…Grupele umane n-au toate aceiași chimie sufletească și același destin. Unele au avut soarta să umble din loc în loc pe uscat și pe mări, schimbînd producte, făcînd negoț și întemeind orașe. Altele și-au mișcat turmele și sălașele din furnicarul Asiei, batînd războaie și cotropind alte neamuri, agonisindu-și bunurile lumii cu sabia. Totuși cei dintăi au rămas mai presus cu agerimea vicleniei lor. In sfîrșit, sînt neamuri care prind rădăcină în pămînt ca pădurile și ca ierburile. Acestea se ridică din furtuni și din puhoaie, stăruind, așteptînd și pentru ele de la Dumnezeu plinirea timpului.
Asemenea neamuri nu ară morminte altora, nu deschid puhoaie de sînge și nu clădesc piramide de leșuri; nici nu adună în haznale aurul lumii. Nu se bucură de bunuri prea mari și de fală prea înflorită. Viața plugarului și a păstorului statornic e mărginită; e ordonată de apusuri și asfințituri, de anotimpuri, de vatra familiară și de mormitele strămoșilor. Mulțămirea lui materială e mediocră; de aceea își creează bunuri sufletești. Religia și legenda, cîntecul și tradiția sînt pentru el bunuri mai substanțiale decît aurul.
Din această categorie inferioară s-a întîmplat să fie pămîntenii aceștia din Dacia și din preistorie. Dezvoltarea lor finală, pentru destinul care ne poartă pe toți în spirala ascendentă a umanității, era dintru început hotărîtă de Dumnezeu. Eliberarea în vlăstare nouă trebuia să fie urmată de o impulsiune de energie, care să ajungă pentru trei veacuri. Forța de inerție avea să fie reluată abia în timpurile nouă, cînd seminția întreagă s-a închegat din instinct, pregătind elaborarea unei conștiințe depline și a unei meniri.
Aceasta e una din explicațiile ascunse ale ivirii lui Ștefan-sin-Bogdan-Voievod la tronul Moldovei.
Mai sînt și altele.