Evenimentul pe care îl sărbătorim noi astăzi, şi anume – Intrarea solemnă a Domnului nostru Iisus Hristos în oraşul sfânt Ierusalim – a fost prezisă de prorocul Zaharia cu aproximativ cinci sute de ani înaintea producerii evenimentului: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin.” (Zah. 9:9)
Această intrare deosebită încununează slujirea pământească a lui Iisus Hristos, şi e reprezentată prin Marele Vhod de la Sfânta Liturghie. A intrat în oraşul Domnului Agneţul neprihănit, că să fie adus Jertfă pentru toţi oamenii la marea sărbătoare a Paştelui. Înainte de aceasta, Mântuitorul a fost tainic pregătit pentru ziua îngropării, a fost uns cu un mir binemirositor de nard curat, iar vânzătorul şi hoţul Iuda şi-a dat arama pe faţă (Ioan 12:1-8).
Iisus se urcă smerit pe un măgăruş, ce simbolizează, conform unor interpretări paterice, pornirile noastre pătimaşe, dar şi poporul păgân ce I se va supune. Călare pe acest animal El intră pacinic în cetate, fiind întâmpinat cu mare cinste de mulţime multă. Ca un împărat învingător intră în oraşul păcii, întâmpinat chiar şi de copii, în chip minunat şi de cei sugari (Matei 21:16). După minunea învierii lui Lazăr cel mort de patru zile, oamenii au început în număr tot mai mare să creadă în El. Şi în acest fel invidia duşmanilor a crescut drastic şi uciderea lui Iisus a fost deja ferm decisă de către mai marii iudeilor.
A intrat deschis şi triumfal în oraşul sfânt şi centru al lumii ca să se urce pe cruce şi să învingă moartea, scoţând firea omenească din blestemul originar.
Iar atunci când El iarăşi va să vină cu slavă multă la Parusia, ca să învingă forţele întunericului cu sabia ascuţită a Cuvântului şi să judece oamenii, va fi călare pe un cal alb, însoţit de oşti, la fel pe cai albi (Apoc. 19:11,14).
În acelaşi timp este şi o sărbătoare aflată la porţile tristeţii. Căci cei care-I strigau: „Osana (ce înseamnă: mântuieşte-ne!, n. m.)! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului (titlu mesianic, n. m.), Împăratul lui Israel!” şi aşterneau haine şi ramuri de finic în calea Sa în semn de măreaţă recunoştinţă, în doar câteva zile, la sugestia arhiereilor şi fariseilor, vor striga lui Pilat în gură mare: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!”. Uimitoare prefacere, observă Sfântul Ierarh Teofan Zavorâtul, ce ne urmăreşte pe noi toţi. Îndeosebi atunci când Hristos intră în noi prin Sfânta Împărtăşanie, iar la scurt timp după aceea – uitându-L, şi fără ca să mai strigăm ceva, Îl răstignim cu patimile şi păcatele noastre. Iarăşi şi Iarăşi. Iar El, prin îndelunga Sa răbdare, ne tot iartă și iartă.
Slăvit să fie Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în veci! Amin.
Iereu Anatolie Juraveli