Ce evenimente au loc în lume? Ce aflăm din știri? Merită să credem știrilor? Ce fel de știri sunt credibile? Unde sunt ai noștri, unde sunt cei străini? Pare-se că aceștia sunt ai noștri, dar nu, ei au trecut pe „pozițiile dușmanului”. Ce va fi mâine? Ce va fi peste un an? Este adevărat că va triumfa pacea sau va fi totul rău?
Am promis să aduc doar două exemple din viața unor minunate familii din interiorul acestui haos alarmant. Familii, în a căror viață erau momente, s-ar părea, chiar și mai penibile ca celea prin care trece fiecare dintre noi. Și aceste familii au reușit.
Data trecută a fost adus exemplul Familiei Țariste. Acum va fi vorba despre al doilea exemplu.
Când Kievul era bombardat, când războiul și revoluția distrugeau civilizația
Evenimentele s-au petrecut la Kiev, în anii revoluției și ai războiului civil. Orașul trecea din mână în mână – diverse grupări revoluționare ba ocupau orașul, ba se retrăgeau după lupte grele. Pe străzi se împușca, pe jos erau cadavre. În lume s-a dezlănțuit războiul mondial. Măreața, iubita Patrie, s-ar părea cel mai puternic Imperiu, și-a încheiat existența. Oamenii au devenit băndiți. Cineva fuge, cineva se ascunde, cineva împușcă.
În aceste condiții, pe lângă Universitatea din Kiev, locuia împreună cu familia profesorul, protoiereul Nicolai Mihailovici Bogoliubov. Feciorii lui mai mari au studiat doar câțiva ani în gimnaziu – acum, bineînțeles, la învățătură nu se mai puteau gândi. Soția lui este gravidă. A născut pe cel de la treilea băiat într-un coridor, unde nu existau ferestre – când se împușca pe străzi, cioburile din geamurile sparte puteau răni.
Este totul terminat, parcă nu-i așa?
Părintele Nicolai s-a concentrat asupra studiului său științific. Se împușca pe străzi, iar el scria teza de doctorat. În așa fel a introdus în viață ritmul său, astfel a demonstrat băieților săi că munca, lucrul științific este o mare valoare.
Iar apoi au fost nevoiți să fugă în sat, unde protoiereul-profesor, fiind grav bolnav, era nevoit să își hrănească familia, muncind fizic. Foametea, sărăcia, lipsa celor mai necesare lucruri – se părea că totul e pierdut pentru totdeauna.
Aici tata îi învăța pe copii ceea ce știa – în primul rând, studiau limbile, vechi și moderne. Învăța ceea ce nu putea să-i învețe pe alții – s-a apucat să studieze matematica cu feciorul mai mare, atunci când a descoperit că are capacități. Au găsit câteva manuale, au ajuns la matematica superioară – de la început tatăl studia disciplina împreună cu fiul, învățau cum puteau. Iar mai târziul feciorul l-a depășit pe tatăl. Desigur că aceste studii nu aveau sens. Pentru ce să-i înveți pe copii, dacă nu cunoști obiectul de studiu, ce sens are învățătura, când lumea e distrusă?
Toți trei feciori au devenit mari savanți. Cel mai mare, Nicolai, la vârsta de 19 ani a luat titlul de doctor în științe matematice, apoi a devenit matematician și fizician-teoretician, academician al AȘ a URRS și al Academiei de Științe din Rusia, fondatorul școlilor științifice în matematica neliniară și fizica teoretică. Feciorul mijlociu, Alexei, a devenit matematician, mecanicist, istoric al științei, membru-corespondent al AȘ a RSS Ucrainene. Al treilea fecior, Mihail, a devenit un celebru lingvist, specialist în limbile iraniene, șeful Comisiei pentru Orient al Societății geografice ruse, președintele consiliului de susținere a tezelor de la Facultatea de Limbi orientale, academician al Academiei de Științe din Rusia.
Autorul rubricii – Ana Saprâkina
Editura „Вольный Странник”. E timpul să fim împreună: Ediția a 25-a. Să apreciem fiecare zi!