În duminica dintre sărbătorile Înălțării Domnului și Cincizecime (Pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor) pomenim pe părinții primului Sinod Ecumenic ce a avut loc la Niceea, fix 1700 de ani în urmă.
Convocat de către împăratul Constantin cel Mare în anul 325, sinodul a strâns o multitudine de sfinți ai timpului pentru a combate erezia ariană (care nega firea dumnezeiască a Mântuitorului). În același timp sinodul a adoptat o primă formă a Simbolului Credinței (Crezului), ulterior împlinită și finalizată la cel de-al doilea Sinod Ecumenic în anul 381 la Constantinopol. De aceea Crezului i se mai zice Simbolul Credinței niceo-constantinapolitan și care reprezintă o mărturisire a dogmelor creștine. Orice creștin ortodox este obligat să-l cunoască pe de rost.
Crezul a rămas neschimbat până-n ziua de astăzi, doar romano-catolicii au intervenit în el, făcând o adăugire numită filioque și care a fost una din cauzele Marii Schisme (1054).
Pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi reprezintă un fragment dintr-o rugăciune a Mântuitorului (Ioan 17:1-13) rostită în prezența ucenicilor și care este numită „arhierească”, fiindcă El o zice pregătindu-se pentru aducerea Jertfei de pe cruce („Părinte, a venit ceasul!” Ioan 17:1). Această rugăciune culminantă care este îndreptată de Fiul către Tatăl ne arată apropierea esențială între Cel Trimis și Părintele Său. Aici Mântuitorul ne spune direct ce înseamnă viața veșnică: să-L cunoaștem pe Tatăl, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-a trimis (Ioan 17:3). Ereticii pot să se poticnească de acest verset (cum au făcut-o arienii), dar să nu fie, căci dacă Tatăl este Dumnezeu adevărat, la fel și Fiul Său trimis, Unul-Născut, este Dumnezeu adevărat, fiind de o esență cu Tatăl (de-o-ființime – homoousia) – „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (Crezul). Deci Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, fiindcă trup a primit de la Fecioara Maria.
„Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci.” (1 Ioan 5:20)
Slava ce o avea Dumnezeu Cuvântul, Care s-a smerit pe Sine întrupându-Se în om, o avea de la Tatăl „mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). Și slava care urma să fie redobândită împreună cu firea omenească, deja sfințită, la Înălțare, va lucra prin Sfântul Duh în Biserica Sa până la Parusia (A doua Venire întru slavă a Mântuitorului), când „Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni 3:4).
Iisus mai cere Tatălui ca ucenicii Săi credincioși să fie păziți și „să fie una precum suntem și Noi” (Ioan 17:11). Noi – adică Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – Treime de o ființă și nedespărțită, Unul Dumnezeu – iubire (1 Ioan 4:8; Ioan 17:26). Aici Mântuitorul are grijă de ucenici, dar și de Biserica Sa, adică de cei ce urmează să creadă în El, prin cuvântul ucenicilor (Ioan 17:20).
Pericopa se încheie cu versetul „iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei”. Pe care îl putem corela cu ultimele versete ale Evangheliei lui Luca, citite joi, la sărbătoarea Înălțării Domnului pe care continuăm să o prăznuim și astăzi: „Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.” (Luca 24:51-53). În așteptarea Pogorârii Sfântului Duh – făgăduința Tatălui (Luca 24:49), care într-o săptămână va da viață lucrătoare nou-născutei Biserici.
Iereu Anatolie Juraveli