„Principala tactică a diavolului constă
în a pretinde că nu există.”
Viața porcească a oamenilor atrage asupra lor activitatea înăbușitoare a demonilor. Inima înecată în patimi și dorințe murdare este un pământ propice pentru lucrarea forțelor necurate, care stau la ușa deznădejdii, ultimul pas până la marginea prăpastiei în marea întunericului mormântal.
În această duminică, în Biserică se citește episodul vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarenilor, din Evanghelia după Matei. Un episod înfricoșător (prezent în fiecare din cele trei primele Evanghelii – după Matei, după Marcu și după Luca), mai ales când îți pune în față o oglindă, ca să-l vezi pe gadareanul din tine care-L alungă pe Hristos, atunci când El alungă demonii cu a Sa prezență purificatoare.
Porcul este un animal care nu poate să-și ridice ochii la cer. Iar atunci când nu este îngrijită de om, gojineața sa mizerabilă poate ului orășeanul aflat la adăpostul steril de bloc. Acest animal simbol arăta starea deplorabilă la care omul poate să ajungă. Starea porcească, sau mai general i se mai zice – dobitocească, ar fi ultima stare înainte de cea infernală și demonică la care poate coborî omul – ființă chemată prin esența sa la viață îngerească și supraumană. Bunăoară păcatul curviei ar aparține stării dobitocești, pe când cel al sodomiei („păcat contra firii”) – deja stării demonicești. Multe avem de învățat de la animale, chiar și de la cele mai „josnice” dintre ele.
Ținutul Gadarenilor a fost populat în mare parte de greci păgâni când Mântuitorul a debarcat într-acolo. De aceea – prezența turmei de porci, care erau „ca la două mii de capete” (Marcu 5:13), căci după cum știm iudeilor le era interzis de Lege consumul de porcină.
Că erau doi demonizați sau unul singur (conform celorlalți evangheliști) – în cazul de față puțin ne interesează. Deși Părinții rezolvă această inconsecvență prin gradul de demonizare mai mare al unuia din cei doi posedați, asupra căruia se și opresc evangheliștii Marcu și Luca.
„Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” (Matei 8:29). Dovadă directă că până și „demonii cred și se cutremură” (Iacov 2:19).
Să atragem atenția la efectele exterioare ale demonizării descrise în fragmentul evanghelic. Aflați sub conducerea demonilor, oamenii, la Matei: 1 – trăiau în morminte (adică în peșteri), 2 – au fost cumpliți (adică violenți), încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Omul demonizat, la Marcu,: 3 – nu putea fi legat nici măcar în lanţuri, „el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească”, 4 – neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, striga şi se tăia (se pălea) cu (de) pietre. La Luca: 5 – de multă vreme nu mai punea haină pe el și 6 – era mânat de demon în pustie.
Aceste semne pot fi ușor întrevăzute în ziua de astăzi. Oamenilor contemporani, nefiind totuși în mare parte demonizați cum au fost cei de mai sus, prin sugestie colectivă li se impun „haine” virtuale (adică li se atribuie un chip de conduită), care dau o directivă psihică, și când apare un moment propice – victima este, deja efectiv, aruncată în bezna păcatului și morții. De aici și expresia „moda la demonic”. Deși majoritatea consumatorilor de „necurății”, cred că în mare parte este vorba de distracție, teatru și jucării, totuși, lent dar sigur, tot mai mulți și tot mai ușor, ei ajung la rândul său să devină jucării în mâini anonime și invizibile.
Mormintele aici, simbolic vorbind, reprezintă toate locurile necurate, ale faptelor rele și mortifiante, „rezervoare ale răului” (Sfântul Teofilact al Bulgariei). Chiar și blocurile imense de locuit seamănă astăzi mai mult la morminte verticale decât la locuințe. În această cheie poate fi văzut, de exemplu, și automobilul–sarcofag, ce a devenit un fel de scafandru „vital”, armă pentru izolație, cu ajutorul căruia omul se închide ermetic și „nimicește spațiul” („Dacă un om urăște spațiul și dorește să-l nimicească… De ce nu se bagă de pe acum în sicriu? E destul de puțin spațiu acolo.” C.S. Lewis). La fel și așa-numita „realitate virtuală” (cu al său „spațiu virtual”) – mormântul și pustiul realității (respectiv al spațiului). Desigur, mai putem include în rândul „mormintelor”, sub masca de viață activă și nocturnă – toate cluburile contemporane, discotecile, barurile, casele de toleranță etc. în care omul se distrează (adică se împrăștie și devine neatent) și primește permisiunea de a-și manifesta, în limite dictate, latura sa înăbușită și unde el este momit să-și „iasă din minți”.
