Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fațã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.
În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate și mãretție în același timp, de tristețe, dar și de bucurie, de pocãințã, dar și de nãdejde. Fiecare zi are un înțeles si un mesaj foarte clar și adânc.
Lunea cea Mare
„Iatã Mirele vine în miezul nopții și fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãși cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai morții și afarã de Împãrãție sã te încui; ci te desteaptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. (Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel preafrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginți, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuși, împãrãțeste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere și, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însuși pentru noi și ne hrãnește cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare și spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-și arate puterea Sa de a pedepsi fațã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã și nesimțitoare.
Istoria smochinului a fost așezatã aici spre a îndemna la umilințã, dupã cum istoria lui Iosif a fost așezatã spre a ne înfãțișa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãsește în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viața aceasta de acum, îl usucã prin blestem și-l trimite în focul veșnic.
“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã și îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã și mã mântuiește”. (Condacul zilei)
Ortodox.md