„Câţi în Hristos v-aţi botezat,
în Hristos v-aţi îmbrăcat.”
(Gal. 3:27)
Ce este Împărăția cerurilor, care „este înăuntrul nostru” (Luca 17:21)? Este o stare, dar și un loc, un loc central și tainic. Unde omul se unifică cu Dumnezeu. Împărăția cerurilor are un caracter supralumesc (Ioan 18:36), ceea ce înseamnă că rațiunea noastră nu o poate cuprinde, căci este o realitate a veșniciei. Unicul punct universal, de la care pornește cunoașterea Împărăției și intrării în ea, este nașterea minunată a lui Dumnezeu în lume, „Pâinea coborâtă din cer” în „casa Pâinii” – Betleem (Ioan 6:48-51).
Împărăția poate fi achipuită și întredeschisă prin inimă și rugăciune. Iar exprimarea ei poate fi cel mai bine făcută într-un mod simbolic și ieroglific, prin pilde și parabole, care dau celui ce are, iar celui ce nu are, îi iau și ceea ce ar avea (Matei 13:12). Altfel spus, celui care bate, i se deschide, iar celui care nu bate, i se închide și ce are el deschis (Matei 7:7).
Împărăția cerurilor este și un proces, care se încheie cu un banchet nupțial, în unirea inimii, și respectiv a Bisericii, cu Hristos. Este un proces eshatologic, început la Pogorârea Sfântului Duh.
„Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită.” (II Corinteni 11:2)
„Ce-i oare lumea asta? Să-l uiți pe Dumnezeu”, a spus un poet persan. Deși cu toții am fost îmbrăcați în haina de nuntă la Taina Sfântului Botez, am reușit să uităm menirea noastră hristocentrică și să necinstim haina neprihănirii. Deși am fost invitați de mai multe ori prin predica evanghelică, totuși am refuzat și refuzăm în continuare să onorăm invitația la masă euharistică, căci nu vrem „să umblăm întru înnoirea vieţii” (Romani 6:4), fiind lipiți cu trup și suflet de această lume trecătoare a păcatului și de grija zilei de mâine, zi care poate nici să nu mai vină pentru noi (Luca 12:20).
Iar pericolul cel mai mare este pentru cei care știu, dar nu fac, pentru cei care cred, dar nu trăiesc după credință. Căci deși am fost strânși de pe la răspântii, am nemulțumit învrednicirea cu care am fost înzestrați, am fugit de pocăință, am batjocorit cele sfinte și am îngropat talantul. Tăcând sau dând vina pe alții, ne-am făcut părtași minciunii, și ne-am nuntit cu ea. Intrați în focul veșniciei, la Masa Mielului lui Dumnezeu, rămânem și fără de cele pe care le mai aveam, cu mâinile și picioarele legate, aruncați în locul pe care l-am ales singurei, în casa deznădejdii și neputinței de a mai iubi.
Fraților, sub îmbrăcămintea noastră de piele (Facerea 3:21), să pregătim haina de nuntă și să o țesem euharistic cu cele mai fine ațe de aur ale harului, după vorba Apostolului, care ne cheamă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii (Romani 13:12), căci ca un fur în miez de noapte va veni Ziua Domnului și ne vom trezi nepregătiți la Masa mesianică, în pijamale sau alte țoale necuviincioase ale păcatului.
„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora… Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3:12-14)
Iereu Anatolie Juraveli