În contextul continuării în mod agresiv a acțiunii prozelite a structurii „religioase” întemeiate de Patriarhia Română sub numele de „Mitropolia Basarabiei” în teritoriul canonic al Bisericii noastre, facem câteva precizări de natură canonico-juridică menite a arăta faptul că Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (Biserica Ortodoxă din Moldova) este continuatoarea reală de drept a tuturor formelor de organizare bisericească existente în istorie în spațiul actualei Republici Moldova, iar nu structura paralelă creată în 1992.
Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică din Moldova
Pentru a înțelege de ce „Mitropolia Basarabiei” este o structură religioasă necanonică se cuvine să demonstrăm faptul că Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică din Republica Moldova. În demonstrarea acestui lucru, vom ține seama de următoarele considerații canonice:
= Patriarhia Rusă a întemeiat în 1813, în teritoriul dintre Prut și Nistru, primit de către Imperiul Țarist de la Imperiul Otoman, ca urmare a păcii de la București, din 1812, o arhiepiscopie numită Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului. În conformitate cu canonul 17 de la sinodul al IV-lea ecumenic, întărit de către canonul 38 de la sinodul al VI-lea ecumenic și de către sinodul din 861 al Sfântului Fotie cel Mare, organizarea bisericească trebuie să urmeze organizării politice a statelor, adică Biserica locală trebuie să își organizeze teritoriul canonic în funcție de teritoriul statului ortodox în care activează, iar nu invers.
Cum Moldova dintre Prut și Nistru a intrat în componența Imperiului Țarist, era firesc ca Patriarhia Bisericii Ortodoxe din acest imperiu să își organizeze la Chișinău o eparhie pentru noii cetățeni ortodocși ai Imperiului, deoarece, așa cum edictează ultima teză din canonul 8 de la sinodul I ecumenic, în aceeași țară nu pot exista două Biserici Ortodoxe. Era nefiresc ca tot Imperiul Țarist să fie sub ascultarea canonică a Moscovei, iar provincia moldovenească din cadrul acestuia să rămână sub ascultarea canonică a Fanarului.
Nimeni nu neagă faptul că pentru locuitorii acestei provincii au fost ani grei, cu suferințe, cu abuzuri, cu încercări de deznaționalizare, dar toate aceste aspecte, foarte importante în studierea istoriei, trecutului, identității naționale a poporului din acest spațiu, nu pot influența cu nimic canonicitatea Bisericii create aici în 1813, deoarece Biserica trebuie să se ridice mereu deasupra suferințelor unei epoci anume, pentru a-și păstra caracterul sobornicesc cu care a trecut prin istorie, nepermițând ca resentimentele dintre popoarele ortodoxe, datorate suferinței istorice dintr-o epocă, să conducă la ruperea armoniei dintre Bisericile locale ale acestor popoare și să promoveze ura în locul dragostei de aproapele pe care se clădește Biserica, în care „nu mai e iudeu, nici elin… pentru că voi toți sunteți una întru Hristos” (Gal. 3:28).
= Nu există dovezi că Patriarhia Ecumenică a cerut socoteală în epocă Patriarhiei Ruse pentru înființarea acestei episcopii. Conform canonului 17 al sinodului al IV-lea ecumenic, Patriarhia Constantinopolului a avut la dispoziție termenul de prescripție de 30 de ani, pentru a promova o acțiune în revendicarea teritoriului canonic, ultima instanță de judecată fiind chiar scaunul patriarhal de la Constantinopol. Nu există nicio dovadă că acest lucru s-ar fi petrecut și că Patriarhia Rusă ar fi fost obligată să retrocedeze acest teritoriu, iar dacă nu s-a petrecut, după 30 de ani eparhia nerevendicată rămâne a celor care au întemeiat-o, iar orice discuție despre canonicitatea ei devine caducă.
Cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, canonicitatea este contestată de către Biserica Ortodoxă Română, care nu exista la acea vreme, iar la momentul în care și-a câștigat autocefalia, în 1885, a devenit continuatoarea de drept a Mitropoliei Moldovei dintre Prut și Carpați, care a intrat în componența ei, nu și a teritoriilor aflate între timp în componența altei patriarhii.
= Nu am văzut până acum nicio dovadă concludentă din care să reiasă că primul mitropolit al Chișinăului și Hotinului, Sfântul Gavriil (Bănulescu-Bodoni), ar fi fost sancționat în vreun fel de Constantinopol pentru că a funcționat la Chișinău ca prim mitropolit al Bisericii noastre. Chiar dacă ar exista astfel de dovadă, de care ne îndoim, o eventuală sancțiune aplicată mitropolitului Gavriil nu atrage după sine o anulare a canonicității Bisericii pe care a păstorit-o. În decursul istoriei Bisericii noastre, patriarhi ai Constantinopolului, ai Alexandriei, ai Antiohiei sau Romei au fost anatemizați și caterisiți pentru ereziile care au condus la sinoade ecumenice, fără ca acest lucru să determine ieșirea în afara canonicității a Bisericilor ai căror ierarhi erau.
= Chiar dacă tot ce am spus până acum nu ar fi adevărat, în 1918, Biserica Ortodoxă Română a integrat Arhiepiscopia Chișinăului în componența sa, fără a o desființa și a reveni la situația dinainte de 1812. Prin acest act, Biserica Ortodoxă Română, devenită Patriarhie în 1925, a recunoscut de drept Arhiepiscopia Chișinăului ca fiind legitimă așa cum a înființat-o țarul Alexandru I în 1813. Altminteri, ar fi desființat-o și ar fi reintegrat teritoriul său canonic în Mitropolia Moldovei de la Iași.
În schimb, în 1927, Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Basarabiei, mitropolie distinctă de Mitropolia Moldovei de la Iași din care fusese luat teritoriul canonic în 1812. Mai mult, în 1922, s-a decis de către sinodul Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscopia de Chișinău să se conducă după regulile locale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, alcătuite de către cei ce au înființat-o în 1813.
= În 1940, granițele statutului au fost din nou schimbate, iar Mitropolia Basarabiei a reintrat în sfera de influență a Patriarhiei Ruse, care o crease în 1813. Guvernul comunist nu a desființat complet Biserica în aceste teritorii, ci i-a permis să funcționeze în semiclandestinitate până în 1991, când ea a devenit Biserica Ortodoxă din statul independent Republica Moldova și a revigorat trăirea ortodoxă pe aceste meleaguri. În 1994, ca urmare a faptului că există un stat independent în care funcționează și o populație ortodoxă pe care o slujește, Biserica Ortodoxă din Moldova a devenit autonomă.
În perioada de 30 de ani scurși de la momentul revenirii Mitropoliei Basarabiei la Patriarhia Rusă, Patriarhia Română nu a promovat o acțiune de revendicare a acestei eparhii, după procedura cerută de canonul 17 de la sinodul al IV-lea ecumenic, nici nu a obținut un câștig de cauză într-o astfel de dispută canonică, ceea ce anulează dreptul acesteia de a mai promova o astfel de acțiune după 50 de ani (sau, mai corect, după 80 de ani, dacă luăm în calcul faptul că, în 1992, Patriarhia Română nu a procedat conform canoanelor care reglementează diferendele jurisdicționale, alegând să înființeze o structură paralelă în teritoriul canonic nerevendicat în termenul de prescripție).
Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă din spațiul Republicii Moldova
În anul 1991, autoritățile bisericești de la București ar fi trebuit să demareze un dialog frățesc ortodox cu Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, în vederea identificării unei posibilități canonice de revenire a acesteia la Patriarhia Română. Acest dialog trebuia să țină seama de câteva aspecte fundamentale:
= realitatea existenței unui stat separat de România, numit Republica Moldova, care delimitează limitele canonice ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, dar și pe cele ale Bisericii Ortodoxe Române;
= realitatea existenței unei Biserici Ortodoxe canonice în acest spațiu;
= dorința clerului și poporului din acest stat de a reveni sau nu la Patriarhia Română, în condițiile în care Patriarhia ar fi trebuit să ofere motive canonice, nu de ordin politic, cultural sau sentimental, pentru acest transfer de autoritate;
= acordul Patriarhiei Ruse, care trebuia convinsă, pe baza unor argumente canonice bisericești pastorale și misionare, nu de ordin politic sau geostrategic, că sunt îndeplinite condițiile canonice pentru o astfel de revenire la Patriarhia Română.
