Tot mai des avem ocazia să auzim că Biserica se află pe marginea prăpastiei. Încă puțin – și toate bisericile noastre vor fi luate, ocupate și reînregistrate. Cu atât mai mult este de mirare să auzim aceste cuvinte de la oamenii, s-ar părea, îmbisericiți.
Însă istoria Bisericii arată că de multe ori pe pământul nostru au fost efectuate încercări de a o distruge. Și de fiecare dată se părea că, gata, sfârșitul e aproape. Așa a fost și pe vremea uniaților, când multe biserici și mănăstiri au fost transformate cu de-a sila în cele uniate sau chiar în hanuri. Așa a fost și după revoluția din 1917, când locașurile sfinte erau închise sau erau transmise renovatorilor, iar preoții erau uciși sau exilați în lagăre sau surghiun. Erau vremuri când puterea promitea să arate pe „ultimul popă”…
Dar niciodată niciun fel de acaparări ale celor sfinte, niciun fel de represalii împotriva slujitorilor lui Hristos nu au putut schimba nimic.
Și iată acum, cu trecerea deceniilor și a veacurilor, noi privim retrospectiv și vedem că dușmanii Bisericii nu au reușit nimic. Toți cei uciși au devenit mucenici ai lui Hristos, iar Biserica devenea tot mai curată și mai puternică după fiecare criză prin care a trecut.
Și toate acestea fac să trăiască în noi o mare speranță și bucurie. Doar a lupta cu Biserica lui Hristos este o nebunie: ea oricum va rămâne biruitoare împreună cu Hristos.
Uneori putem crede că toate represaliile, toate nedreptățile față de credincioșii și clerul Bisericii noastre sunt alogice, absurde, demente. Dar nici asta nu trebuie să ne mire.
Domnul spune: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.” (In. 15:18-20)
Suferința pe nedrept se deosebește de cea pe drept, că aduce bucuria suferinței în comun cu Hristos. Și prigonitorii noștri crezând că ne provoacă durere, de fapt, ne fac un mare bine – ei ne curățe pentru Împărăția Cerurilor, ei ne pregătesc deja de pe acum o soartă măreață și cea mai bună pentru întreaga creație – unirea cu Creatorul.
De aceea Hristos ne vorbește: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.” (Lc. 6:28). El se ruga pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Lc. 23:34)
Așa se rugau și gândeau toți mucenicii și mărturisitorii Bisericii lui Hristos care azi se află întru bucuria veșnică cu Domnul. Așa trebuie să ne rugăm și să gândim și noi cu Dumneavoastră.
Domnul vede toate scârbirile noastre.
Sursa: Pravlife.org