Automutilarea sau profanarea trupului se manifestă astăzi deschis prin piercing, tatuaje și alte tipuri de mutilări (adevărate ecouri infernale). Goliciunea indecentă, și în general sexualitatea deviată și exhibiționismul, sunt caracteristici mult prea evidente ale demonicului, din cauza căruia omul, devenit animal de povară al unor forțe sieși necunoscute, vrea mereu să se dezbrace, și mai ales în public, iar dacă este de fire inhibat, să-i vadă pe alții dezbrăcându-se. Ceea ce reprezintă o parodie sinistră a stării paradisiace de până la cădere. Și aici ne referim doar la partea văzută a lucrurilor, căci cea nevăzută (adică ceea ce se întâmplă după ușile închise) este cu mult mai drastică. În general, parodia, simulacrul, obscenitatea și inversiunea sunt caracteristici prime ale diavolului, căci, bunăoară, și sfinții trăiau în pustie, în peșteri și unii din ei umblau goi, dar fiind „mânați” deja de un alt duh, cel al adevărului, pocăinței și lucidității.
„Toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.” (Matei 8:32)
„– Din pricina păcatelor, cu îngăduința lui Dumnezeu demonii sunt dezlegați între oameni.
– Hristos a îngăduit demonii se intre în porci, nu ca să-i asculte pe demoni, ci ca să-i învețe pe oameni.
– Demonii sălășluitori în numai doi oameni, au năruit și au înecat în câteva clipe două mii de porci.
– Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit, demonii ar fi făcut cu toți oamenii de pe pământ în câteva clipe ceea ce au făcut cu porcii.” (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)
După cele întâmplate, chemați de porcari, au venit toți locuitorii din cetate (Matei 8:34) și L-au întâmpinat pe Hristos. La fel cum demonizații L-au întâmpinat de la început. Ei, acești doi (sau unul), acum ședeau, îmbrăcați și „întregi la minte”. Gadarenii s-au înfricoșat (Marcu 5:15) și L-au rugat să se ducă din hotarele lor.
De ce? Fiindcă contactul, chiar și îndepărtat, cu lucrurile sfinte poate înspăimânta firea păgână și închinătoare la idoli. Căci este o fire nepregătită, deloc conformă cu cele sfinte văzute sau auzite, plină de încăpățânare și nedorință fermă de pocăință. Orice sfințenie și urmă de sfințenie usucă băltoacele prin focul haric, iar cei care trăiesc în deprinderea bălăcirii în mocirla păcatului, alungă sursa purificării și curățirii și îi întorc de frică spatele, ca să nu rămână demascați și fără de patima înrudită. „În loc să cadă în genunchi și să mulțumească Domnului că a salvat două suflete, ei jelesc pierderea porcilor! În loc să-L roage să le fie oaspete, Îl roagă să plece cât mai repede.” (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici).
Interesant este că mai demult oamenii din popor îi numeau pe cei nebuni drept „împrăștiați la minte”, ceea ce ar avea legătură cu răspunsul demonului la întrebarea Mântuitorului privind numele său: „Legiune este numele meu, căci suntem mulţi” (Marcu 5:9) sau „Care-ți este numele? Legiune.” (Luca 8:30). „..Știi tu oare că și vicleanul are ostași? (Sf. Cuv. Paisie Aghioritul). Acest moment lipsește la Matei. Mai menționăm în treacăt că o legiune romană pe acele timpuri era formată din mii de soldați.
„Să se rușineze cei ce osândesc pe ghergheseni (gadareni) mai înainte de a se osândi pe sine. Dacă s-ar scula gherghesenii astăzi din mormânt și ar prinde să numere, mare mulțime de cei ce gândesc asemenea lor ar afla în creștina Europă! Ei măcar L-au rugat cu frumosul pe Hristos să plece de la ei, pe când popoarele Europei deadreptul Îl alungă. Și de ce Îl alungă? Ca să rămână ele singure cu porcii și cu stăpânii lor, dracii.” (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)
Iereu Anatolie Juraveli