La 23 ianuarie 2024, ținând un discurs în cea de a XII-ea ședință plenară a Întâlnirilor Parlamentare de Crăciun la camera superioară a parlamentului rus, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a abordat, printre altele, subiectul percepției de către populația post-sovietică a lumii occidentale. Aducem în atenția cititorilor Tradiției fragmentul respecti din acest discurs.
Nu este un secret pentru nimeni că, după prăbușirea Uniunii Sovietice, o parte semnificativă a societății noastre a simțit un anumit optimism cu privire la dezvoltarea relațiilor cu lumea occidentală. Un optimism puțin copilăresc: acolo sunt mașini mai bune, case mai confortabile, salarii mai mari, ce ne mai trebuie? Practic nu a existat o evaluare a stării culturale și duhovnicești a societății occidentale.
Anterior aveam o ideologie în care ne-am dezamăgit, dar nimeni nu a căutat o alternativă aici, pe loc, deși a existat și există o astfel de alternativă – tradiția duhovnicească, istorică, culturală a poporului nostru. Alternativa a fost căutată în exclusivitate după hotare, de aici a și apărut percepția necritică a civilizației occidentale de către majoritatea cetățenilor noștri și, mai ales, de către elitele noastre. Au văzut doar lucruri bune în ea, fără a se manifesta vreo atitudine critică.
Și acum, câteva cuvinte despre lumea occidentală. Se știe că la originile creării Uniunii Europene s-au aflat oameni ale căror concepții creștine determinau, în mare măsură, statutul și activitățile lor politice: de exemplu, prim-ministrul francez Robert Schuman sau cancelarul german Konrad Adenauer.
În acei ani, vedeam în integrarea europeană anumite perspective de cooperare în creștinarea vieții publice din Rusia. Însă, în doar câteva decenii, lumea occidentală s-a reorientat către cu totul alte valori și, ca să o spunem direct, către acelea care sunt ostile creștinismului. Și acesta este un fapt împlinit.
Elitele occidentale de astăzi poartă realmente un război împotriva instituției familiei tradiționale – desigur, sub pretextul respectării drepturilor omului, a liberei alegeri și așa mai departe. Ideologia egalității de gen în numeroasele sale variații, începând cu tehnologiile juvenile și terminând cu legalizarea conviețuirii între persoane de același sex, cu propaganda masivă a schimbării de gen și alte perversiuni morale care nici să se pomenească între voi (Efeseni 5:3), distruge cultura tradițională europeană, inclusiv valorile morale, generate de creștinism și acceptate de umanismul european.
Ni se spune că umanismul european are rădăcini, printre altele, în cultura antică păgână – dar aceasta este „pentru echilibru”; întregul umanism european a apărut pe baza principiilor creștine. Alt lucru este că conștiința liderilor de opinie publică a fost reformatată, astfel încât originile creștine au început să fie trecute sub tăcere, impunându-se o altă teorie a apariției umanismului european.
Astăzi putem afirma cu regret că elitele țărilor occidentale deconstruiesc, de fapt, moștenirea creștină, abandonând rădăcinile lor duhovnicești – tot ceea ce a modelat civilizația occidentală ca atare și a făcut posibile succesele și realizările ei anterioare în domeniile științific, cultural, socio-politic. Casa europeană seamănă tot mai mult, în expresia Evangheliei, cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia (Matei 23:27). Da, clădirea este încă frumoasă la înfățișare, uimește prin splendoarea și luxul ei, dar fundamentul s-a deformat iremediabil, comunicațiile sunt putrede, pereții portanți sunt pe cale să se prăbușească…
Spun asta fără nici cea mai mică răutate sau aroganță. Am locuit în Occident, cunosc bine viața occidentală și îmi amintesc de starea morală și religioasă a societății occidentale cu treizeci sau patruzeci de ani în urmă. Era o societate diferită, acolo predominau alte valori. (…)
Acum puteți pune întrebarea: ce urmează? Ce legătură are cu țara noastră tot ceea ce se întâmplă astăzi în Occident privind domeniul relațiilor între genuri, al moralității personale și publice? Putem, desigur, să deplângem și să regretăm că elitele politice occidentale, precum niște călăuze oarbe (Matei 15:14), își conduc popoarele în prăpastie, spre devastarea lor morală și spirituală. Dar Rusia trebuie să învețe o lecție din toate acestea și să înțeleagă cât de important este să rămână fidelă tradițiilor și valorilor sale duhovnicești. Nu ne putem împiedica de celea de care s-au împiedicat țările occidentale – aceasta trebuie s-o ținem minte. Să învățăm lecția nu doar teoreticește, moralizând, ci corectând în fapte acele tendințe strâmbe, păcătoase, care sunt deja parțial prezente și în viața noastră publică.
