Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Dar ca să nu socotești că pacea este un lucru bun în orice împrejurare Hristos a adăugat: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate.” Adică cei prigoniți pentru virtute, pentru apărarea altora, pentru credință. De obicei prin „dreptate” se înțelege întotdeauna întrega filozofie a sufletului. „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.” (Mt. 5:11) „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi.” (Mt. 5:12)
Hristos parcă spune: „Veți fi fericiți dacă oamenii vă vor numi șarlatani, înșelători sau altfel.” Poate fi ceva mai nou decât aceste porunci, în care Domnul de spune să dorim tocmai ceea ce lumea urăște: sărăcia, plânsul, prigoana, ocara?
Și totuși Domnul a spus și a convins nu pe doi, zece, douăzeci, o sută sau o mie de oameni, ci pe toată lumea. Și când mulțimile au auzit aceste porunci grele, împovărătoate și potrivnice simțului comun au rămas cutremurate de uimire. Atât de mare era puterea Celui ce vorbea.
Dar ca să nu socotești că este fericit orice om ocărât, Hristos pune două condiții fericirii: una, să fie ocărât pentru Hristos, a doua, să fie ocărât pe nedrept. Dacă ocara nu îndeplinește aceste condiții, cel ocărât nu numai că nu este fericit, ci și ticălos.
Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei