Tot ascultându-i pe experții și analiștii politici de la București cum se expun pe teme bisericești în raport cu Republica Moldova, de fiecare dată te convingi că pentru majoritatea covârștoare a dânșilor Biserica este doar un instrument (încă unul, în rând cu celelalte) de expansiune „în Basarabia” pentru a o „întoarce la Patria-mamă”. Nimic mai mult. Anume în acest scop a fost provocată, în 1992, în Biserica Ortodoxă din Moldova schisma numită „Mitropolia Basarabiei”.
Dan Dungaciu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și un bun cunoscător al realităților din interfluviul pruto-nistrean, se miră de ce adictelea Patriarhul Moscovei a avut mai multe vizite în Republica Moldova, iar Patriarhul României nici una? Și dă de înțeles că-i nemulțumit de lipsa unei poziții tranșante în această privință din partea aceleiași „Mitropolii a Basarabiei”.
Ce am putea răspunde domnului Dungaciu?
Că relațiile dintre Bisericile Ortodoxe surori, deși ultima vreme cunosc complicații, continue să se bazeze pe principii de canonicitate?
Că vizita unui Întâistătător de Bisierică autocefală pe teritoriul aflat în responsabilitatea canonică a altui Întâistătător de Biserică autocefală nu poate avea loc fără invitația acestui din urmă?
Că Biserica Ortodoxă este o instituţie divino-umană întemeiată de Hristos și condusă de El, patriarhii fiind întâi de toate slujitorii Lui, iar misiunea Bisericii în această lume a fost şi rămâne mântuirea celor care-L mărturisesc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu și nu are nimic cu vânzoleala politică sau chiar geopolitică și dorințele de recroire a configurațiilor teritorial-statale?
Bănuim că, orice am răspunde, nu vom fi înțeleși corect. Din care cauză îl lăsăm pe domnul Dan Dungaciu fără răspuns la întrebrea de ce oare până în prezent nici un Patriarh al României nu a trecut Prutul? Important e să știm acest răspuns noi. Iar noi îl știm.
Victor Josu