La 9 februarie Biserica face pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului (+ 407), de la Comane la Constantinopol în anul 437.
Mai jos prezentăm un extras din scrierea acestui mare sfânt „Cuvant despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu” în care el explică de ce omenirea a încetat să folosească o singură limbă.
Si poate vei zice: De ce nu este numai o limba, caci am fi fost izbaviti de orice greutate?
O limba a fost de demult, o omule! Caci precum este o fire a oamenilor, asa a fost si o limba pentru toti. La început nu era nici un om ca sa vorbeasca o alta limba: nu era indian, nici trac, nici scit, ci toti vorbeau aceeasi limba.
Dar care a fost cauza ca nu mai este o singura limba, vei zice? Pentru ca ne-am aratat nevrednici de aceasta limba, care totdeauna am fost nemultumitori fata de Facatorul de bine.
Ce zici? Nevrednici ne-am aratat de aceasta limba? Dobitoacele au gustul lor, oile zbiara, zbiara si caprele, taurul mugeste, calul necheaza, boul racneste, lupul urla, balaurul suiera; fiecare din ele si-au pastrat glasul lor si numai eu singur m-am lipsit de glasul meu? Dobitoacele si cele salbatice si cele domestice, si cele ce se îmblânzesc si cele ce nu se îmblânzesc au ramas fiecare cu glasul ce li s-a dat de la început, numai eu, stapânul lor, am fost necinstit? Ele si-au pastrat neschimbata cinstea si numai eu am cazut din darurile lui Dumnezeu? Si ce pacat mare am facut? Nu erau de ajuns pedepsele de mai înainte?
Mi-a dat raiul, dar m-a scos din el. Petreceam o viata fara ticalosie si fara osteneala, dar am fost isbândit cu sudoare si cu osteneala. Pamântul mi le dadea pe toate nesemanate si neplugarite, dar i-a poruncit sa rasara maracini si ciulini, si m-a întors iarasi în el. M-a pedepsit cu moarte. Firea femeiasca a fost pedepsita supunând-o la chinuri si dureri. Nu erau de ajuns acestea spre chinuire, ci si glasul mi l-a luat, lipsindu-ma de aceasta cinste, ca sa ma întorc de la cei de un neam si o semintie cu mine ca de la niste salbatici, glasul oprindu-ma de petrecerea împreuna cu ei.
De aceea am adus aici mai multe nedumeriri ca raspunsurile sa se faca mai stralucite. Si de voia sa ma scoata din toate acestea, pentru care pricina mi le-a mai dat din început? Voiti ca de la însusi acest cuvânt sa aduc raspunsul; de la aceasta graire fara rost? Caci atâta de multa este multimea si taria apararilor celor ale lui Dumnezeu, încât numai vorbirea împotriva a celui ce se împotriveste, sa fie destula pentru dezlegarea învinuirilor.
De voia sa ma scoata din ele pentru care pricina mi le-a dat de la început? Si eu zic la fel: De voia sa te scoata din toate acestea, pentru care pricina ti le-a mai dat? Fiindca nu voia sa te scoata din ele de aceea ti le-a dat din început.
Si cum s-a întâmplat? Nu Dumnezeu te-a scos, ci tu ai pierdut cele date. Pe Acela lauda-L pentru iubirea Sa de oameni ca le-a daruit, iar pe tine te prihaneste pentru lenevire ca n-ai pazit darul. Nu cel ce a dat este vinovat, ci cel ce a pierdut cele date este supus învinuirilor. Si cum ca era iubitor de oameni si voia sa daruiasca, se vede din faptul ca nimeni nu L-a silit, nici nu i-a stat vreo nevoie înainte, nu s-a minunat de ispravile noastre, nici avea sa ne dea rasplatire pentru osteneli, ci îndata ce ne-a zidit, ne-a si adus la cinstea aceasta, pentru ca sa arate ca daruirea nu era o rasplatire, ci numai darul Lui.
Iar daca nu ai pazit cele date pe tine te învinovateste si nu pe Cel ce a dat darul.
Sursa: Ioanguradeaur.ro
La aceiași temă: Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur despre fericirea prigoanei