Aşa-numiţii „cercei moldoveneşti”, sau unii le mai spun „ţigăneşti”, ascund un simbol de o adâncime uluitoare. Dacă întrebi femeile ce îi poartă care-i semnificaţia acestei forme, multe ar spune că nu mai ştiu. Şi totuşi unele răspund hotărât că „este inima”, mai rar: că e „semiluna”. Perfect adevărat, de altfel.
Deşi tradiţia purtării acestui tip de cercei e pe cale de dispariţie, totuşi le mai poţi vedea atârnate de urechile ţărancilor noastre, care uneori se mândresc cu faptul că le au transmise de la părinţi sau bunici. Ar fi meritoriu de cercetat arealul de răspândire a cerceilor, care ar putea duce până hăt departe, atât spaţial, cât şi temporal. Asemenea cercei putem găsi la mai multe popoare.
Ce ţine de aspectul lor simbolico-geometric: observăm de fapt două semiluni, luna-n descreştere şi luna-n creştere, şi care împreună formează o cupă, ce în simbolismul tradiţional reprezintă inima, centrul lumii şi al fiinţei. Deseori la unii cercei apare chiar forma cunoscută a inimii la intersecţia de jos a coarnelor lunare.
Ornamentele diferite şi frumoase de pe suprafaţa cerceilor ar merita şi ele o cercetare aparte. După părerea noastră, este la fel de valabil să rămânem şi la o singură semilună, cu partea convexă în jos (simbol folosit în special de creştini care o reprezintă deseori pe Fecioara Maria stând pe semilună).
Semnificaţia spirituală apare încă mai evidentă când „coarnele” lunare sunt purtate de braţele laterale ale cruciuliţei creştine intercalată în interiorul „cupei” (a se observa evidenta asemănarea cu acele cruci răsărite din semilună de pe cupolele bisericilor ortodoxe). Acest tip de cercei sunt întâlniţi mai rar, dar care demostrează mult mai clar aspectul simbolic universal, feminin–receptiv, al inimii–cupe, ce-L adăposteşte, Îl acoperă şi-L poartă pe Hristos.
Deci această semilună, care reprezintă inima lumii dualităţii, ascunde în interiorul interiorului său invizibila Unitate a lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, „sămânţa nemuririi” prin „Carele toate s-au făcut” (Luca 8:11) sau Împărăţia cerurilor (Matei 13:31, Luca 17:21).
În chip asemănător poate fi interpretată şi Uşa dintre coarnele bourului moldav[1] (Ioan 10:9), „Ion Sânt Ion” din enigmaticele colinde[2], crucea din vârful caduceului arhieresc[3], deschizătura sferică deasupra porţilor tradiţionale și ferestruica frumos ornamentată de pe frontonul podurile caselor tradiţionale ce le-am văzut în sudul Moldovei (Bugeacul de altădată).
Deci acești cercei o simbolizează pe Maica Domnului – centrul și inima lumii, în brațele căreia se adăpostește Mântuitorul, care la rândul Său adăpostește tot universul.[4]
Și ca printre altele fie spus: dacă frumuseţea va salva lumea, vorba cunoscutului scriitor creştin, înseamnă că lumea va fi salvată prin frumuseţe, deci tot ce-i rezultat frumos în ochii divini va trăi pentru veşnicie.
Iereu Anatolie Juraveli
[1] Este destul de curios faptul că stema veche a Moldovei poate fi schematic înscrisă într-o hexagramă, adică într-o stea cu șase brațe, numită „pecetea lui Solomon”, formată din două triughiuri echilaterale oglindite și suprapuse, simbol direct al lui Iisus Hristos (în care se unesc cele două firi, divină și umană), iar cifra șase e într-o corelație directă cu „lucrarea celor șase zile” ale Facerii și respectiv cu cele șase direcții ale spațiului (Ioan 1:3). Triunghiul cu vârful în sus mai simbolizează și muntele (sau Golgota), iar cel cu vârful în jos – grota sau peștera (în care s-a produs Nașterea cât și Învierea). Verticala coborârii (și urcării) ce trece prin cele două vârfuri opuse ale stelei (ce a „stat deasupra unde era Pruncul” – Matei 2:9) descrie atât brațul vertical al Crucii mântuitoare, cât și Scara lui Iacov (Facerea 28:11-19), simbol direct al Maicii Domnului prin care s-a făcut legătura cerului cu pământul. Un alt fapt interesant este că expresia „pe un picior de plai, pe o gură de rai” (din balada pastorală „Miorița”) are aceeași semnificație centrală, căci plaiul reprezintă muntele iar gura – peștera de sub munte, care în complementaritatea lor descriu aceeași axă-verticală, din care se desfășoară orizontala acțiunii. În principiu aceeași interpretare poate fi dată vulturului bicefal, dintre capetele căruia deseori răsare crucea.
[2] Deseori poți întâlni în colinde sintagma această: „…Ion Sfânt Ion, Făt Frumosu – îl leagănă pe Hristosu (într-un leagăn de mătase).”
[3] Care izbitor se aseamănă cu caduceul lui Hermes, ce semnifică la rândul său „împăcarea” sau complementarizarea celor două tendințe lumești opuse și armonizarea lor în jurul centrului duhovnicesc imobil.
[4] „Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ, să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, și Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, și să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!” (Efeseni 3:14-21)
