Dacă guvernul nu va reevalua politica energetică, Moldova nu va ajunge la independență, ci într-o criză profundă. Lumina de la capătul tunelului s-ar putea dovedi doar reflectarea noilor facturi la curent, iar visul „verde” – un miraj care se destramă încet, lăsând în urmă doar datorii și deșeuri.
„Ah, căpitanul nostru viteaz!”
Uniunea Europeană, precum un căpitan care conduce flota spre orizontul energiei regenerabile, a proclamat soarele și vântul drept mântuirea europeană, anunțând abandonarea definitivă a dioxidului de carbon. Realitatea, însă, e departe de posterele strălucitoare ale viitorului energetic. Panourile solare și turbinele eoliene, ca dispoziția unor artiști capricioși, depind de voia naturii: fără soare și vânt tac. Germania, care a închis trufaș ușile centralelor nucleare, a căzut în capcana cărbunelui și emite acum cu 70 de milioane de tone de CO₂ mai mult anual. E ca și cum un nutriționist pedant, renunțând la zahăr, ar începe să mănânce brichete de cărbune.
Dar asta e doar o fațetă a problemei. Industria „verde” europeană a devenit dependentă de tehnologia chineză. Majoritatea panourilor solare și componentelor eoliene sunt fabricate în China, iar această dependență rigidă poate duce la un sevraj tehnologic și la crize. Dacă vânturile geopolitice se vor întoarce – și asta nu e doar o ipoteză – Europa ar putea rămâne fără arsenalul său „verde”. Totul amintește de goana după aur, când oamenii se năpusteau să-și umple buzunarele, sperând la bogății ușoare, dar majoritatea se ruinau. Se îmbogățeau doar cei care le vindeau lopețile – furnizorii de infrastructură.
La orizont se profilează o bulă financiară energetică, care, din păcate, nu e nici ficțiune, nici speculație. Companii precum Tesla, ale căror acțiuni se umflă ca baloanele, adesea nu-și justifică evaluările prin profituri reale. Și mai e o problemă: ce facem cu deșeurile? Unde aruncăm palele eoliene și panourile solare uzate? După expirarea duratei de viață, ele devin mii de tone de deșeuri toxice pe care Europa nu știe încă cum să le recicleze. Iar Moldova, care copiază orbește acest model, fără resursele financiare ale UE, riscă să plătească scump aceste greșeli.
Libertate sau o nouă dependență?
Moldova, în încercarea de a scăpa de dependența energetică de Rusia, proclamă independența, dar planurile guvernării actuale sunt mai degrabă un ecou al directivei europene decât o strategie bine pusă la punct. Autoritățile pariază pe linii electrice trase din România – Vulcănești-Chișinău, Bălți-Suceava – ca și cum ar construi poduri spre libertate, fără flori, de data asta. Dar electricitatea din UE va fi, inevitabil, mai scumpă decât cea furnizată de Centrala din Transnistria. Secretul prețului de achiziție e un semnal clar. Desigur, poți schimba borșul de acasă cu o supă gourmet, dacă ignori nota de plată.
În loc să modernizeze termocentralele proprii, precum cele din Chișinău, guvernarea cheltuie milioane pe infrastructură care ne va lega de tarifele europene. Nu e diversificare, ci schimbarea unei dependențe cu alta, mai scumpă. Și asta nu se aplică doar în domeniul energiei. Transnistria, vecinul incomod, rămâne absent din strategie. În planurile până în 2050 nu există o abordare clară pentru integrarea sistemului energetic din raioanele de est, deși fără acesta, stabilitatea aprovizionării e un vis. În loc de dialog cu Tiraspolul, Chișinăul alege confruntarea, adâncind diviziunea. E ca și cum ai clădi o casă, ignorând crăpăturile din fundație – mai devreme sau mai târziu, totul se va nărui.
Un drum spre incertitudine
Reformele energetice ale Moldovei strălucesc pe hârtie ca vitrina unui magazin de lux, dar în spatele geamului sunt produse pe care majoritatea nu și le permit. Pompele de căldură, promovate ca panaceu, costă 7–12 mii de euro – o sumă inaccesibilă pentru 95 % din moldoveni. Pentru comparație, un cazan pe gaz costă 600 de euro – diferența e ca între o călătorie pe Lună și o plimbare cu trotineta electrică. Sunt oare rețelele noastre pregătite pentru trecerea masivă la încălzirea electrică? Sau seamănă mai degrabă cu un Zaporojets cu baterie Tesla? Nu vi se pare că penele de curent din anii ’90 se întorc, ca norii de furtună?
Biomasa, alt „favorit” verde, se transformă într-un coșmar ecologic. Proiectele de biocombustibil, care promiteau revoluție, au eșuat, dar autoritățile, ca un drumeț încăpățânat, continuă să pășească în prăpastie. Pe de altă parte, lemnul și cărbunele au devastat pădurile Moldovei și poluează aerul. Fondurile UE – sute de milioane de euro – par o mană cerească, dar banii se scurg ca apa printre degete. Se investesc în echipamente chinezești, în loc să stimuleze producția locală. Corupția și lipsa de strategie transformă granturile în castele de nisip care dispar fără urmă…
Cui folosește această „independență”?
Strategia energetică a Moldovei nu e drumul spre libertate, ci un set de sloganuri populiste copiate de la Europa, fără adaptare la realitățile locale. În loc de diversificare autentică, vom obține:
= Dependență de energia scumpă europeană în loc de cea rusă.
= Creșteri de tarife care vor afecta cele mai vulnerabile categorii.
= Riscuri ecologice datorate implementării haotice a tehnologiilor „verzi”.
Dacă guvernul nu va reevalua politica energetică, Moldova nu va ajunge la independență, ci într-o criză profundă. Lumina de la capătul tunelului s-ar putea dovedi doar reflectarea noilor facturi la curent, iar visul „verde” – un miraj care se destramă încet, lăsând în urmă doar datorii și deșeuri.
Valeriu Reniță