Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, în perioada 23 – 26 septembrie 2022, în Republica Moldova s-a desfășurat Drumul Crucii şi al Pocăinţei cu deplasarea în autocare (aproximativ 1400 km), prilejuit de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Pe parcursul traseului a avut loc sfințirea locurilor de înălțare a patru Cruci în următoarele localități:
= satul Naslavcea, raionul Ocnița;
= orașul Vulcănești;
= orașul Ungheni;
= satul Holercani, raionul Dubăsari.
Astfel, cele patru locuri reprezintă o amplasare geografică în formă de cruce ce cuprinde țara noastră.
În noaptea zilei de 26 septembrie, în încheierea Drumului Crucii mitropolitul Vladimir a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la schitul „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Holercani, așezământul monahal aparținând Mănăstirii Ciuflea cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din Chișinău.
După liturghie a urmat un Te-deum de sănătate pentru pelerini, precum și pentru enoriașii prezenți la slujba dumnezeiască. În cuvântul de învățătură Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova le-a mulțumit tuturor participanților ce s-au ostenit pentru bucuria sufletului și au participat timp de 3 zile la acest Drum al Crucii, timp în care s-au rugat pentru țara noastră, pentru pace, dragoste și milă de la Preamilostivul Dumnezeu.
La sfârșit, pentru toți pelerinii a fost organizată o agapă frățească după care ei au pornit spre monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
Sursă: Mitropolia.md