o formulă magică. Nu e o vorbă spusă de multe ori, ci o …
-
Anatolie JuraveliAPĂRAREA CREDINȚEIBloguriȘTIRI
Duminica a XIX-a după Cincizecime. Învierea fiului văduvei din Nain
- niku698 vederi„Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a …
-
APĂRAREA CREDINȚEIȘTIRI
Cuviosul Părinte Sofian Boghiu, mărturisitor și tămăduitor
- niku798 vederiPărintele arhimandrit Sofian Boghiu (1912-2002) este unul dintre puţinii oameni care s-au identificat cu numele său, Sofianos – Cel înţelept (din gr. …
-
Acoperământul Maicii Domnului, care mi-a revărsat lumina divină în suflet la Sfânta Liturghie de duminică, în casa Domnului, m-a îndemnat să nu …
-
BISERICA ȘI SOCIETATEAȘTIRI
În loc de Dumnezeu, oamenii își pun încrederea în politicieni și apoi sunt dezamăgiți
- niku744 vederiÎn fiecare zi auzim declarații, promisiuni și afirmații grandioase din partea liderilor din diferite țări, dar devine curând clar că toate aceste …
-
APĂRAREA CREDINȚEIȘTIRI
Suntem surghiuniţi, iar surghiuniţii nu trebuie să se minuneze că suferă jigniri şi amărăciuni
- niku794 vederiSfantul Ierarh Teofan Zăvorâtul despre pregătirea de a răbda orice şi a purta cu inimă bună toate strâmtorările „…Vai vouă bogaţilor, că …
-
Anatolie JuraveliAPĂRAREA CREDINȚEIBloguriȘTIRI
Duminica a XVIII-a după Cincizecime. Iubirea ce îndumnezeiește
- niku872 vederi„Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6:36) Cineva din Părinți zicea că ești atâta creștin, câtă iubire ai pentru …
