Intensificarea activităților structurii schismatice „Mitropolia Basarabiei” și, în special, frecvența crescândă a atacurilor informaționale asupra Bisericii canonice în persoana Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a generat apariția unui șir de comentarii confuze, ce denotă faptul existenței în societatea moldovenească a mai multor viziuni greșite asupra situației din sfera religioasă.
Comentariile din care mi-am permis să preiau câteva exemple aparțin unor persoane cu autoritate, oameni ale căror cuvânt are o anumită pondere în societate. Cu atât mai important e să înțelegem ce este greșit în părerile lor – în speranța că pe viitor cel puțin aceste greșeli vor putea fi evitate.
Nu voi numi portalul unde sunt publicate comentariile, nici numele comentatorilor, pentru că, din păcate, asemenea păreri au devenit deja tipice. Putem spune că s-a format un anumit set de clișee care sunt folosite în evaluarea situației religioase din țara noastră. Drept urmare, întrucât aprecierile se bazează pe o înțelegere greșită a esenței și misiunii Bisericii, la cititor ajunge o imagine distorsionată a stării de lucruri – și asta în ciuda faptului că autorii comentariilor au avut, sunt tentat să cred, cele mai nobile intenții.
Mă voi limita la doar câteva citate care conțin formulările unora dintre aceste clișee, însoțindu-le cu mici explicații.
Așadar:
- „Misiunea Bisericii Ortodoxe este de a consolida societatea moldovenească”.
În realitate, dacă foarte pe scurt, misiunea Bisericii lui Hristos este de a contribui la mântuirea sufletelor membrilor săi, de a-i pregăti pe aceștea pentru viața veșnică în care creștinii se mută după încheierea vieții lor vremelnice pământești, și pentru întâlnirea lor acolo cu Dumnezeu. Orice altă misiune Biserica nu poate avea.
Bineînțeles, întrucât își desfășoară activitatea în cadrul societății umane, Biserica în dependență de condițiile sociale existente poate realiza și unele funcții conexe – caritabilă, educațională, pacificatoare etc. Toate acestea, dacă condițiile sunt favorabile. Dacă condițiile sociale sunt nefavorabile, atunci Biserica nu va putea realiza funcții conexe. Dar în orice condiții, chiar și în cele mai ostile Biserica are datoria să lucreze pentru mântuirea omenilor. Anume pentru această lucrare și nu pentru altceva a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos.
Cât privește consolidarea societății moldovenești și, în paralel, a statului moldovenesc, de acest lucru ar trebuie să se ocupe partidele politice împreună cu așa-zisa societate civilă. Or, dacă am ajuns să vorbim despre misiune, anume această consolidare constituie scopul misiunii dânșilor.
- „Atât Mitropolia Moldovei, cât și Mitropolia Basarabiei nu trebuie să împartă creștinii, dar trebuie să îi unească în numele lui Hristos. Ambele mitropolii au același valori și slujesc unui singur Dumnezeu.”
Pentru început, să separăm grâul de neghină. Din punctul de vedere al statului secular sau, dacă s-o luăm după Constituția Republicii Moldova, al statului laic ambele organizații au aceleași drepturi și sunt egale în fața legii. Însă până aici, mai departe egalitatea dispare. Pentru că, de îndată ce vom încerca să impunem o abordare secularistă relațiilor din interiorul unei religii, în cazul nostru – din cel al creștinismului ortodox, imediat vom crea confuzii. Nu întâmplător s-a spus: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
Din punctul de vedere al legilor bisericești care se numesc pravile sau canoane, „Mitropolia Basarabiei” nu este Biserică. Respectiva organizație a apărut în anul 1992 prin alunecarea în schismă a unui grup de clerici moldoveni care au încălcat jurământul depus la hirotonie și ordinea canonică de trecere de la o Biserică locală la alta. Nu i-a imprimat canonicitate acestei structuri cvazireligioase nici faptul că, la sfârșitul aceluiași an, folosindu-i pe acești schismatici Patriarhia Română a hotărât „reactivarea” fostei Mitropolii a Basarabiei (care a existat pe teritoriul dintre Nistru și Prut în anii 1928-1940 și 1941-1944). Și nici nu a avut cum să-i imprime, fiindcă însuși actul „reactivării” a avut un caracter de intervenție necanonică în treburile unei alte Biserici locale, pe un teritoriu bisericesc străin unde în acel moment își desfășura activitatea Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove. Tot atunci au fost încălcate și canoanele care înterzic episcopului unei eparhii să-și extindă autoritatea asupra altei eparhii, iar mitropolitului – să-și extindă autoritatea dincolo de limitele regiunii sale.
În fond, orice schismă bisericească și este ceea ce îi împarte pe creștini. Iar potrivit legilor bisericești calea spre împăciure poate fi doar una singură – pocăința oamenilor care au comis acest grav păcat – alunecarea în schismă – și revenirea lor în una sfântă sobornicească și apostolească Biserică. Revenirea acolo de unde au plecat și unde toți sunt uniți în numele lui Hristos și slujesc unui singur Dumnezeu. Din punct de vedere religios o altă cale nu există.
- „Disputa instituțională dintre Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove și Mitropolia Basarabiei este dificilă și complexă, deoarece implică atît aspecte istorice și religioase, cît și politice, teritoriale și naționale.”
