Imediat după nașterea lui Hristos noi ne aducem aminte de primii martiri creștini. Ei nu au fost botezați în apă, dar au primit botezul de sânge, murind pentru Hristos. Sunt 14.000 de prunci din Betleem al căror sânge a devenit prima temelie pe care va fi construită Biserica lui Dumnezeu. Primul ei cat a fost acoperit de suferințele copiilor nevinovați. Al doilea nivel al temeliei se bazează pe sângele martirilor fără de compromis al primilor creștini din primele veacuri, cărora nici prin gând nu le trecea să se acomodeze la lume și să caute puncte de tangență cu prigonitorii de dragul iconomiei bisericești.
Dușmanii Bisericii lui Dumnezeu au demonstrat nu o singură dată că, indiferent de concesiile făcute, ei vor continua să înfăptuiască cauza lor întunecată. Diavolul nu va deveni mai bun față de Biserică de pe urma acestor compromisuri, de asemenea nici Dumnezeu nu are nevoie de ele.
Nu vom reuși să stăm cu un picior în Împărăția lui Dumnezeu, iar cu celălalt – în chinurile infernului. De aceea e nevoie ca aici, pe pământ, să ne determinăm cu cine suntem.
Înțelegem prea bine ce se ascunde în spatele acelor procese care se desfășoară astăzi în comunitatea mondială. Societatea postcapitalistă nu va avea nimic comun cu democrația, va trebui să uităm de drepturile și libertățile omului. Libertatea va fi încurajată doar pentru o singură direcție – omul trebuie să aibă posibilitatea de a alege între diferite tipuri de păcate.
Dacă ni se pare că pentru a distruge valorile religioase tradiționale e nevoie de sute de ani, ne înșelăm profund. Pentru aceasta nu va fi nevoie nici măcar de câteva decenii. Este un fapt aproape demonstrat științific.
Tu ești cu Hristos sau cu diavolul?
Tot mai pregnant apare întrebarea pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia dintre noi: „Tu ești cu Hristos sau cu diavolul?” Nu vom mai reuși să răspundem în sinea noastră: „Eu sunt cu Hristos”, dar să continuăm a trăi ca și toți ceilalți. Istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe din Ucraina a demonstrat acest lucru foarte bine. Fie ca întreaga lume să privească și să tragă concluzii. Ceea ce se întâmplă cu Biserica în Ucraina este imaginea proceselor duhovnicești contemporane și ale celor din viitor. Cel care are urechi ca să audă, ochi ca să vadă, minte ca să înțeleagă – va înțelege, va auzi și va vedea.
Indiferent de faptul în care țară se află vreo Biserică Locală, eparhiile, parohiile, mănăstirile ei – ele toate, la etapa dată de resetare mondială, pentru a-și păstra statutul actual, situația și alte privilegii, trebuie să îndeplinească doar o singură condiție – întotdeauna și în toate să se alinieze la politica curentă a statului.
Diferite țări se pot afla în stare de război și să mărturisească valori, idei contrar opuse etc. Acestea nu sunt importante. Este important altceva – Biserica trebuie și chiar este datoare să fie supusă în toate puterii din țara sa, să urmeze indicațiile ei și să mărturisească valorile ei. În caz dacă anumite centre religioase dețin o autoritate la nivel mondial și un statut suprastatal, ele trebuie se fie în ascultare totală față de conducătorii suprastatali care dirijează procesele globale mondiale în politică, economie și religie.
Diverse variante
Dar dacă toate acestea intră în contradicție cu credința noastră, cu textele sfinte, cu duhul, cu tradiția? Atunci ne rămân două variante. Prima – căutați compromisuri, îndoiți-vă spatele, slujiți intereselor statale până la uitare deplină a adevărului lui Dumnezeu. A doua – de la început vă vom asmuți, iar apoi vă vom distruge.
În timpul epidemiei coronavirusului deja se vedea prea bine alegerea fiecăruia dintre noi. Au ieșit la iveală necredința unor ierarhi în Dumnezeu și în taina Euharistiei, aplecarea capului în fața duhului lumii decăzute, frica, compromisul. În Europa s-a interzis slujirea liturghiei și chiar botezul copiilor, în alte țări s-au grăbit a șterge de fiecare dată lingurița de împărtășanie ca să nu se infecteze cineva.
Cu ce? Cu moartea? De la cine? De la Acela care ne-a salvat de moarte? Reiese că din Potirul Vieții puteam să sorbim moartea.
Unii mitropoliți opreau de la slujire pe cei care au îndrăznit să slujească liturghii în timpul carantinei, alții propuneau să se creeze rezervații și să fie exilați în acele locuri cei care refuzau QR-codurile, iar ceilalți, chiar depășind evenimentele, au alergat înainte trenului, neliniștindu-se cu privire la problemele ecologiei.
Deși această ordine de zi din centrul de dirijare pentru resetarea economiei mondiale încă nu era prescrisă, încă de pe atunci era clar cine și încotro ne duce, cine și cui slujește, iar războiul încă odată a confirmat adevărul acestor realități.
Se permite…? Nu, nu se permite
Putem oare sluji lui Hristos, trăi conform Evangheliei și învăța oamenii să iubească pe Dumnezeu, Patria lor, să nu dorească altora ceea ce nu-și doresc sieși, să vorbească nu despre ură, dar despre dragoste? Istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe din Ucraina ne dă un răspuns complet la această întrebare – nu, nu se permite. Sau ești cu lumea sau ești cu Dumnezeu, alte variante nu pot exista.
