Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare din tot calendarul creştin. Dacă Părinţii Bisericii şi teologii ei au dedicat pagini nenumărate acestui măreţ praznic, poeţii nu puteau rămâne mai prejos.
Propunem în continuare cititorilor portalului „Tradiția” câteva poezii ale poeților români dedicate Sărbătorii sărbătorilor.
Mihai Eminescu – Învierea
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Gheorghe Coșbuc – La Paști
Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Şi-un vânt de-abia clătinător
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ne e soarta
Şi viaţa este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştele! Nu plânge, mamă!
Alexandru Vlahuță – Christos a înviat
Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma lui.
Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora –
Atotputernic și smerit!
El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.
Și tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc –
Și celor care cred într-însul,
Și celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege…
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
Din toată lumea asupriții
În jurul lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuțit:
„Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”…
II
Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs și te-au scuipat în față
Din spini cunună ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ți s-au crezut…
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiți
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți…
III
S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,
Și valurile-i neoprite
Peste pamânt se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculați… Christos a Înviat!
Octavian Goga – E sărbătoare
E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paştile cele frumoase, şi-n fire zvonul lor străbate,
Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,
Eu simt strigarea ei aprinsă, şi-n vorbe sufletul o schimbă:
*
Voi toţi cari suferiţi şi plângeţi sub larga-ntindere albastră
Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră!
Veniţi, voi, obidiţii lumii, cu buzele înfrigurate,
Voi, chinuiţii de arsura unei tăceri îndelungate;
Voi, osteniţi fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,
Voi, căror vremea v-a dat veşnic numai porunca blestemată;
Voi, ce muncirăţi pentru alţii, trudind cu mâinile-amândouă,
Veniţi, că zvonul meu acuma vesteşte învierea, vouă!
Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
Eu cerului vă strig durerea, şi Dumnezeu din cer aude!
Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate,
Zăvoarele mucigăite din temniţe întunecate!
Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea,
Şi prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!
*
Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
Şi-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.
Alexei Mateevici – Hristos a înviat
Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt
Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniştise neamul vânzării pe pământ
Era o taină mare… minune-apropiată.
Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjari
Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii,
Nepresimţind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii.
Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit;
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuieşte,
Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Zguduit,
Mormântul se deschide: scriptura se-mplineşte.
Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!… Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea!
Lumină din lumina cerescului cuprins
Luceşte-acum pe chipu-i, Îl-nalţă biruinţa.
Şi, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea şi credinţa.
Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat
Spre învierea vieţii în faptele de bine.
Cântaţi cu bucurie acelui Ce-au scăpat
Pe om şi omenirea de moarte sufletească.
Îi Paştele! Viaţă! Hristos au înviat!
Iubire între oameni şi pace să domnească!