Despre patima pierzătoare a iubirii de argint – predica Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova la 20 aprilie 2011.
În această zi Biserica pomeneşte evenimentul care s-a săvârşit în ajunul suferinţelor de pe Golgota. Domnul a vizitat casa lui Simon leprosul şi în timpul mesei o femeie, cunoscută prin viaţa ei desfrânată, a venit acolo şi pe neaşteptate pentru mulţi a turnat mirul de mare preţ pe Mântuitor (Mt. 26:6-16). Anume acest fapt al femeii, pe care Domnul a îndreptăţit-o, spunând: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei (Mt. 26:13) – l-a determinat pe Iuda să Îl trădeze pe Mântuitor. Spunând: „De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump”, el înţelegea că în prezenţa Mântuitorului şi a apostolilor nu se poate pune punctul pe „i”, de aceea cu făţărnicie a continuat: „iar banii să se dea săracilor” (Mt. 26:8-9). La care Domnul a răspuns: „Pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna” (Mt. 26:11). A spus aşa Iuda nu din cauza că purta de grijă săracilor, dar din cauza că era fur, după cum mărturiseşte Evanghelia (In. 12:6).
De ce dar acest eveniment l-a împins pe Iuda către trădare? Fiindcă omul iubitor de argint, iubitor de bani nu poate trăi conform legii lui Hristos. Iubirea de argint şi viaţa după Hristos sunt incompatibile. Cât de minunat a spus despre aceasta Ioan Gură de Aur: „Cel ce iubeşte banii nu doar că nu este capabil să iubească pe duşman, după cum a poruncit Domnul, dar şi pe aproapele său îl urăşte”.
Ce legătură tainică există între iubirea de argint şi nedragostea, chiar ura? Doar Iuda într-adevăr a urât în acel moment pe toţi – şi pe Hristos, şi pe apostoli, şi pe femeie. Nu mai putea el să se afle în continuare cu ei, paharul răbdării s-a umplut. Viaţa lui și așa nu era compatibilă cu viaţa Domnului şi a apostolilor, iar aici încă şi fapta aceastei femei ca un imbold pentru conştiinţa lui, ca o demascare a patimii lui ascunse. Şi ducându-se la arhierei, L-a trădat pe Mântuitor – pentru bani. Probabil, atunci el se simţea liniştit, doar în aceasta s-a manifestat toată firea lui, el a făcut ceea ce era caracteristic naturii lui, întrebând: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? (Mt. 26:14-15). Şi i-au dat treizeci de arginţi.
De ce dar patima iubirii de argint este incompatibilă cu viaţa în Hristos? Deoarece vectorul de orientare ce caracterizează viaţa în Hristos este direcționat nu spre sine, dar de la sine, direcționat în ciuda instinctelor omeneşti, iar vorbind despre viaţa contemporană – în ciuda stereotipurilor de viaţă, a modei trecătoare la modul de viaţă şi modul de gândire. Viaţa în Hristos este mişcarea orientată de la sine: „Mai fericit este a da, decât a lua” (Fapt, 20:35); iar iubirea de argint, ca o mişcare orientată spre sine, ca o acumulare pentru sine – nu este compatibilă cu viaţa în Hristos.
Cum să luptăm cu această patimă? Cum să învingem dorinţa să deţinem mai multe, să consumăm mai multe? Cum să ne impunem a vedea nevoinţele altor oameni şi a ne împărți cu ei viaţa noastră? Acelaşi sfânt ierarh Ioan Gură de Aur a vorbit în mod minunat la această temă: „Noi trebuie să avem atitudinea faţă de bani ca a unor stăpâni şi să-i stăpânim pe ei, ca ei să nu ne stăpânească pe noi”.
Iubirea de argint nu constă în posedarea valorilor, dar în dorinţa a le folosi doar pentru sine. Dacă omul are bunuri materiale, valori, bani, atunci el trebuie să poată să conducă cu toate acestea şi să urmărească ca inima să nu se lipească de bogăţie. Este necesar în permanenţă să ne întrebăm: „Pot eu oare să mă despart de o parte de mijloace pentru a ajuta oamenilor: a salva un muribund sau bolnav, a împărtăşi durerea cu un suferind?”. Iar dacă în anume moment tu recunoşti în sine: „Nu, niciodată, în nici un caz” – prin urmare, patima iubirii de argint te-a înrobit, prin urmare, nu tu domneşti asupra banilor, dar banii domnesc asupra ta.
Ziua de azi ne învaţă ce semnifică să fii creştin. Probabil, pentru a cumpăra mirul de mare preţ femeia cea păcătoasă a cheltuit totul ce a avut, deoarece era gata să-I dea tot lui Dumnezeu. Se prea poate, cu inima simţind sfârşitul apropiat al Mântuitorului, al marelui Învăţător, al Tămăduitorului şi Proorocului, al Celui Care a dus după sine poporul, Care deschidea în faţa oamenilor noi perspective de viaţă, ea anume din această cauză a dorit să verse pe El mirul scump. Aici noi de asemenea vedem o pildă de folosire a mijloacelor materiale, dar totodată şi de stăpânire a lor – spre deosebire de exemplul lui Iuda, care, fiind înrobit de bani, a mers la trădare şi a murit.
Nu este uşor să vorbeşti la această temă în zilele noastre, când dorinţa spre îmbogăţire ni se oferă ca un ideal al vieţii. Ce atitudine să avem faţă de acest ideal fals? Domnul ne cheamă să muncim – fiecare la locul său. Unul foloseşte puteri fizice, altul – mintale, al treilea – duhovniceşti; că vrednic este lucrătorul de hrana sa (Mt. 10:19). Când în rezultatul trudei noastre noi căpătăm recompensă – este o lege a vieţii şi Hristos niciodată nu a judecat pentru aceasta. Însă, căpătând bunuri materiale, noi niciodată nu trebuie să înrobim sufletul nostru şi suntem datori să rămânem stăpâni asupra noastră – oameni liberi în Hristos, capabili să conducem cu acele valori, pe care le-am dobândit și pe care, conform cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să le folosim spre bine. Atunci nici banii, nici averea nu ne vor despărţi de Mântuitor, atunci în inima noastră nici într-un fel nu va apărea dorinţa de a-l trăda pe Domnul, concomitent continuând să ne mai numim creştini.
Să ne ajute Domnul să ne înţelepţim cu ceea ce ne propune spre meditare Biserica în Miercurea Mare, ţinând minte despre jertfa bună a femeii desfrânate şi pilda pierzătoare a trădătorului Iuda, pentru ca întotdeauna să fim cu Hristos, să-I supunem voinţa noastră, să fim robii Lui, dar nu robii banilor şi al altor valori materiale, care sunt atât de dorite de mulţi, dar care nu prezintă preţ în ochii lui Dumnezeu.
Amin.
Din cartea „Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril. Taina pocăinței:
Predicile din Postul Mare. 2001 – 2011. Moscova, 2012”
La aceiași temă: Săptămâna Patimilor – Miercurea cea Mare