„Satan este vrăjmașul feminității.”
Părintele Serghii Bulgakov
Această duminică deosebită, a treia după sărbătoarea Paștelui, este dedicată femeilor-mironosițe și celor doi ucenici tainici ai Mântuitorului – Drepții Nicodim și Iosif de Arimatea, care au fost farisei și membri ai sinedriului. Prin implicare, în această duminică sunt sărbătorite toate femeile creștine, care merg după Iisus (Marcu 15:41).
„Deși Te-ai pogorât în mormânt, Cel ce ești fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă! și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuți ridicare.” (Condacul Învierii)
*
Într-o societate tradițională, orânduirea patriarhală este cea normală. În sens creștin acest lucru l-a exprimat Sfântul Apostol Pavel: „Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu.” (1 Corinteni 11:3) Deci, atunci când Hristos nu mai este capul bărbatului, despre ce bărbat mai poate fi vorba? Atunci de ce ar trebui el să fie capul femeii și ea să se supună lui (Efeseni 5:22-33)? De aici extragem o implicație importantă, că bărbatul este bărbat atâta timp cât Hristos este capul său, atâta timp cât el este condus în primul rând de un principiu duhovnicesc adevărat. Altfel relațiile polare se năruie, și orice ordine ierarhică veritabilă se pierde.
Iar ce este civilizația contemporană decât o civilizație a năruirii și a întoarcerii lucrurilor pe dos, a haotizării și a sterilității? O civilizație care de fapt se află în dușmănie cu femeia.
„Desfrâul bărbaților aduce cu sine destrăbălarea (sau răzvrătirea) femeii”. (Francisco de Goya)
În esență, conform aceluiași sfânt Apostol Pavel, relația duhovnicească dintre bărbat și femeie, sau dintre mire și mireasă, sunt ascunse în relația tainică dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5:22-33), dintre Dumnezeu și creația Sa. Să nu uităm, că atunci când suntem una cu Hristos, nu mai este iudeu, nici elin, nu mai este parte bărbătească, nici femeiască (Galateni 3:28). Iar mântuirea vine din unirea cu El.
În general „întrebarea despre femeie” (sintagmă apărută în secolul nouăsprezece) este una foarte importantă și astăzi, căci această întrebare-problemă reflectă foarte bine starea umanității și naturii în general. Căci mai batjocorită decât femeia în lumea secularizată contemporană nu este nimeni, și acest fapt denotă grava degradare morală a omului. Puritatea feminină a ajuns exploatată, poluată și pângărită. De aceea unii scriau cândva că trebuiește salvată femeia din femeie. De aceea marșurile „feministe” de astăzi (în esență profund anti-feminine) sunt de fapt marșuri funebre ale feminității și care promovează, fără să-și dea seama, nihilismul sexual. Scăpând de sub adumbrirea bărbătului, care nu mai este sub adumbrirea lui Dumnezeu, femeia devine adumbrită de Vrăjmaș și respectiv de toate sugestiile sale anti-feminine și anti-umane (avorturi, relații libere, căsătorie civilă, carieră politică, homosexualitate, etc.).
„Nihilismul sexual… uneori se ascunde sub masca egalității genurilor care în realitate nu sunt egale, ci profund diferite. Egalitatea imaginară se combină inevitabil cu profanarea feminității și cu reducerea genului la o simplă diferență între mascul și femelă – nihilismul duce la cinism. Dualitatea de gen spirituală a omului își capătă cea mai înaltă expresie în conștiința de sine religioasă, în întoarcerea sufletului către Dumnezeu, care este de obicei definită de scriitorii religioși și mistici drept «căsătorie spirituală».” (Părintele Serghii Bulgakov)”
*
„Dumnezeu și-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le rușineze pe cele tari… și-a ales pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt.” (1 Corinteni 1:27-28)
Femeia a fost prima învrednicită să ateste Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, ba chiar și să-L vadă înviat (Marcu 16:9). Un lucru inedit și demn de mirare, mai ales pentru o societate în care rolul femeii este strict plasat sub autoritatea bărbatului. De aceea și apostolii de la început „n-au crezut” (Marcu 16,11). Și totuși femeile, începând cu Fecioara Maria – Noua Evă, care a fost învrednicită să fie plasată mai presus decât îngerii, au fost primele părtașe la Planul mântuirii neamului omenesc. După ce pe timpul primului Adam ele au adus păcatul, acum ele aduc harul. De aici și abundența de sfințenie feminină în creștinism.
Cum au ajuns femeile duminica la mormânt, și de ce ele sunt numite „mironosițe”? Fiindcă ele căutau cu tot dinadinsul să termină ungerea trupului Mântuitorului, conform tradiției iudaice, cu ulei special binemirositor, începută și grăbit terminată de Drepții Nicodim și Iosif la coborârea lui Hristos de pe cruce. „Ucenicii au fugit, iar femeile s-au bărbătat” (Sf. Ier. Teofilact al Bulgariei), și spre deosebire de apostolii speriați, după ce a trecut ziua de sâmbătă ele au mers dis-de-dimineața la mormântul Mântuitorului, purtând cu sine mir pentru reungerea trupului sfânt. Au găsit piatra grea de pe mormânt prăvălită și un înger care a anunțat Învierea lui Iisus Nazarineanul cel răstignit (Marcu 16:5-8).
„Pe purtătoarele de mir le-ai făcut purtătoare de vestea Învierii Tale, a slavei tale! Nu au uns trupul Tău în moarte, dar ai uns Tu cu uleiul bucuriei sufletele lor cele vii.” (Sf. Ier. Nicolae Velimirovici)
*
Ce ar fi Biserica astăzi fără de femeile sale slujitoare și rugătoare? Dar fără de bunicile sau mamele noastre care au transmis smerit credința în timpuri bolșevic-ateiste? Greu de imaginat.
Vă mulțumim, dragi femei.
Bucurați-vă! Hristos a înviat!
Iereu Anatolie Juraveli