La 27 septembrie 2022, de sărbătoarea Înălțării Cinstitei și de Viață Dătătoarei Cruci, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Hristos Mântuitorul1”, or. Moscova. În predica sa după terminarea slujbei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a atras atenție deosebită la necesitatea manifestării sacrificiului și a dragostei.
— Ce semnifică Crucea? Crucea este simbolul suferințelor, chinurilor și al morții. Dar în ce măsură aceste manifestări îngrozitoare pot fi atractive pentru om, cum pot orienta în direcție pozitivă viața omului? Acei oameni care nu înțeleg semnificația suferințelor Domnului pe Cruce – nu au înțeles nici în antichitate, nu înțeleg nici în zilele noastre – pur și simplu întorc spatele acestei mărețe revelații a Noului Testament.
De ce, dar, noi nu întoarcem spatele? De ce suntem de acord că nu doar suferințe a adus crucea, dar prin chinurile îndurate a adus mântuire? Deoarece pe cruce au fost manifestate cele mai vii sentimente umane într-o dimensiune atât de globală ce nu poate fi arătată de nicio altă personalitate umană. Ce fel de sentimente, ce fel de manifestări ale sufletului uman? Este sacrificiul și dragostea. Și dacă e să determinăm apogeul dezvoltării capacităților omului de a se jertfi și a iubi, acest apogeu este Sacrificiul de pe Golgota.
Bineînțeles că experiența omenească de a aduce sacrificii și a manifesta iubire nu poate ajunge la acel apogeu mântuitor care a fost arătat pe Golgota. Însă Jertfa lui Hristos Mântuitorul semnalează orientarea, direcția de mișcare. Prin Crucea lui Hristos noi conștientizăm că sacrificiul și dragostea sunt cele mai mari valori pentru om, pentru plinătatea vieții lui. Și totodată sunt cele mai mari virtuți care îl îndreptățesc pe om în fața lui Dumnezeu, prin care omul își răscumpără păcatele.
Noi cunoaștem că Jertfa de pe Golgota a fost jertfa de răscumpărare. Domnul a acceptat aceste chinuri îngrozitoare, ca să răscumpere în fața justiției Dumnezeiești toate păcatele lumii. Crucile noastre, sacrificiile noastre nu pot fi comparate cu ceea ce a săvârșit Mântuitorul. Dar la scara posibilităților noastre omenești, la scara personalității fiecăruia sacrificiul și iubirea sunt cu adevărat apogeul vieții duhovnicești.
Dar ce se poate întâmpla dacă întoarcem spatele acestor valori? Într-adevăr, de ce trebuie să sacrific ceva pentru un alt om? Persoana care neagă importanța sacrificiului, poate aduce mulțime de argumente utilitare de acest fel. De ce trebuie să jertfesc ceva, în numele la ce? Însă ziua de azi ne poate învăța pe toți, chiar și pe cei care neagă în mod principial posibilitatea aducerii în jertfă nu doar pe sine – nu este vorba de așa ceva – dar măcar a unei părticele din propria viață, din timpul personal, din posibilitățile noastre materiale. Ziua de azi îl poate convinge pe cel care neagă necesitatea jertfirii de faptul că sacrificiul îi aduce omului mântuire. Iar sinonimul mântuirii, în limbajul nostru obișnuit, este cuvântul „fericire”.
Dacă vom fi în stare să îmbinăm spiritul de sacrificiu cu fericirea, se vor modifica, în mod radical se vor modifica relațiile omenești. Deoarece omul întotdeauna dorește să capete ceva pentru fapta făcută. A îndeplinit lucrul – a primit remunerarea, a lucrat bine – a fost ridicat pe scara de carieră; câte valori mai sunt atractive pentru noi, pentru care suntem gata să muncim și chiar să aducem sacrificii! Așa se întâmplă în viața noastră. Acela care muncește bine își pierde timpul, uneori chiar riscă cu sănătatea, ca răsplată obținând și beneficii materiale, și creșterea în carieră.
Dar cum să procedăm în viața duhovnicească? Ziua de azi ne ajută să înțelegem că atunci când ne aducem în jertfă, când împărțim cu alții timpul nostru personal, posibilitățile noastre materiale, dragostea noastră – în mod sincer, fără conjunctură, din toată inima – atunci noi obținem un mare dar de la Dumnezeu. Noi ne apropiem de Dumnezeu. Domnul ne iartă greșelile noastre. Chiar și jurisprudența de care se conduce societatea umană ia în calcul că delicventul trebuie să-și ispășească pedeapsa și această ispășire, de cele mai multe ori, este închisoarea.
Noi cum putem să ne ispășim vina pe parcursul vieții noastre pe pământ, ca să nu venim cu ea în fața lui Dumnezeu? Ispășirea noastră aici, pe pământ, este sacrificiul, iubirea jertfelnică, ajutorul acordat celor care suferă. Nu pentru a ne face cunoscuți cu ajutorul camerelor de luat vederi sau prin intermediul ziarelor care vor scrie despre noi, dar în liniște să venim și să dăm o mână de ajutor…
Sursa: Patriarchia.ru