În cazul unei respingeri a acestei propuneri de către poporul din Moldova, Mitropolia Chișinăului și/sau Patriarhia Rusă, soluția canonică era să se aștepte un moment favorabil sau să se considere că aceasta este voința poporului și clerului din Republica Moldova de a trăi într-o Biserică locală distinctă și să se construiască relații bisericești frățești, pornind de la realitatea apartenenței celor ce locuiesc în cele două țări vecine și surori la două Biserici Ortodoxe locale diferite.
Din păcate, s-a optat pentru crearea, în 1992, a unei structuri religioase care să poarte numele vechii mitropolii, denumite în 1927 Mitropolia Basarabiei, și să se treacă la o acțiune prozelită, de tip sectar, de destructurare a Bisericii canonice din Republica Moldova.
În fața acestei acțiuni prozelite, putem să spunem că, întrucât, din 1940, Biserica Ortodoxă din Moldova este cea care a continuat Ortodoxia pe teritoriul Republicii Moldova, în condiții extrem de vitrege, slujind necontenit poporul de aici, nemaiexistând altă Biserică Ortodoxă în acest spațiu, credincioșii lăsați în urmă de Mitropolia interbelică a Basarabiei fiind cei pe care i-a slujit Mitropolia Chișinăului din 1940 până acum, patrimoniul fiind același, spațiul canonic fiind același, preoții fiind hirotoniți de către episcopii ei, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldovei este singura continuatoare de drept Bisericii Ortodoxe existente dintotdeauna în spațiul actualei Republici Moldova, inclusiv în perioada interbelică, ceea ce face ca structura creată în 1992 să fie una nouă, inexistentă anterior, care nu are niciun corespondent real în trecutul istoric al Bisericii.
Contrar opiniei încetățenite în rândul celor ce susțin „Mitropolia Basarabiei”, Republica Moldova este continuatoarea de drept a părții din Moldova medievală dintre Prut și Nistru și a României interbelice dintre Prut și Nistru, alături de România, care este continuatoarea de drept a Moldovei voievodale dintre Prut și Carpați și a restului României interbelice. În mod similar, Mitropolia Chișinăului de azi este continuatoarea de drept a tuturor formelor de organizare bisericească existente pe pământul actualei Republici Moldova, atât înainte de 1812, cât și în perioada 1813-1918, 1918-1940, și din 1940 până acum.
Același regim juridic trebuie să îl aibă și patrimoniul bisericesc, Mitropolia Chișinăului având, în virtutea faptului că este continuatoarea de drept a Bisericii de pe aceste meleaguri, în condițiile prevăzute de legea Republicii Moldova, dreptul asupra patrimoniului bisericesc din spațiul actualei Republici Moldova, moștenit fie de la voievozii moldoveni, fie de la țarii ruși sau de la regii români, pentru simplul motiv că toți acești donatori și binefăcători au donat pământ, biserici și bani bisericilor și mănăstirilor din spațiul dintre Prut și Nistru, poporului din acest spațiu, iar nu statelor sau guvernelor din acele vremuri. Toate aceste bunuri au rămas pe loc și aparțin urmașilor celor pentru care au fost create, slujiți neîntrerupt de către Biserica noastră. Stăpânirea rusă, română sau sovietică nu au luat aceste bunuri și nu le-au dus în altă parte, ele au rămas aici, sunt ale oamenilor de aici și nimeni altcineva nu are dreptul să le revendice, cât timp în Republica Moldova, stat independent și suveran, există o Biserică care duce la îndeplinire voința donatorilor acestor bunuri.
