Sfantul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: „Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac” (Marcu 11:12-14), iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: „Indata s-a uscat smochinul” (Matei 21:19).
In talcuirile unor Sfinti Parinti, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina.
Insa, in talcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt inteles:
„Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca sa nu mai faca rod, care este pricina pacatului. Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata placerii, lipiciunea pacatului, iar la urma, usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta (…) Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.”
Voi reda in incheiere un comentariu al parintelui Nicolae Steinhardt:
«Pericopa smochinului se cade sa fie interpretata nu dupa regulile dreptatii naturale si valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propozitiilor duhovnicesti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricarui alt arbore fructifer) roade atunci cand nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea inceteaza daca realizam ce este in fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a raspunde ori ba chemarii Sale. Nu de smochin si de smochine se face mentiune in parabola aceasta, ci de om (tot asa si in alte metafore neotestamentare: parca de pasari ori de boi se ingrijeste Atotputernicul!): care nu dispune de scuza valabila spre a-L refuza pe Facatorul sau ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, conditii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absoluta.
Chemarii de sus i se poate raspunde numai cu „Iata-ma” ori cu „Da, Doamne”. Motivarile, fie ele omenesti plauzibile, nu sunt luate in considerare: nu ne este ingaduit a ne eschiva nici macar pentru a ne ingropa tatal ori a ne randui cele din gospodarii; nici pentru a ne duce sa vedem tarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curand cumparati; nici pentru a ne desparti de femeia de care abia ne-am insotit prin nunta.
Mereu si in orice clipa este vremea – si acum este – a raspunde „Iata-ma” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe taramul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, sarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative si nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, insa devotamentul oamenilor nu cunoaste soroace si pauze.
Interpretarea alegorica se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul si el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemarii ceresti. Reactiile „robustului simt comun” nu au ce cauta in citirea formulelor spatiotemporalitatii (sunt date peste cap); si tot asa nici in dezlegarea incifrarilor duhovnicesti. Iata de ce putem afirma ca omul (smochinul, in limbaj codificat) trebuie sa fie oricand gata, oricand disponibil pentru Hristos. (…) Iar a fi disponibil inseamna a te nimeri oricand incins, cu toiagul in mana, cu incaltamintea in picioare, pregatit de drum, de actiune, de raspuns afirmativ, de roada.»
Adrian Cocosila
Sursa: Altarul Credinței
La aceiași temă: Săptămâna Patimilor – Luni