– Omule, de ce-ai venit pe pământ? Vrei să-ți contruiești un palat pe pământ sau o casă în cer?
De ce te înhami la carul palatului tău de casă care ți-ai pus în gând să-l înalți prin ani și te duci mereu peste hotare – vii, ca să faci câți mai mulți bani?.. Ce folos de timpul irosit pe drumurile globului pământesc, că doar ți-ai împlinit visul tău personal că ai înălțat palatul, dar copiii tăi nu au rămas să trăiască în el. Acolo unde ai fost tu, acolo au plecat și copiii tăi, peste hotare, că așa tu i-ai învățat, ei au înțeles că-i mai bine să trăiască peste hotare, că acolo ei cred că-i mai bine de trait decât în palatul care l-ai înălțat, decât în satul unde s-au născut, decât țara care i-a învățat și i-a crescut…
Adu-ți aminte, omule, când ai fost copil, oare părinții tăi au înălțat o casă așa precum a ta și mereu se duceau peste hotare să facă bani?..
– Omule, cum vei urca după moarte la Domnul – cu ascensorul bogățiilor tale sau pe treptele faptelor tale de pe pământ?..
Casa, mașina, banii, piscina, calculatorul, televizorul, bijuteriile, hainele scumpe și elegante, mobilele… care le-ai adunat o viață n-o să le poți lua cu tine. Doar numai faptele care le-ai făcut prin viață celora din jurul tău pe pământ, prin oamenii săraci sau mai triști decât tine, dacă i-ai ajutat – numai cu așa fapte vei putea să răsplătești vămile văzduhului când vei urca la cer.
Adu-ți aminte, omule, ce bogății au avut părinții tăi, cand au plecat la Domnul? Ce-au luat cu ei în cer?
– Omule, de ce atâta cât călătorești pe pământ tu intri cel mai des în casa diavolului, dar în casa Domnului, zici, că nu ai timp?..
Paharele cu cele mai preferate băuturi alcoolice, țigările, drogurile, jocurile de cărți, picioarele fetelor dezgolite dansând pe mesele barului, muzica de plumb… toate acestea au fost menirea vieții tale? Domnul te-a iertat de-atâtea ori și te-a îndemnat să intri în casa Lui, dar tu de câte ori treceai pe lângă ușa bisericii, niciodată nu-ți întorceai privirea cel puțin să-ți faci semnul crucii, niciodată nu ai cinstit sărbătorile Domnului.
Amintește-ți, omule, cu ce se ocupau părinții tăi în vremurile de demult când tu erai copil? Unde se duceau ei mai des?..
– Omule, știi că din cauza păcatelor tale pe pământ au loc războaiele, bolile, cutremurile, furtunile, inundațiile, secetele?..
Din cauza păcatelor tale care le faci zi de zi și nu vrei să te pocăiești de ele, nu vrei să le mărturisești, nu vrei să primești Sfintele Taine, nu vrei să știi de cele șapte virtuți creștine și zece porunci ale Domnului, de sărbătorile creștine. Nici nu vrei să te mântuieși!
Amintește-ți de părinții tăi, Cine le-a ajutat să scape de focul războiului, de vremea foamei, să îndure calvarul deportărilor?
– Omule, de ce crezi mai mult în diavol decât în Dumnezeu? Oare nu simți momentul când diavolul îți fură sufletul și tu devii sluga lui și te poartă de căpăstru prin viață pe unde vrea el?
Meditează cel puțin o zi din viața ta, o săptămână de existență și urmărește acțiunile, faptele, relațiile tale cu oamenii, vorbele tale, verifică-ți cugetul, cum gândești, bine sau rău și încearcă să înțelegi ce duh tăiește în tine, cel bun sau cel rău, mai bine-zis ai să înțelegi, ești în suflet cu Domnul sau cu diavolul? Dacă simți că te stăpânește diavolul, ce faci ca să scapi de el? Te rogi mereu? Frecventezi biserica? Ții postul și te pocăiești de păcatele tale? Primești Sfintele Taine? Cinstești părinții tăi care ți-au dat suflare de viață?
Amintește-ți, de părinții tăi, cine au fost ei pentru tine, cum te-au crescut? Când ai fost copil ai ciocnit vreo dată ouă roșii cu tatăl și cu mama? Ai colindat vreo dată pe cineva?
* * *
Lumea nu ascultă. Suferă, dar nu se înţelepţeşte. Aude Evanghelia, dar nu crede. Primeşte învăţătura, dar se îndoieşte. Cade, dar nu se mai scoală. Se ridică de jos uneori, dar nu se mai spală de noroi.
Lumea suferă mult din cauza păcatelor sale, dar nu-şi arată rănile. Este stăpânită de boli grele, dar nu întreabă de doctor, ca să le vindece. Poartă pe trupul său bube nevindecate, dar ea în haine moi se îmbracă, ca să nu i se vadă rănile. Plânge în necazul ei, dar cu râsul îşi ascunde suspinul. Geme de durerea păcatelor, dar cu distracţii şi felurite desfătări durerea şi-o înăbuşă. Clocoteşte de ură ca o oală de lut la foc, dar nu aleargă la limanul cel liniştit al dragostei lui Hristos. Cu zdrenţe rupte se îmbracă, dar nu vrea să vină prin pocăinţă la Făcătorul ei ca El s-o îmbrace în haină nouă şi să-i pună pe deget inel de aur.
Lumea suferă nespus de mult, dar nu vrea să asculte de Hristos, nu vrea să se salveze prin Biserică. Şi dacă uneori, sugrumată fiind de cumplite încercări – cutremure, boli, secetă, lipsuri, războaie – vine la Hristos, nu are mai multă credinţă decât omul cel din Evanghelie, căci asemenea lui zice: Doamne, de poţi ceva, ajută-mi, fiindu-Ţi milă de durerile mele!
Dar pentru ce toate acestea? Pentru că lumea este robită de duhul cel rău al tuturor păcatelor. Păcatul i-a întunecat mintea, i-a subţiat credinţa, i-a răcit inima, i-a risipit nădejdea, i-a schimbat orizontul şi adevăratul ei, al lumii, rost.
Păcatul o chinuieşte nespus de mult şi nu se va lăsa până nu o va duce în ceasul ei cel mai de pe urmă. Căci ce este cariul pentru stejar şi rugina pentru fier, aceea este păcatul pentru lume. Păcatul este cancerul lumii, este otrava cea de moarte, este hoţul care-i pradă casa ei, este lupul care-i sfâşie oile, este întunericul care o orbeşte. Păcatul aduce toate relele pe pământ. Păcatul desfigurează faţa lumii.
Raisa Plăieșu, pentru Traditia.md