Și acestea se referă nu doar la Biserica noastră și nu doar la ortodocși. Noi vedem că Judecata lui Dumnezeu deja s-a început cu Casa Domnului și noi urmărim cum se întâmplă toate.
Prima variantă
Cu fermitate și categoric au jurat fidelitate antihristului și au dat acordul lor de a sluji diavolului acei ierarhi care militează pentru o abordare modernă cu privire la relațiile dintre genuri, care neagă valorile familiale, care pun sub semnul incertitudinii astfel de noțiuni ca păcatul, erezia, care atentează la demnitatea umană, la libertatea alegerii și la dreptul de a viețui conform propriei conștiințe.
Sunt acei care sunt gata să slujească fără cârtire lui Cezar, folosind amvonul ca loc al propagandei politice. Ei își duc enoria în iad pe un drum larg și bine amenajat. Acești păstori mincinoși sunt puțini la număr, de fapt, dar ei sunt bine auziți și văzuți, pentru ei sunt deschise ușile în toate cabinetele puterii, ei sunt purtați în brațe de mass-media.
Varianta a doua
Există și dintre acei care au ocupat o poziție opusă, acei care nu s-au temut să rămână cu Hristos fără echivoc, fără compromisuri și influențe diplomatice, care sunt de acord să meargă cu El până la capăt. Ei sunt judecați, porecliți, prigoniți de mass-media, numiți trădători, dușmani sau colaboraționiști.
De fapt, din punct de vedere al mass-media ucrainene, aceștia sunt acele persoane care frecventează Biserica Ortodoxă din Ucraina, toți acei care slujesc în ea, care nu se roagă și nu trăiesc în conformitate cu indicațiile propagandei antibisericești. Pe mass-media nu o jenează faptul că aceste persoane sunt ucraineni, că sunt patrioții Patriei lor, care o apără de dușmani. Toate acestea nu au importanță, deoarece „Cine nu este cu noi, acela este împotriva noastră” – așa i-a învățat Lenin.
De facto, nu sunt prea mulți ierarhi din Bisericile Locale care în mod deschis și public au adus la cunoștință poziția lor creștină și care fără frică au sfidat lupii care sunt gata să îi rupă în bucăți. Ei sunt și mai puțin numeroși decât cei care în mod deschis au trecut de partea slujirii lumii și diavolului.
A treia variantă
Cea mai mare parte a clerului sunt cei care au hotărât că este mai înțelept deocamdată să păstreze tăcerea și să stea deoparte. Acești slujitori ai bisericii considere că este bine să slujești lui Dumnezeu în liniște, fără să te manifești deschis, să te rogi în cercul apropiaților și iubiților enoriași sau să conduci eparhia, mănăstirea, să rostești predici pe teme neutre, fără a aborda temele periculoase.
Ei au dreptate, într-un fel, atâta timp cât este posibilitatea de a te ruga, de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor și este bine de a păstra această posibilitate cât mai mult timp. Există clerici care primesc salariu de la stat. Sunt dintre acei care înțeleg că, dacă vor începe să aprecieze din punct de vedere al Evangheliei cele petrecute, vor nimeri sau la închisoare sau vor fi interziși pentru slujire. Însă mai devreme sau mai târziu va fi nevoie de a adopta o astfel de decizie.
Din ce cauză ne-am pomenit a nu fi pregătiți
Problema constă în faptul că majoritatea creștinilor, cu excepția celor care locuiesc în Orientul Mijlociu sau în unele țări din Africa, au ajuns la credință într-o perioadă de bunăstare. De la ei nu se cerea nimic decât ca la nivelul lor cotidian să viețuiască în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu, să frecventeze periodic biserica, să participe la Taine etc. Fiecare dintre ei, paralel, își crea confortul său familial, apreciind căldura și bunăstarea proprie.
Clerul nu se deosebește cu nimic în acest sens de mireni. Clerul alb își duce viața cotidiană în familie și biserică, mănăstirile – conform statutului lor și ei cu toții apreciază liniștea și stabilitatea. Până în zilele noastre cu toții reușeau să-și păstreze lumea lor interioară și exterioară, fără jertfe și zguduiri.
Probabil că nu vom putea să ne trăim viața până la capăt în liniște și bunăstare
Desigur că în timpul fiecărei slujbe bisericești noi pomenim nevoințele martirilor, ne rugăm în fața icoanelor lor, admirăm răbdarea și credința lor. Posibil că ne gândeam că dacă am fi trăit în acele vremuri depărtate și crude, de asemenea nu am fi tăgăduit să venim în fața sabiei călăului. Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. (1 Cor. 2:9). Dar inima noastră a început a bate altfel, când nu în viețile sfinților, dar în viața reală, au început să se desfășoare evenimentele care ne amintesc de cele descrise în viețile sfinților.
Fiecare dintre noi a nădăjduit în taină că își va termina viața în pace, în rugăciuni, în pocăință, mântuindu-ne și plecând din lumea aceasta în liniște, iar dincolo Dumnezeu, se prea poate, că ne va primi la El nu după meritele noastre, ci după mila Sa. Dar, se pare, că nu ne este dată soarta aceasta. Va trebui să facem alegerea
Protoiereul Igor Reabko
Se publică în variantă prescurtată, textul deplin vezi aici.