„Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.” (Matei 2:12-13)
După închinare magii-regi pleacă pe alt drum, ca să nu fie ispitiți de Irod și să afle regele viclean cine este Pruncul. În acest timp dreptul Iosif, păzitorul Maicii Domnului, primește poruncă prin vis de la îngerul Domnului să fugă împreună cu Pruncul și mama Lui în Egipt, pentru a se ascunde de mânia regelui, care va ucide pe toți pruncii cu vârsta de până la doi ani din Betleem și din împrejurimele sale, în speranța oarbă că va fi omorât și micuțul Mesia, Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu prin care s-a făcut tot universul. Dumnezeu devenit om gustă de mic copil toate scârnăviile lumii umane în care a pogorât, nici nu a reușit să se ivească pe lume, că răutatea omenească deja Îl înconjoară.
Acest Prunc sfânt așteptat de către poporul iudeu, și nu numai, promis de Dumnezeu pentru a scăpa omenirea din stăpânirea diavolului, ajunge să fie urât din primele momente ale vieții sale și deloc așteptat de către conducătorii întunecați la minte ai Israelului. Care în loc să pregătească poporul pentru întâmpinarea celui pogorât de la Dumnezeu (ca niște slujitori credincioși și înțelepți ce-și așteaptă stăpânul – Mt. 24:45-51) ajung să vadă în El un rival, un concurent la puterea lor mizeră și pământească. De parcă tu, un gândăcel beteag și înfumurat, poți mișca muntele dumnezeiesc al voii Sale. Un absurd caracteristic lumii, ce zace sub puterea celui rău (I Ioan 5:19), și care nu poate percepe nicicum Împărația cerurilor, care este pentru ea ca și inexistentă.
Prorocirile se împlinesc și se tot împlinesc. Și copilașii Betleemului devin primii martiri ai lui Hristos. La fel cum și pământul Egiptului devine primul loc sfințit din care va porni viața monahală. Și fuga Mântuitorului în acest pământ păgân este un prim semn al includerii și neamurilor, adică a neiudeilor, în iconomia minunată a mântuirii Sale. Acest pământ disprețuit de către poporul ales, dar care primul s-a învrednicit să-L adăpostească pe Mesia mult așteptat, l-a adăpostit cândva și pe Iosif, cel trădat de frații săi, dar și pe Moise, conducătorul și eliberatorul de cândva a poporului israelit. Astfel mai multe implicații simbolice pot fi găsite în această fugă egipteană.
Iereu Anatolie Juraveli