Etnofiletismul, erezie care sfâșie cămașa lui Hristos
Ajunși în acest punct, considerăm că am demonstrat suficient faptul că nu există niciun motiv canonic pentru care, pe teritoriul Republicii Moldova, să existe două Biserici Ortodoxe. În aceste condiții, singurul motiv identificabil pentru tulburarea grozavă creată în această țară ortodoxă rămâne propaganda etnofiletistă.
Etnofiletismul este o erezie condamnată de un sinod, în 1872, la Constantinopol, ca erezie care pune sentimentele naționale mai presus de universalitatea (sobornicitatea) Bisericii. Etnofilestismul este, așadar, erezia eclesiologică ce atacă caracterul sobornicesc al Bisericii, consemnat în Crez, fărâmițând unitatea acesteia pe criterii etnice și naționaliste. Dacă ecumenismul atacă unicitatea Bisericii, spunând că toate ereziile sunt parte din Trupul lui Hristos, etnofiletismul atacă unitatea Bisericii, prin faptul că distruge principiul enunțat de Hristos „voi toți sunteți una întru Hristos Iisus” (Gal. 3:28), închizând Bisericile locale în granițe etnice, promovând ruptura între credincioșii ortodocși.
Cel mai tragic exemplu de etnofiletism, din care vedem și consecințele sale devastatoare pentru mântuire, îl găsim în paginile Scripturii, când iudeii din epoca Mântuitorului așteptau un lider politic național, care să îi elibereze de stăpânirea romană. Când au aflat că Hristos a spus: „Mai am și alte oi, care nu sunt din staului acesta, și pe ele trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul Meu și va fi o turmă și un păstor” (In. 10:16), referindu-Se la popoarele păgâne, care trebuie să primească și ele mântuirea, L-au părăsit, iar în ziua în care Pilat din Pont le-a dat posibitatea de a alege între Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii, și un răzvrătit naționalist, l-au ales pe zelotul Baraba, despărțindu-se de Hristos și de Biserica Sa.
Promovarea destructurării Bisericii Ortodoxe din Moldova pe motiv că Biserica Ortodoxă din Moldova trebuie neapărat să fie parte din Patriarhia Română, în virtutea unei conviețuiri canonice de două decenii în cadrul Patriarhiei Române, nu ține seama de realități bisericești din alte popoare, cum ar fi cel grec, de exemplu, unde atât grecii, cât și ciprioții, deși greci, trăiesc în Biserici diferite, fără a avea o problemă cu acest lucru, nici de dorința poporului din acest spațiu, provocând consecințe bisericești greu de calculat.
Nici sângele mucenicesc nu poate spăla schisma
Ajunși la consecințele bisericești incalculabile, trebuie să spunem că, în aceste zile, din pricina acțiunilor prozelitiste ale Mitropoliei Basarabiei în Republica Moldova, fiecare sat este tulburat de problema „Mitropolia Basarabiei”, fiecare comunitate este divizată, ruptă, învrăjbită. Oameni care până mai ieri se respectau, acum se urăsc de moarte, preoți și credincioși sunt puși în fața unor probleme de conștiință greu de soluționat: „Mai sunt valabile botezurile făcute în Mitropolia Basarabiei, de vreme ce preoții fugari sunt opriți de la slujire?”, „Mai sunt valabile Tainele?”, „Ce trebuie să fac?”.
Toate aceste întrebări tulbură cumplit mințile și sufletele unui popor întreg. Preoți fugari din Mitropolia Chișinăului sau „hirotoniți” direct pe seama „Mitropoliei Basarabiei” se dedau la acte de insultă gravă la adresa episcopilor din Biserica Ortodoxă a Moldovei, căzând sub osânda sfintelor canoane, fiind instigați de propaganda etnofiletistă. Același lucru îl fac și anumiți mireni, instigați de propaganda agresivă împotriva Bisericii canonice, asumându-și cumplita pedeapsă a lui Dumnezeu pentru faptele lor.
