Când ochii noștri și geamurile caselor noastre se aprind în zori de la făclia zilei, să-i mulțumim Domnului pentru lumină și pace! Uite, că picioarele noastre pășesc din nou pe pământ, să lăsăm doar urme de dor și mulțumire Domnului. Pâinea ce-o punem pe masă copiilor e crescută cu puterea Domnului, Căruia trebuie mereu să-I mulțumim, la dejun, prânz și cină.
Suntem la volan în rândurile enorme ale mașinilor în secundele și minutele matinale – să ne gândim la Dumnezeu și să rostim cel puțin o rugăciune pentru pace. Și atunci când suntem în stradă în fața ochiului roșu al semaforului – să nu uităm să ne gândim la Dumnezeu și să ne rugăm ca să traversăm cu Doamne ajută și să ne rugăm și pentru cei ce țin volanul mașinilor la drum. Și chiar de ne grăbim și urcăm în troleibuze, autobuze, maxi-taxi să nu privim în mobil, navigând virtual prin toate labirinturile vrute și nevrute, ci să privim prin geam la icoana zilei și să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-a revărsat-o în ochi cu imagini de pace și dor de viață.
Să cumpărăm de la magazin nu o pâine, ci două – ca cealaltă s-o oferim celui sărac care așteaptă în stradă flămând și înfrigurat în plină iarnă. Și cel ce va primi darul tău îți va mulțumi în numele Domnului și tu te vei simți mai împlinit pentru că ai ajutat pe cineva. Poate ai în casa ta lucruri diferite și haine de care nu mai ai nevoie, încarcă-le și le oferă cu drag celor ce așteaptă și nu au ce îmbrăca…
Oamenii au o mulțime de emoții, pe care nu le pot exprima întotdeauna cu ușurință. Una dintre emoții este tristețea, când li se pare că sunt cei mai nefericiți și în aceste momente grele de viață să încercăm, să le alinăm cu dragoste și îngăduință, cu bunătate și multă blândețe, așa cum ne învață Bunul Dumnezeu.
„Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii”, spunea John F. Kennedy. Uneori declanșarea cauzei principale a războiului este mai întâi războiul în sine. Anume în conștientul nostru mai întâi se naște războiul, unde este aprins de chibritele și spiitele diavolești ce se strecoară în creierul nostru prin ură, invidie, mândreie, fățărnicie, neiubire, alcoolism, violență etc. Cu părere de rău, creierul nostru e supus de multe ori unor explozii, unor câmpuri mari de luptă pe care noi singuri nu o mai putem opri. Și atunci diavolul ne împinge să-l declanșăm în afara tâmplei noastre, de la un om la altul, scriindu-ne în memorie fel de fel de scenarii ca războiul să se extindă tot mai mult și mai mult în jur, așa precum focul își face acțiunile sale rapide și periculoase.
Și aici se vede clar, că nu mergem corect, că nu mergem pe urmele lui Dumnezeu, ci ale diavolului care ne domină sufletul și face din noi ce vrea el. Când sufletul se lasă pradă păcatului, care reprezintă „legea” satanei, viaţa se transformă treptat în iad. Păcatul este singurul lucru nefiresc din natura omului şi a lumii. „Ciudat”, străin, nepoftit, criminal, ucigaş de oameni, ticălos – acesta este păcatul în fiecare dintre noi. Dar din pricina forţei sale distructive, păcatul e mai rău şi mai oribil decât orice altceva. Ce anume? În esenţa sa, în energia sa, el se identifică cu diavolul, întrucât şi el corupe şi distruge. După definiţia Sfântului Ioan Hrisostom, „satana este păcatul”. În aceasta definiţie se află „întreaga taină a păcatului şi a fărădelegii”, precum şi întreaga forţă a păcatului şi întregul iad al fărădelegii. Păcatul îl goleşte treptat pe om de tot ceea ce este dumnezeiesc în el, până când, în cele din urmă, îl aruncă în ghearele satanei. Drumul şi călătoria vieţii omeneşti, chiar aici pe pământ, se desfăşoară de la iad către rai, de la satana către Dumnezeu. Când sufletul se predă lui Dumnezeu şi trăieşte după legile Sale, viaţa omului se transformă treptat în rai.
Principala preocupare a omului cu trezvie duhovnicească este aceea de a ucide păcatul dinlăuntrul său şi, în acest fel, să-l ucidă şi pe diavolul însuşi, care ne omoară prin păcat. Dar cum poate oare omul să ucidă păcatul? Cum îl poate ucide omul pe satana? Acest lucru poate fi realizat doar prin Dumnezeul-Omul Iisus Hristos, prin Cel care S-a făcut Om doar în acest scop. Care realizează acest lucru prin credinţa noastră în El, prin dragostea noastră faţă de El, prin căinţa noastră făcută înaintea Sa, prin rugăciunea noastră către El.
Începe Postul Mare și fiecare din noi să conștientizeze în ce haină este îmbrăcat și merge prin viață – în Haina lui Dumnezeu sau în haina diavolului. Anume în acest segment de post putem să ne curățim sufletul nostru și să lăsăm să se reverse în sufletul nostru necontenit Lumina de pace a lui Hristos! Și să nu uităm mereu să-i mulțumim Domnului pentru toate!
Raisa Plăieșu, scriitoare, pentru Portalul „Tradiția”