Orice schismă este întotdeauna o rană pe trupul Bisericii. Despre modalitatea de vindecare a rănii s-a spus mai sus. A prezenta schisma drept o dispută instituțională, agravată de aspecte istorice, politice, teritoriale, naționale sau de altă natură, înseamnă a încâlci și mai mult situația, nicidecum a o lămuri. Aceasta în primul rând.
În rândul doi, o astfel de abordare, poate, fără voia celui care recurge la ea, într-un fel justifică schisma, legitimează păcatul săvârșit de cei care au provocat această rană în ochii părții laice a societății. Ceea ce nu este bine.
- „Conflictul dintre cele două mitropolii ar putea duce la o divizare a comunității ortodoxe din Republica Moldova. Enoriașii și clericii ar putea fi forțați să aleagă între cele două mitropolii, ceea ce ar putea slăbi coeziunea și unitatea dintre credincioși, poate crea tensiuni și conflicte în cadrul comunității.”
Păi anume acest scop – slăbirea coeziunii și crearea de tensiuni – s-a urmărit din start la noi, în Republica Moldova, de către Patriarhia Română prin „reactivarea” așa-numitei Mitropolii a Basarabiei. Divizarea a fost trasferată din dimenisunea politică (controversa dintre adepții și oponenții unirii cu România) și cea etnică (identificarea moldovenilor fără voia lor ca români) în dimensiunea religioasă. Unde, deja în baza ideologiei românismului, Biserica a fost separată de către frații de peste Prut în una „incorectă și de ocupație, în persoana Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove” și în „Biserica corectă a neamului românesc, în persoana Mitropoliei Basarabiei”.
Iar laitmotivul actualelor atacuri informaționale din partea acestei din urmă a devenit tema „libertăţii de alegere” la preoţi – chipurile Biserica Ortodoxă din Moldova a Patriarhiei Moscovei, fiind o organizație autoritară, prin aplicarea clericilor unor pedepse disciplinare îi împiedică să treacă liber în Patriarhia Română, oază a democrației. Deși absurdă este însăși formularea problemei; or, preotul moldovean, după ce a jurat la hirotonie fidelitate Bisericii Ortodoxe din Moldova, nu mai poate avea nici un fel de „libertate de alegere”. El și-a făcut alegerea în acel moment decisiv pentru viața sa, când a primit prin Taina Preoției minunatul dar al harului divin – și nu mai putea avea vreo altă alegere.
În caz contrar, clericul nu doar pierde darul lui Dumnezeu, ci se aseamănă trădătorului Iuda. Oare ce poate fi mai groaznic pentru orice creștin, dar mai ales pentru un preot?
Biserica este una și este unită prin însăși natura ei; orice încercare de a-i rupe unitatea constituie un păcat. Adică o îndepărtare, o înstrăinare de Dumnezeu și de Biserica Lui. În acest sens, vorbim nu despre divizarea comunității ortodoxe din Moldova, ci despre părăsirea acestei comunități de către cei care pleacă la schismatici.
5 „Există opțiunea unirii celor două Mitropolii Ortodoxe din Republica Moldova într-o singură Biserică Ortodoxă autocefală, dar aceasta este o cale lungă și dificilă, necesitînd consimțămîntul celor două patriarhii, ceea ce este posibil atunci cînd statul moldovenesc modern va deveni mai puternic și își va spori semnificativ autoritatea pe scena internațională.”
Aici, din nou, vedem o încercare de a uni incompatibilul.
În primul rând, statul și Biserica sunt fenomene de natură diferită. Statele sunt create de oameni și lichidate tot de aceștia, statele apar și dispar; de-a lungul istoriei acest proces a decurs și va continua să decurgă. Biserica a fost creată de Dumnezeu-omul Hristos și în ipostaza ei pământească va exista până la sfârșitul istoriei omenirii. Încercarea de a lega soarta Bisericii Ortodoxe din Moldova de un posibil (sau imposibil) viitor când statul moldovenesc modern poate se va întări (dar poate nu) este cel puțin naivă.
În ceea ce privește autocefalia, această problemă este atât de complexă încât nici măcar ipoteticul consimțământ al celor două Patriarhii, a Moscovei și România, nu va fi suficient pentru a o rezolva. Până și procedura de acordare a autocefaliei rămâne un subiect de dispută în Ortodoxia mondială; dreptul exclusiv în această materie și-l revendică Patriarhia Constantinopolului.
În al doilea rând, chiar dacă e să ne închipuim că Biserica Ortodoxă a Moldovei va solicita pentru sine autocefalia (din grecescul αὐτοκεφαλία, care literalmente înseamnă că „își este propriul său cap”), iar Biserica Ortodoxă Rusă, ca Biserică Mamă, i-o va acorda, chiar și într-un asemenea caz ipotetic mie personal nu-mi ajunge imaginație să-mi închipui că această autocefalie va fi recunoscută de măcar una din celelalte 14 Biserici Locale.
Reprezentanții elitei moldovenești care din când în când ridică problema autocefaliei ar fi bine să nu-și facă iluzii, ci să se gândească la modul cum ne putem uni cu toții forțele pentru a întări unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova și a o proteja de noi divizări.
Victor Josu