Adepții etnofiletismului afirmă că aceste probleme puteau fi evitate dacă ierarhia canonică a Bisericii Ortodoxe din Moldova și-ar fi părăsit slujirea și ar fi lăsat locul unei ierarhii impuse de la București. Ca argumentare canonică a unei astfel de propuneri, care, săvârșită fără motiv binecuvântat, ar intra sub incidența sfintelor canoane (canonul 16 I-II), se aduce doar o aspirația naționalistă care ignoră faptul că Biserica Ortodoxă din Moldova este Biserica poporului din Moldova, așa cum reiese și din Tomosul de autonomie din 1994.
Cum acest argument nu este nici pe departe suficient pentru ca slujitorii Bisericii canonice să își abandoneze misiunea dată de Hristos în mijlocul poporului Republicii Moldova, rezultă că singura soluție este încetarea acestei cotropiri a teritoriului canonic din partea structurii numite „Mitropolia Basarabiei”, aplicarea canonului 12 de la sinodul al IV-lea ecumenic, care poruncește ca mitropoliile alcătuite cu acordul puterii lumești să fie redate autorităților bisericești de la care au fost luate.
Nu putem, nici dacă am dori, să conviețuim cu o grupare paralelă Bisericii canonice, care invadează teritoriul canonic al acesteia, pentru că acest lucru nu ne este permis de către sfintele canoane invocate mai sus. Nu avem dreptul de a diviza teritoriul canonic al Republicii Moldova și de a accepta, încălcând canonul 8 de la sinodul I ecumenic, existența a două Biserici Ortodoxe pe teritoriul țării noastre. Acest canon a fost dat tocmai pentru a se evita haosul creat în Biserică, așa cum poate el fi observat în zilele noastre în țara noastră.
Nu avem dreptul să acceptăm ca fiind ortodoxă o ierarhie impusă într-o structură fără nicio legitimitate, contrar sfintelor canoane, aflată sub incidența canoanelor care îi pedepsesc pe episcopii săi cu caterisirea pentru primirea preoților fugari din Biserica canonică, cu preoți și ierarhi opriți de la slujire pe când se aflau în Biserica canonică a Moldovei sau aflați în comuniune cu aceștia, după ce au fost „hirotoniți” (contrar canoanelor 2 de la sinodul al II-lea ecumenic, 20 de la sinodul al VI-lea ecumenic, 35 apostolic etc.) pe seama unor „eparhii” (din „Mitropolia Basarabiei”) din teritoriul canonic al altei Biserici, ai cărei episcopi sunt încă în funcție (acte sancționate de canonul 16 I-II).
Tot ce putem face este să îndemnăm poporul nostru credincios să nu se lase înșelat de discursul etnofiletist și de promisiunea că răzvrătirea contra Bisericii poate trece nepedepsită de Dumnezeu, să reamintim clerului nostru că trecerea de la Biserica canonică la o structură necanonică este inacceptabilă, episcopul neavând voie să ofere carte de eliberare pentru așa ceva, iar trecerea fără carte de eliberare de la episcopul canonic cade sub pedeapsa caterisirii preotului fugar și a episcopului care îl primește, impusă de canonul 17 al sinodului V-VI, iar dacă aceștia nu sunt caterisiți de autoritatea bisericească în viața aceasta, din motive omenești, cu siguranță vor fi sancționați de Arhiereul Hristos la întâlnirea cu El, în viața veșnică.
Pentru cei care provoacă această cumplită dezbinare în rândul poporului nostru ne rugăm ca Dumnezeu să îi înțelepțească să înțeleagă că trebuie să se oprească și să reintre în canonicitate, ținând mereu seama de cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur că vinovăția schismei nu o poate spăla nici sângele mucenicesc, pentru că în afara Bisericii Ortodoxe nu există mucenicie.
Sursa: Episcopia de Ungheni și Nisporeni