Această stare de lucruri în niciun caz nu ar trebui să devină un motiv de mândrie fariseică, cică, noi nu suntem ca ei. După cum a spus Hristos, în primul rând trebuie să ne uităm la noi înșine și să ne mărturisim slăbiciunea, păcatele. Nu ar trebui să privim cu dispreț pe nimeni; trebuie să luptăm împotriva acestei ispite în toate felurile posibile, pentru că mândria orbește întotdeauna mintea și învârtoșește inima, împiedicându-ne să vedem clar și deslușit problemele și pericolele. Pe când pericolele există cu adevărat și sunt multe.
Principalul pericol constă în idealul fericirii și al modului de viață pe care civilizația occidentală îl promovează și îl întruchipează atât de atractiv, ideal care, în ultimele secole, a devenit, în esență, o cultura a „vițelului de aur”, plasând în prim plan valorile economice și bunăstarea materială.
Mulți oameni percep lumea occidentală ca pe o imagine vie a abundenței materiale, un pământ fabulos al fericirii și al confortului. Acest lucru este demonstrat în mod elocvent, în special, de fluxurile de refugiați care au inundat țările europene în ultimii ani. La urma urmei, oamenii aleargă după fericire, expunându-și uneori viața unor pericole teribile; caută o viață bine hrănită și prosperă. Desigur, acest lucru nu este condamnabil în sine. Dar, în același timp, observăm că ei înșiși refuză să creeze această viață în țările lor; ei nu pot face acest lucru din cauza diferitelor circumstanțe. Ei vor să vină la o viață deja statornicită și să-și zidească, așa cum spune apostolul Pavel, viața lor pe temelie străină (Rom. 15:20). Situația ne este cunoscută, din păcate, și nouă.
Problema nu constă doar în faptul că migranții care au venit în Europa nu doresc să se integreze, să învețe limba, istoria și cultura acestor țări. Problema migrației în Europa se datorează faptului că migranții s-au confruntat cu un mediu foarte slăbit și dezorientat din punct de vedere duhovnicesc. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că europenii au încetat să mai fie conștienți de rădăcinile lor creștine, le este rușine de ele. Ei evită cu sfială să-l pomenească pe Hristos chiar și în denumirile sărbătorilor. Nu mai este posibil să scrieți Christmas – ci Xmas, adică cuvântul „Hristos” nu poate fi folosit în spațiul public. Ei scot crucile din locurile în care erau amplasate în mod tradițional, de exemplu, din sălile de clasă și încearcă să adapteze textele biblice pentru a justifica ideologia egalității de gen.
Dar un loc sfânt, așa cum se spune în popor, nu rămâne niciodată gol. De aceea admit pe deplin că „grădina înfloritoare” a Europei va căpăta în curând forme și contururi complet diferite, care au puțin în comun cu ceea ce suntem obișnuiți să admirăm.
Totuși, repet: atunci când discutăm despre aceasta, nu trebuie să fim răutăcioși, ci să punem în mod deschis întrebări incomode societății noastre, nouă înșine, mai ales că și noi avem anumite tendințe alarmante. Fascinați de cultura europeană și de beneficiile materiale pe care aceasta le promite, mulți dintre compatrioții noștri care simpatizează cu modul de viață occidental sunt toleranți față de abaterile și excesele morale ale Europei moderne, considerându-le, în cel mai bun caz, fie ciudățenii, fie manifestări normale ale libertății și democrației.
Există un pericol uriaș în această abordare, inclusiv pentru societatea noastră. Tradiția bisericească a păstrat pentru noi cuvintele remarcabilului învățător și sfânt ierarh Vasile cel Mare, marele filozof și teolog, care avertiza: „Cine privește răul fără dezgust, îl va privi în curând cu plăcere”. Cuvinte foarte puternice. Dacă nu există aversiune față de rău – el va deveni plăcere. Împreună cu dragostea pentru valorile occidentale și dorul nestăvilit pentru prosperitatea și confortul european, astfel de oameni aduc pe neobservate în spațiul public acea atitudine tolerantă față de păcat, care a dus la degradarea morală a civilizației europene moderne.
Nu trebuie să ne fie rușine să numim răul – rău și păcatul – păcat. (…) Adevărata libertate a omului este însoțită de conștientizarea responsabilității morale. Nu aveți responsabilitate morală – nu vă apucați să creați o societate liberă, totul se va transforma în iad! Și nicio lege nu va ajuta, pentru că natura eliberată pentru păcat a omului va tinde către rău. Așa spune legea, nu noi am inventat-o și toate acestea sunt foarte bine descrise în teologie. De aceea Biserica luptă împotriva păcatului omenesc – pentru ca viața omului să nu se transforme în iad.
Sursa: Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei