Adeseori mă impun din toată puterea, să-i ascult și să-i înțeleg pe unii oameni, asistând cum vorbesc la diferite activități culturale, simpozioane, conferințe atât orășenești cât și republicane, inclusiv internaționale, ba chiar și în viața cea de toate zilele – stau și-i privesc de departe cum vorbesc la microfon și mi se ridică sângele în obraji, enervându-mă la culme de prostia și deșertăciunea lor, cum vorbesc și manifestă formalismul timpului fără nicio legătură nici cu cerul, nici cu pământul. Mândria, neadevărul vieții și lucrarea diavolească sunt așezate azi în capul mesei timpului. Îi privesc prin tensiunea răbdării, cu greu; or, nici auzul nu mai poate primi formalismul, rutina ideilor proaste, vorbăraia lungă și goală.
Este o boală grea a omului care se numește mândria, capacitatea sa de a arăta în societatea unde se află că el e cel mai înțelept, cel mai deștept, dar practic acest om nu are nicio valoare, nu spune nimic societății și nu învață nimic de bine societatea. Prin vorbele sale, el arată că este mereu încrezut în sine, se iubește la nebunie și nu vrea niciodata să cedeze în fața lumii.
Astfel de oameni ne domină permanent în societate, și la serviciu, chiar și acasă și peste tot. Ei nu înțeleg că așa cum se prezintă ei înșiși sunt un păcat strigător la cer, inducând în eroare o lume întreagă în eroare.
Este o vobă pe care toți o repetăm mai în fiece zi: „Prost să fii, noroc sa ai”. Cam din aceștea ne conduc peste tot locul, ani de zile, decenii. Și toată lumea din jur trebuie să se plece în fața unui om prost la minte, necalificat, nepriceput. O, Doamne, dar în câte organizații de stat sau instituții de învățământ, de cultură, în ministere ocupă funcții de răspundere astfel de oameni! Cum ajung asemenea oameni la conducere, asta noi o știm! Evident, din cauza unor astfel de oameni țara e slab dezvoltată, săracă, coruptă, se împiedică cu fel de fel de probleme și nu poate merge înainte. Și asta în timp ce în lume sunt țări deși mici, dar dezvoltate din toate punctele de vedere, în care oamenii au un trai decent și salarii rezistente la viață.
Cui trebuie în ziua de azi discursurile lungi fără valoare și idei? La ce ne trebuie rapoarte anuale, deșarte și goale, cu cifre și fapte neadevărate, proiecte în care se spală doar banii, iar ideile și scopurile lor rămân doar pe hârtie? Cât curent electric trebuie să mai consumăm pentru această viață plină de formalism și rutină? Câtă hârtie printată și trecută prin tiparele timpului trebuie să aruncăm la maculatură? Câte cărți proaste de poezie și proză, publicistică, texte fără nicio valoare se scriu în toate domeniile vieții? Câte teze de doctor și habilitări științifice curg pe gârla timpului?..
Lumea este imperfectă. Mult înseamnă nu cum o găsești când vii în această lume, dar cum o lași când o părăsești. Ca și creștini avem datoria să o facem mai corectă, mai bună, poate chiar mai frumoasă, dar schimbarea trebuie s-o începem de la noi.
Cum în viață să te mulțumești cu victorii închipuite, deșarte, auzind aceleași voci microfonice și cum să te mulțumești de faptul că ele au evoluat în ziua curentă sau anul trecut? Cred că trebuie să ne luptăm cu nedreptatea și minciuna… Pentru aceasta e nevoie nu doar de talent, înțelepciune, inspirație, dar e nevoie de multă muncă și de caracter.
Pentru fericire și realizarea unui plan concret, omul are nevoie de două lucruri: dragoste pentru ceea ce face și multă vocație, dar ambele să aibă pârghii adevărate. Victoria nu se obține prin deșertăciune, ea este dincolo de imposibil și singura luptă din care poți să ieși încununat de succes e bătălia cu propriile tale neajunsuri de viață. Să te întrebi în fiece zi ce se întâmplă cu sufletul tău, mergi corect prin viață? Oare sufletul tău este luminat de virtuțiile creștine? De care duh este condus sufletul tău, de duhul dumnezeiesc sau de cel diavolesc? Cu cine se sfătuie sufletul tău mereu în tot ce trăiești, cu lumea mireană sau cu puterea de Sus?
Omul trebuie să-și dee seama, oricât de târziu ar fi, că mereu trebuie să aibă grijă de suflet. Sufletul are nevoie de lumină și căldură, așa precum și casa în care trăiești. Sufletul are nevoie de liniște și de iubire ca să conlucreze cu mintea și cu trupul!
Octavian Goga a spus: „Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse, iar eu obișnuiam să fac asta fără să îmi dau seama că cenușa patimilor mele avea la un moment dat să îmi dăuneze. Astăzi lucrez încă la curățarea sufletului și în fiecare zi observ cum raze de lumină pătrund în interiorul meu și mă vindecă. Și cât de însetată sunt să primesc lumina vindecătoare în sufletul meu!… Te sfătuiesc să privești și tu în sufletul tău și să stai de vorbă cu el. Află ce i-ai oferit și nu i-a plăcut, află în ce stadiu l-ai adus și ce își dorește ca să fie fericit. Lucreză cu el și te va răsplăti în cele mai frumoase și binecuvântate moduri.”
Dacă fiecare om în parte ar lucra cu sufletul său, mai ales în perioada Postului Mare, sunt sigură că nu doar oamenii, ci și țara va prospera, luminată fiind de aura Lui Dumnezeu.
Raisa Plăieșu pentru Traditia.md