14 iulie 2024 – Duminica a III-a după Cincizecime
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6:22-23)
Dacă ochiul tău vede trupul și cele trupești, atunci când ochiul e rău, adică bolnav, el poate vedea totul ca prin ceață, sau dacă e orb – în general să nu mai vadă nimic. Deși asta nu ar însemna că lumina nu mai există, ci că „luminătorul” nostru are o problemă.
Astfel începi, bunăoară, să vezi paie în ochii altora, iar bârnele din ochii tăi să nu le mai observi (Luca 6:41). Vorba ceea: multe căi i se par omului bune, dar la urmă duc la moarte (Pilde 16:25). Ochii trupești văd totul sub îndrumarea minții, care este „fereastra sufletului spre Dumnezeu” (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici). Deci în primul rând despre minte este vorba în primele versete ale pericopei evanghelice din această Duminică.
Mintea noastră este un fel de proiector-luminător, și dacă tot ce noi vedem pe pânza înconjurătoare este „umbra sufletului nostru”, atunci „din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45) și din ochiul nostru izvorăște curățenia „punctului de vedere” (toate fiind curate pentru cei curați, ne spune Sfântul Apostol Pavel, Tit 1:15).
„Întru El era viață și viața era lumina oamenilor; lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1:4-5). Doar lumina dezarmează întunericul, doar viața umple golul morții, înseamnă că atunci când viața noastră este moarte, cum este moartea atunci? Întrebare ce nu are răspuns, căci răspunsul poate fi dat doar pe terenul ființei, vieții, luminii, pe când neființa poate fi doar achipuită prin păcat. De aici și expresia teribilă a Evangheliei „întunericul cel mai dinafară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților” și în care poți fi aruncat.
Civilizația contemporană îl vrea pe om cu ochii împăienjeniți, împrăștiați, drogați și lipiți de lume sau, mai bine zis, de o lume a iluziei și a virtualității – care este o proiecție a neantului ce poartă chip de lumină și viață. Omul deprins cu murdăria păcatului, pe care nu-l mai vede, trăiește parodia curățeniei, căci se află la nivelul superficial și egocentrist al perceperii și înțelegerii lucrurilor și stărilor. Mai corect spus, el nu mai trăiește, ci se lasă trăit de forțe lui necunoscute. Mântuitorul ne zice că El este Lumina lumii care dă lumina vieții celor care-L urmează (Ioan 8:12), dar la fel și anticrist minciunos o spune.
„Demonii mai întâi se străduie sub orice chip să ne întunece mintea și s-o facă uitucă și doar după aceea să ne arunce în prăpastia păcatului.” (Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi)
„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6:24)
Comoditatea este una din ispitele cele mai importante. Omul nu a venit în lume ca să se așeze cât mai comod în ea, vorba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Sau altfel spus, „sensul creștinismului nu poate fi clar pentru cei care se simt bine în această lume” (V. Soloviov). Iar mamona, care reprezintă avuția, și în general toate lucrurile materiale puse în capul unghiului, mai este și numele unei patimi centrale căreia îi zice iubirea de arginți, adică iubirea de bani, patima care l-a păgubit pe Iuda Iscarioteanul și care este „rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10).
Să te închini la doi domni e ca și cum să fii așezat pe două scaune, sau cum se mai zice în popor: nici cu dracu să fiu, dar nici cruce să-mi fac. Lucru de altfel imposibil, căci nu există poziție neutră, ci obligatoriu acolo unde nu se depune dorință și efort pentru urcare în sfera credinței, se produce rostogolirea în jos, în starea dobitocească, sau încă mai jos.
„De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?..” (Matei 6:25-26)
Iar trupul subjugat îmbrăcămintei este la fel ca și sufletul subjugat trupului. O inversare a ordinii ierarhice adecvate stării umane. Toată lumea materială înconjurătoare este o îmbrăcăminte a trupului, la fel cum trupul este îmbrăcămintea sufletului. Respectiv, imaginea lumii din sufletul nostru este îmbrăcămintea duhului, care la rândul său face legătura cu cele supraumane și sfinte, adică redă lumii „imaginea veșniciei”. Esența hristică este ascunsă în miez, care la rândul său este îmbrăcat în coji. Căci dacă Dumnezeu îi dă unei nuci coajă ca să-și apere miezul, cu atât mai mult omului, în care este ascuns miezul veșniciei. Deci rațiunea de a fi a învelișului este de a sluji miezului, adică centrului, de aceea Împărăția cerurilor care trebuiește căutată este înăuntrul nostru (Luca 17:21). Iar timpul dat este pentru ca să adecvăm învelișul scopului urmat, prin pregătirea hainei de nuntă (Matei 22:11), urmărind și urmând Voia Împăratului, care este ascunsă în poruncile Sale, ce ne-au fost lasăte prin Cuvântul Său.
„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.” (Matei 6:31-32)
În societatea contemporană de consum, unde ceea ce ar trebui să fie un mijloc măsurat devine un scop supraapreciat, „shoping”-ul și supermarket-ul reprezintă raiul mult râvnit. Burtă, bani și boarfe – primii dușmani care ne moleșesc și deschid drumul unor dorințe tot mai rare sau interzise. Aici nu mai poate fi vorba de Împărăția Cerurilor, care este dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt, și nu mâncare și băutură (Romani 14:17).
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6:33)
Mila lui Dumnezeu și Cel care răstignire a răbdat pentru noi, în pofidă la ceea ce facem, ne dă toate cele necesare pentru viață. Rămâne doar să căutăm în primul rând Împărăția cerurilor și, cum spune Apostolul, să mulțumim totdeauna pentru toate (Efeseni 5:20). Adică să trăim viața euharistic, poziționând totul la locul său cuvenit.
Iereu Anatolie Juraveli